Starea autostrăzilor, centurilor rutiere și a căilor ferate în Timiș sub Sorin Grindeanu

Starea autostrăzilor, centurilor rutiere și a căilor ferate în Timiș sub Sorin Grindeanu

De când e ministru al Transporturilor, singurele „realizări” ale domnului Grindeanu pentru județul său de reședință sunt proiectele anulate, blocate sau întârziate:

🛑 Centura Timișoara Sud – începută în cu stângul același Grindeanu tocmai în 2017, un proiect nefericit, cu o bandă pe sens, intersecții criminale la nivel, comunități metropolitane ignorate, pe scurt, o rușine de secol trecut pentru un oraș de talia Timișoarei. Centura trebuia să fie gata anul trecut. În loc de asta, Grindeanu a rupt contractul de lucrări la 58% stadiu fizic după nenumărate amânări. Și, cireașa de pe tort, a refuzat să actualizeze proiectul pe soluții de secol 21 la relicitarea lucrărilor;

🛑 Drumul expres de legătură dintre Timișoara și Autostrada A1 (o veritabilă centură pentru Dumbrăvița și Giarmata) – început în 2021, în mandatul lui Cătălin Drulă, și trebuia să fie gata în 2 ani. Termenul a trecut, însă proiectul e departe de finalizare, la circa 25% stadiu în teren, un șantier aproape abandonat, care e ignorat complet de Grindeanu;

🛑 Autostrada A9 Timișoara – Moravița – studiul de fezabilitate a început în 2020 și trebuia să fie gata în mai 2022. După mai bine de un an de prelungiri, nu e gata acordul de mediu, studiile geotehnice în teren sau proiectarea soluțiilor tehnice. Un ministru dedicat și competent accelera toate aceste etape și astăzi aveam constructori în teren. Nu e cazul lui Grindeanu;

🛑 Centura Timișoara Vest, care ar închide inelul în jurul orașului – proiectarea a început tot în 2021, Cătălin Drulă, ministru al Transporturilor la acea vreme, s-a asigurat că centura va avea 4 benzi și soluții tehnice civilizate. Proiectul trebuia să fie gata în aprilie 2022 și să fie licitate apoi lucrările. Aceeași poveste tristă și aici: la peste un an distanță, nu există acord de mediu, nu există studiu de fezabilitate finalizat, nu sunt licitate lucrările.;

🛑 Proiectul magistralei CFR Arad – Timișoara – Caransebeș, inclus în PNRR de către USR – un proiect de 1,8 miliarde de euro care trebuie să se termine în 2026. Doar 3 din cele 4 tronsoane au constructori de la finalul anului trecut. Proiectarea trebuia să dureze 6 luni și azi să vedem lucrări în teren, însă nici vorbă de așa ceva. Prin toate aceste întârzieri Grindeanu se asigură că România va pierde banii europeni din PNRR pentru căile ferate;

Domnul Grindeanu a câștigat un loc în Parlament prin votul timișenilor, dar se pare că a uitat acest lucru și face prea puține din poziția sa. Merităm o infrastructură modernă, sigură și civilizată, dar Sorin Grindeanu ne refuză acest drept și împiedică dezvoltarea sănătoasă a județului.

Primarul Horia Bugarin construiește o nouă școală în Dumbrăvița

Primarul Horia Bugarin construiește o nouă școală în Dumbrăvița

Am finalizat studiul de fezabilitate, pas legal pentru orice investiție nouă pe care o primărie dorește să o realizeze, pentru o nouă școală ce va fi amplasată pe strada București. Va fi o clădire verde, va respecta standardele NZEB+, cu o suprafață construită de 3627 mp și va avea 13 clase, 5 de învățământ primar și 8 gimnaziale, 3 laboratoare, cantină, bibliotecă și o sală multifuncțională.

Sala multifuncțională este un spațiu polivalent pentru diferite activități didactice legate de mișcare. Acesta este va putea fi folosit de către comunitate la diferite evenimente culturale și artistice, conferințe, reuniuni comunitare și evenimente sociale. Cantina, cu o capacitate de 48 de elevi la interior și 24 în exterior se va afla în demisol. Școala va avea 175 de locuri de parcare pentru biciclete din care 50 vor fi prevăzute pentru echipamente electrice.

Spațiile exterioare vor fi dedicate mișcării precum și diferitelor activități verzi, cu sere de plante și grădini. Acest spațiu este organizat in 5 curți distincte. Prima este curtea bambușilor dintre volumele sălii multifuncționale. A doua este curtea de joc, pe suprafața de 700mp, o îmbinare spatii verzi, locuri de joacă și o mare pergolă verde cu 4 grădini tematice. A treia zonă este gradina suspendată care se accesează de la fiecare etaj, fiind o prelungire a spațiului de pauză de pe fiecare etaj. A patra zonă este terasa verde suspendată de pe acoperișul sălii multifuncționale, în suprafață de 430 de mp. A cincea zonă face relația dintre sala multifuncțională semi-îngropată și curtea verde și a fost gândită ca un spațiu polivalent de amfiteatru exterior pentru diferite activități legate de mișcare, teatru, serbări în aer liber.

Clădirea va avea o componentă de verde accentuată, definită prin materialele și tehnologiile de construcție. Sistemele de încălzire si răcire vor fi asigurate cu pompe de căldura aer-apă, iar ventilațiile se vor face cu centrale de ventilație cu recuperare de căldură. Școala va avea un sistem de reciclare a apelor pluviale, care vor fi utilizate pentru spațiile verzi. Acoperișul corpurilor înalte va fi utilizat pentru panouri fotovoltaice.

Școala verde va avea beneficii sociale și culturale prin creșterea responsabilității elevilor față de mediu, încurajând practici sustenabile. Ea va aduce oportunități mărite pentru activități in aer liber și o educație experiențială. Elevii vor putea fi implicați în grădini școlare, proiecte de reciclare, excursii în natură și activități sportive în aer liber, toate acestea contribuind la formarea unor abilități sociale, fizice și cognitive. Școala va oferi facilități moderne, resurse educaționale actualizate generând un mediu propice învățării.

Urmează realizarea proiectului tehnic, obținerea avizelor și a autorizației de construire și execuția lucrărilor. Dumbrăvița este o localitate cu explozie demografică, fiind între primele localități din țară la număr de copii noi raportat la populație și de aceea investim cei mai mulți bani în educație.

Începe campania de asfaltări în Timișoara

Începe campania de asfaltări în Timișoara

Vara asta reparăm trotuare sparte, drumuri peticite sau guri de canal prost amplasate. Intrăm și în curțile școlilor și asfaltăm trotuare și alei.

Câteva zeci de drumuri intens circulate, bulevarde, străzi din cartiere intră în reparații pe durata vacanței și a concediilor, când orașul nu e sufocat de trafic.

Avem deja în oraș șantiere unde schimbăm 65 de kilometri de conducte de apă-canal, inclusiv magistralele aflate pe mai multe bulevarde din oraș. Așa că, ne-am corelat lucrările de reparații cu aceste investiții și ne concentrăm pe zonele în care lucrările de înlocuire a rețelelor de apă, canal sau termoficare s-au terminat.

Planul nostru este să avem zone compacte reabilitate, cu rețele subterane noi, cu drumuri și trotuare refăcute, cu guri de canal ridicate la nivel, marcaje rutiere, cu locuri de parcare marcate și soluții mai bune pentru transportul public și bicicliști.

Dominic Fritz: Piața Mocioni (Sinaia) și Piața Maria intră într-un proces de regenerare urbană

Dominic Fritz: Piața Mocioni (Sinaia) și Piața Maria intră într-un proces de regenerare urbană

Pregătim împreună cu timișorenii regenerarea urbană al celui de-al treilea centru istoric al Timișoarei: zona Mocioni/Küttel până la Piața Maria.

Piața Mocioni, Piața Maria și 11 străzi adiacente zonei devin un spațiu unitar, gândit pentru oameni: cu spații verzi și zone de agrement, unde cei din cartier se pot relaxa și copiii se simt în siguranță. Creștem spațiul verde, punem preț pe accesibilitatea tuturor și introducem un amfiteatru pentru activarea zonei. Facem loc pietonilor, bicicliștilor și transportului public.

Este un proiect ambițios și înaintăm cu el spre implementare împreună cu cei din comunitate. Vă mulțumesc pentru propunerile și energia voastră din ultima lună cât proiectul s-a aflat în consultare publică. Am primit multe propuneri care au fost incluse în proiect.

Îi mulțumesc colegului meu, viceprimarul Ruben Lațcău, care a prezentat și dezbătut public viziunea noastră pentru zonă, precum și echipei noastre din Primărie pentru munca depusă. Facem din Iosefin un cartier vibrant și punem în valoare istoria Timișoarei și bogatul nostru patrimoniu arhitectural.

Astăzi se încheie oficial procesul de consultare publică pe proiect, iar la începutul săptămânii viitoare, colegii mei vor actualiza documentele de pe platforma digitală a Primăriei. Detaliile acestui proces participativ le găsiți aici.

Timpark are sistem automat de verificare al parcărilor

Timpark are sistem automat de verificare al parcărilor

Dăm mai puține amenzi, dar încasările au crescut.

Acestea sunt rezultatele după primele 4 luni de funcționare a sistemului digital de verificare al parcărilor din oraș.

Practic, în această perioadă numărul plăților TimPark (abonamente, bip, sms sau card) a crescut de la 1 milion la 1,3 milioane, iar amenzile au scăzut de la 13.000 la 11.000.

În martie am introdus noul sistem digital: o mașină special echipată detectează automat vehiculele care nu plătesc parcarea. Sistemul e conectat la baza de date a TimPark și trimite datele în timp real pentru ca echipele de control să acționeze imediat.

Banii îi investim în noi amenajări de parcări și proiecte de parcări multietajate. Suntem în diferite etape de proiectare pentru parcaje multietajate în zona Dacia, Gara de Nord și lângă Spitalul de Copii.

Timișoara a câștigat 21 milioane euro din PNRR pentru dezvoltarea învățământului dual

Timișoara a câștigat 21 milioane euro din PNRR pentru dezvoltarea învățământului dual

Dominic Fritz: Am câștigat. Timișoara va avea campus modern pentru învățământul dual, unde tinerii vor putea învăța o meserie, cu ajutorul firmelor și al mediului universitar.

E o investiție strategică pe care o facem în viitorul orașului. Timișoara își va consolida poziția de oraș magnet pentru regiune și nu numai. Tinerii care se vor pregăti aici vor rezolva o mare problemă a firmelor care găsesc greu oameni calificați, buni meseriași care sunt indispensabili în orice economie performantă.

Timișoara a câștigat o finanțare europeană prin PNRR de 21 de milioane de euro, pentru construcția și dotarea acestui campus regional. Primăria contribuie cu terenul de 3 hectare în Calea Buziașului unde se va construi noul campus și încă 6 milioane de euro pentru cheltuieli pe care nu le putem suporta din fonduri europene.

Faptul că 31 de parteneri din toate domeniile – trei universități, Inspectoratul Școlar, 7 licee, 16 companii și 3 asociații ale mediului de afaceri – ne-am pus la aceeași masă pentru a realiza acest proiect strategic pentru oraș arată potențialul uriaș pe care Timișoara îl are. Mulțumesc Universității Politehnice din Timișoara pentru că și-a asumat rolul de lider de proiect și pentru munca depusă pentru a obține finanțarea.

Dominic Fritz: Reabilităm termic Liceul Pedagogic Carmen Sylva

Dominic Fritz: Reabilităm termic Liceul Pedagogic Carmen Sylva

Vizită pe șantier și întâlnire cu elevii de-a VIII-a de la Carmen Sylva care sunt în focul examenelor de Evaluare Națională.

La Liceul Carmen Sylva am început din martie lucrările și le accelerăm pe timpul vacanței de vară. După termoizolarea podului, urmează reabilitarea termică a fațadei. Bineînțeles, lucrările nu vor afecta aspectul arhitectural al clădirii.

Reabilităm termic Liceul Pedagogic Carmen Sylva

În clipa aceasta lucrările la termoizolarea podului sunt finalizate în proporție de 80-85%. Stadiul fizic al investiției a trecut de 15%, iar valoarea contractului de execuție este de 6.859.031,85 lei (TVA inclus). Investiția durează 12 luni și o finanțăm integral din bugetul local. Scopul nostru este în primul rând să oferim condiții mai bune pentru copii, iar în al doilea rând, să facem economii pe termen lung prin costuri mai mici la utilități.

Mulți din elevii cu care am vorbit vor să își continue studiile la Pedagogic, și astfel se vor bucura și ei de confortul pe care noile investiții pe care le facem, le aduc în clase. La fel ca și în celelalte școli din Timișoara, și aici modernizăm sălile de clasă grație unui proiect cu fonduri europene PNRR. Dispar băncile și catedrele degradate, cumpărăm mobilier ergonomic și modernizăm laboratoarele cu echipamente digitale.

Baftă la examene.

Cei 280 de trandafiri plantați în primăvară în Parcul Rozelor au înflorit

Cei 280 de trandafiri plantați în primăvară în Parcul Rozelor au înflorit

Între două reprize de ploaie, o plimbare în Parcul Rozelor.

Mulți din cei 280 de trandafiri plantați primăvara asta au înflorit deja. Echipele Horticultura Timișoara au completat și gardul viu din parc cu 3.000 de fire.

Ne pregătim ca din 5 iulie să îi primim aici pe timișorenii și vizitatorii care se vor bucura de o nouă ediție a Festivalului Inimilor. Anul acesta vor fi ansambluri din 13 țări de pe patru continente, într-o ediție de Capitală Culturală.

280 de trandafiri plantați în primăvară în Parcul Rozelor