Cătălin Drulă: Dezastrul autostrăzilor sub PSD. Azi, episodul Craiova-Pitești

Cătălin Drulă: Dezastrul autostrăzilor sub PSD. Azi, episodul Craiova-Pitești

Acum un an, PSD ne anunța că lansează licitația pentru proiectarea și construirea noului drum Craiova-Pitești și că, “pentru accelerare”, nu va mai fi autostradă, ci drum expres precum în studiul de fezabilitate din 2007. Anunțul se făcea ca urmare a unui Comitet Executiv (CEx) PSD ținut la Sinaia.

De ce ar trebui să avem o autostradă Craiova-Pitești

Am avertizat atunci, în aprilie 2017, că așa-zisa “accelerare” e o balivernă, că e o greșeală anularea licitației (care era în faza de depunere oferte) lansate sub guvernul tehnocrat pentru proiectarea drumului la profil de autostradă, cu un studiu geotehnic serios la bază, cu documentații de exproprieri realizate și actualizarea traseului. Spuneam atunci că este o proastă cheltuire a banului public să facem profil de drum expres în loc de autostradă. Dar, cel mai important, că există șanse mari ca proiectul să se blocheze în derulare și să nu se realizeze, având o documentație veche care nu mai respectă realitatea din teren (un simplu exemplu: s-a construit o fabrică între timp pe traseul autostrăzii) și care este insuficient de detaliată pentru a sta la baza unui contract design&build.

Din păcate, am avut dreptate. Astăzi, la aproape un an și jumătate de guvernare PSD această licitație are pusă cruce, urmând aproape cert anularea sa din cauza erorilor din documentație. Iată încă un proiect pe care se pierd ani de zile din cauza unor iresponsabili precum cei care conduc compania de drumuri CNAIR, Ministerul Transporturilor și PSD-ul.

Un istoric al autostrăzii Craiova-Pitești

Să ne aducem aminte parcursul acestui proiect. A fost deturnat prima dată în 2013 când domnii Narcis Neaga și Dan Șova au lansat acest proiect sub formă de concesiune. O idee care era născută moartă, dar a ținut blocat proiectul Craiova-Pitești timp de 3 ani până când a fost anulată în sfârșit sub guvernul tehnocrat în 2016. La sfârșitul lui 2016 proiectul părea că începe să intre pe un drum bun odată cu lansarea licitației de actualizare a studiului de fezabilitate la profil de autostradă, de realizare a studiilor geotehnice conform standardelor europene, de elaborare a proiectului tehnic, a documentației de exproprieri, obținere a avizelor, autorizațiilor, practic realizarea întregii părți de pregătire a proiectului.

Din păcate, în primăvara lui 2017 dl. Ștefan Ioniță, directorul CNAIR, cu binecuvântarea conducerii PSD a deturnat din nou proiectul anulând această licitație și lansând una nouă pentru drum expres bazat pe studiul vechi de 10 ani. În curând, această licitație după cum spuneam se va anula și proiectul este tot în punctul zero. Astăzi, ministru este tot un Șova (Lucian), nume care predestinat pentru tristă amintire în infrastructură, iar la șefia companiei de drumuri tocmai a revenit Narcis Neaga, acest veritabil gropar al drumurilor și autostrăzilor. Cercul este complet: de la Șova la Șova și de la Neaga la Neaga.

Soluția pentru proiect este aceeași, doar că am mai pierdut câțiva ani: realizarea unui studiu geotehnic serios și refacerea proiectării pentru acest drum ca autostradă. Licitarea apoi a construcției autostrăzii bazată pe această documentație la zi și serioasă.

Cum poate avea și România infrastructură modernă?

Soluția pentru drumuri și autostrăzi în general este tot aceeași: profesionalizarea. Ghemul de incompetență și minciuni numit CNAIR este fără speranță în forma actuală. Investițiile mari în infrastructură nu se pot face decât cu oameni competenți, onești, profesioniști.

Soluția pentru România este să scăpăm de PSD de la guvernare.

USR este gata să-și asume guvernarea, avem oamenii capabili să se ocupe de proiecte precum Craiova-Pitești. Infrastructura n-ar fi victima prostiei fudule într-un guvern USR pentru că ar fi pe mâini profesioniste, ale unor oameni care au făcut ceva în viața lor și au condus proiecte mari, n-au cărat geanta la partid.