Stimată doamnă prim-ministru, stimați domni miniștri,
Vă scriu pentru a vă solicita deblocarea proiectelor de infrastructură rutieră gestionate de Ministerul Transporturilor prin CNAIR în județul Timiș. În acest sens, vă prezint pe scurt stadiul actual al fiecăruia și pașii care sunt necesari în perioada imediat următoare pentru fiecare dintre aceste proiecte.
Varianta de Ocolire Timișoara Sud
Stadiu: În procedură de licitație din 22.04.2017. Ultimele contestații la atribuirea contractului au fost respinse definitiv în data de 22.11.2018.
Pași necesari:
- Semnarea contractului de proiectare și execuție cu ofertantul câștigă
- Alocarea creditelor bugetare necesare în Legea Bugetului de Stat pe anul 2019. Valoarea contractului este de 381 mil lei fără TVA, iar termenele contractuale 6 luni proiectare + 24 luni de execuț Prin urmare, la un ritm normal de derulare a contractului este nevoie de cel puțin 100 de milioane lei credite bugetare alocate acestui proiect (Cod obiectiv 718 – Anexa nr. 3/24/29).
- Efectuarea exproprierilor pe traseul noului drum. Licitația pentru elaborarea documentațiilor cadastrale este încă în desfășurare – nu are un câștigător desemnat ceea ce reprezintă un mare risc de întârzieri pentru proiect, mai ales dacă vor fi contestaț Trebuie menționat că CNAIR a lansat această licitație abia în 02.08.2018 (la 16 luni după licitația pentru drumul propriu-zis). Este de neînțeles întârzierea! Chiar dacă se va semna acest contract în cel mai scurt timp, cele 6 luni rămase până la începerea execuției de lucrări (când terenul trebuie predat liber de sarcini constructorului) sunt un termen extrem de scurt pentru toate etapele: întocmire documentații, avizare la Cadastru, elaborare hotărâre de guvern de expropriere, avizare interinstituțională și aprobare în Guvern, emitere decizie de expropriere.
- Prima etapă a contractului este întocmirea proiectului tehnic. Proiectul Tehnic de Execuție trebuie aprobat de un verificator de proiect, serviciu pe care CNAIR îl contractează extern printr-o procedură de achiziție publică. Abia în 09.11.2018 au fost depuse ofertele pentru acest serviciu, acestea fiind în prezent în evaluare. Este critică contractarea cât mai urgentă pentru a nu întârzia calendarul proiectului.
- În contractele de tip FIDIC, cum este cel de față, urmărirea derulării contractului în toate fazele sale se realizează de o firmă numită Supervizor (alternativ, Consultant sau Inginer FIDIC). În sarcina acestui contractor sunt toate verificările de calitate și certificările pentru plată ale lucrărilor desfăș CNAIR contractează extern aceste servicii pentru fiecare proiect derulat, în parte. Pentru V.O. Timișoara Sud – licitația pentru contractarea Inginerului FIDIC nu este nici măcar lansată încă! Este inexplicabilă această întârziere, mai ales că astfel de licitații durează de regulă 8-12 luni până la finalizare. A devenit o practică folosirea regionalelor CNAIR ca Inginer FIDIC temporar ceea ce duce pe de-o parte la o monitorizare deficitară a contractelor (regionalele nu au resursele necesare) și pe de altă parte la prejudicii ulterioare de plată pentru statul român din arbitraje în care constructorii argumentează, pe bună dreptate, că Inginerul FIDIC este tot o sucursală a beneficiarului neavând prin urmare independența necesară.
Drum de legătură Timișoara – A1
Stadiu: Studiul de fezabilitate este în derulare din 2015. Singurul pas care mai este necesar este obținerea acordului de mediu care va fi emis, cel mai probabil, în ianuarie 2019. Proiectul de hotârăre a guvernului pentru aprobarea investiției (indicatorilor tehnico-economici) a fost blocat în 2017 de Consiliul Interministerial pentru lipsa acordului de mediu.
Pași necesari:
- Pregătirea licitației pentru proiectarea și execuția drumului de legătură pentru a fi lansată în ianuarie-februarie 2019 după obținerea acordului de mediu.
- Aprobarea de Guvernul României a investiției prin hotărârea pentru indicatorii tehnico-economici ai proiectului imediat după obținerea acordului de mediu (ianuarie 2019).
- Depunerea urgentă a aplicației de finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Stadiu: Proiect demarat în anul 2012. Lucrările nu sunt începute pentru o sector de 9km a coridorului european între localitățile Margina și Coșevița. Nu mai există nici măcar constructor pentru acest sector după rezilierea în 2017 a contractului. Este vorba de lotul 2 al autostrăzii secțiunile E1 (6km) și E2 (cei 3km care vor fi în mare parte tunel).
Pași necesari:
- Lansarea de urgență a licitațiilor pentru construirea secțiunilor E1 și E2. Este inacceptabil că se trenează de aproape 2 ani de zile lansarea acestor licitații, deși pe acest sector nu există în prezent constructor contractat.
- Folosirea proiectelor tehnice de execuție realizate deja de fostul constructor pentru secțiunea E1 (aprobat deja de CNAIR în Consiliul Tehnico-Economic) și secțiunea E2 cea cu tunele (există inclusiv studiu geotehnic detaliat) astfel încât să se economisească timp în derularea proiectului.
Doamnă prim-ministru, domnilor miniștri, aceste investiții esențiale pentru Timiș și pentru România au întârzieri de ani de zile. Efectuarea pașilor descriși mai sus ar debloca proiectele. Toate etapele descrise sunt direct în responsabilitatea instituțiilor pe care le conduceți. Vă rog să dispuneți măsurile necesare pentru a fi realizate.
Cu stimă,
Cătălin Drulă,
Deputat USR de Timiș
Membru în Comisia de Transporturi și Infrastructură