Cum să-ți faci buletin sau viză de flotant pentru alegeri în Timișoara

Cum să-ți faci buletin sau viză de flotant pentru alegeri în Timișoara

De ce am nevoie de flotant? 

Locuiești în București, Timișoara, Cluj, Iași sau într-o comună de lângă, dar nu chiar? Felicitări, ești printre cei 20% de bucureșteni, timișoreni, clujeni sau ieșeni cărora nevoile le sunt ignorate, iar deciziile administrative le sunt impuse. Deoarece „în acte” tu nu exiști. Deși lucrezi, studiezi, locuiești, ai o familie, iubești sau te distrezi în marele oraș sau în comuna periurbană, ești în continuare o ambiguitate statistică. 

Dacă vrei ca vocea ta să fie auzită, primul pas este să ai actele în regulă. Fă-ți buletin sau viză de reședință (flotant) și ne vedem la alegerile locale pentru a-ți face dorințele cunoscute în fața autorităților locale.

Cum să-ți faci buletin sau viză de flotant pentru alegeri în Timișoara

Stai în chirie? Acte necesare:

  • Cerere tip – Cerere pentru înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședintei
  • Actul tău de identitate, în original;
  • Actul de identitate al găzduitorului/proprietarului/prietenului;
  • Actul de spațiu al găzduitorului – original + copie;  (ex. contract vânzare cumpărare apartament) sau extras de carte funciară actualizat – (nu mai vechi de 30 de zile);
  • Prezența obligatorie atât a solicitantului cât și a găzduitorului la ghișeu
    • Este obligatoriu consimțământul unuia dintre proprietarii spațiului de locuit;
    • În cazul în care se prezintă contract de închiriere înregistrat la administrația financiară, nu este necesară prezența găzduitorului cu actul de spațiu iar contractul de închiriere va fi prezentat în original și copie.
    • În situaţia în care găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public ori în faţa poliţistului de ordine publică din cadrul unităţii de poliţie pe a cărei rază teritorială este situat imobilul.

Ești student și locuiești în cămin? Acte necesare:

Vreau buletin sau viză de reședință(flotant) în Timișoara. Unde depun actele?

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara

  • Timişoara, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 15 (lângă Poșta Mare)

  • Telefon: 0256.225.184, 0256.225.185, 0256.225.186

Când depun actele?

  • Luni 8:30 – 13:00; 14:00 – 16:00
    Marţi 8:30 – 13:00; 14:00 – 18:00
    Miercuri 8:30 – 13:00; 14:00 – 16:00
    Joi 8:30 – 13:00; 14:00 – 16:00
    Vineri 8:30 – 13:00
  • Programează-te online aici;

Sursa foto: Turbojet / Wikipedia Commons