Zoltan Nemeth are 35 de ani, este avocat de peste 11 ani, membru fondator al USR Timis in 2016, vicepreședinte al Filialei Județene a USR Timiș și reprezentant al USR în 4 Birouri Electorale Județene.
Nu a luat niciodată în calcul să plece din România, luptând încă de la început pentru a se realiza pe plan profesional în domeniul juridic aici, în țară. Este logic, pragmatic, dar și un bun comunicator.
Este doctorand in drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Este important să fim reprezentați de oameni din toate domeniile profesionale, iar cel juridic, în care activează Zoli, este unul dintre cele mai relevante pentru guvernare mai ales din perspectiva principalelor direcții politice ale USR – PLUS (ex. “Fără Penali”, depolitizare CCR, debirocratizare, justiție europeană și independentă etc.).
Pentru a da valoare și eficiență unuia dintre scopurile USR : Repunem justiția în drepturi astfel încât să combată în mod real corupția, este nevoie de profesioniști din domeniul dreptului din partea USR – PLUS în Parlamentul României, pentru că justiția nu poate fi reformată fără o contribuție din interiorul acesteia. Fără penali în funcții publice este crezul USR. Pentru ca acest crez al USR să ajungă text de lege este nevoie de muncă în continuare în Parlamentul României, unde sperăm ca în următoarea legislatură să întrunim majoritatea necesară pentru trecerea acestui proiect prin Parlament.
În mod evident, ar face parte din Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din cadrul Camerei Deputaților.