Ruben Lațcău,viceprimarul Timișoarei: Prima pistă de biciclete corespunzătoare de pe carosabil pe străzile Budai-Deleanu și Banatului

Ruben Lațcău,viceprimarul Timișoarei: Prima pistă de biciclete corespunzătoare de pe carosabil pe străzile Budai-Deleanu și Banatului

Reparăm străzi. Reparăm trotuare. Facem piste de bicicletă.

Pe lângă noile investiții în infrastructură, avem constant lucrări de reparații și mentenanță.

La începutul acestui an am setat în bugetul de reparații aproximativ 50 milioane și vă pot da câteva exemple de lucrări care poate altfel ar trece nevăzute.

Strada Budai Deleanu + Strada Banatului

📍 Am finalizat recent reparațiile la secțiunea de drum care face legatura dintre Calea Șagului (sensul giratoriu – Piața Iuliu Maniu) cu Bulevardul Dâmbovița.

📍 Porțiunea de drum este de aproximativ un kilometru.

📍 Noaptea trecută au muncit echipele de marcare și mai urmează miercuri și joi între orele 19:00 – 05:00.

📍 Marcajele sunt pentru treceri de pietoni, stații de bus, parcări și prima pistă de biciclete pe carosabil, marcată corespunzător de 1.5m lățime, inclusiv cu bandă tampon.

📍Aceste piste se vor corela și cu un viitor proiect pe toată Calea Șagului.

Am trecut astăzi să văd lucrările cu propriii ochi și am constatat că există deja persoane care au parcat pe noile piste. E normal la început, dar vom remedia această situație.

Odată finalizată marcarea, pistele de bicicletă vor fi semnalizate cu verde pentru ca șoferii de autovehicule să știe că nu pot parca pe ele și echipele de poliție vor da sancțiunile corespunzătoare dacă se mai întâmplă acest lucru.

Despre trotuare:

📍 În acest moment au loc reparații pe C. D. Loga, Mihai Eminescu și toate străzile adiacente.

📍 Lucrările vor fi finalizate până la începerea școlii ca să îi poată primi la timp pe elevi.

📍 Avem lucrări în curs și în zona 700 (pe Brediceanu) și vom vedea o schimbare la carosabil și la bordurile din piață.

📍 După finalizarea celor de pe C. D. Loga vom începe și cu trotuarele de pe Bulevardul Revoluției.

Știu că turnarea de asfalt nu e soluția optimă pentru trotuare, dar pe viitoarele proiecte vom putea veni cu soluții mult mai moderne și europene.