Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a depus la ANAF un plan de restructurare pentru a scăpa de o parte din datorii

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a depus la ANAF un plan de restructurare pentru a scăpa de o parte din datorii

Vești foarte bune referitoare la eficientizarea transportului în comun din orașul nostru.

Astăzi, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a depus la ANAF un plan de restructurare, prin care să se transforme într-o structură eficientă, adaptată nevoilor timișorenilor, modernă, viabilă din punct de vedere economic.

În ultimele săptămâni, STPT a reușit, cu sprijinul Primăriei, să achite 46 milioane de lei din datorii restante. Conform prevederilor legale, ANAF urmează să dispună ștergerea obligației de plată pentru mai mult de 40 de milioane de lei, reprezentând datorii istorice, iar o sumă de 41 milioane de lei va fi reeșalonată pe o perioadă de 7 ani.

Astfel, se pun bazele unui nou început pentru STPT.

Este încă un pas pe care Timișoara îl face în parcursul său către o structură urbană sustenabilă, verde, curată, care asigură locuitorilor săi standarde crescute de calitate a vieții.

Ținta noastră este ca până la sfârșitul anului, societatea de transport să devină o companie viabilă, fără datorii restante, capabilă să opereze ceea ce peste 2 ani va fi cea mai modernă flotă de transport din România.

Dominic Fritz: Timișoara face astăzi un pas important pentru dezvoltarea învățământului dual

Dominic Fritz: Timișoara face astăzi un pas important pentru dezvoltarea învățământului dual

Vrem să pregătim viitorii meseriași și să-i profesionalizăm aici, în Timișoara. Pentru asta căutăm să atragem fonduri pentru spații moderne și complet echipate, să le oferim acestor elevi oportunități pentru o viitoare carieră în oraș, și să facem asta prin parteneriate cu universitățile locale, cu școlile tehnice și cu companiile la care vor lucra ulterior.

Astfel, azi am depus o cerere de finanțare de 20,8 milioane de euro, fonduri PNRR, pentru construcția unui Campus Dual de interes regional. Suntem pregătiți să cofinanțăm acest proiect cu alte aproape 5,8 milioane de euro din bugetul local.

Pasul acesta l-am făcut nu doar ca primărie, ci în parteneriat cu 30 de instituții și firme din oraș și regiune. Avem alături de noi mediul de afaceri, liceele tehnice și tehnologice, inspectoratul școlar și, cel mai important, mediul universitar timișorean, reprezentat de Universitatea de Științele Vieții, Universitatea de Vest și Politehnica.

Îi mulțumesc domnului rector, Florin Drăgan, care și-a asumat, ca reprezentant al Politehnicii, rolul de lider al acestui consorțiu și pentru toată munca depusă până acum.

Suntem un oraș care se dezvoltă puternic și are nevoie de oameni competenți, iar acest campus face parte din rețeta succesului viitoarei noastre dezvoltări.

Pe lângă investiția în clădiri, vrem să obținem și 420.000 euro pentru burse școlare, prin fonduri europene. Elevii care vor veni și vor învăța meserie aici, vor fi și plătiți pentru munca depusă, așa cum e corect.

Locația pe care am propus-o este în apropierea Zonei Industriale Buziașului. Valoarea totală estimată a investiției este de 27 de milioane de euro. Finanțarea face parte din Componenta C15 – Educație din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Dotări de 35 milioane de lei prin PNRR la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara

Dotări de 35 milioane de lei prin PNRR la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara

Copiii internați la Spitalul „Louis Țurcanu” vor avea condiții mai bune și mai sigure de spitalizare.

Am câștigat o finanțare de 35 milioane de lei (7 milioane de euro) prin PNRR pentru dotarea clădirii vechi cu aparatură de ultimă generație.

Prin proiect se vor achiziționa sisteme specializate pentru sterilizarea aerului, instrumentelor și a suprafețelor. Va fi dotat laboratorul pentru detecția microorganismelor care cauzează aceste infecții nosocomiale, pentru a le combate mai eficient.

Sunt incluse și fonduri pentru un robot chirurgical prin care reducem riscul ca acești copii să se infecteze, având timpi de operare și de tratament postoperator mult mai scurți. Termenul pentru finalizarea acestei investiții din PNRR este jumătatea anului viitor.

Anul acesta am alocat 125 de milioane de lei pentru investiții în spitalele timișorene și avansăm pe fiecare proiect în parte.

Dominic Fritz: 100 de milioane de euro câștigate din fonduri europene prin PNRR în Timșoara

Dominic Fritz: 100 de milioane de euro câștigate din fonduri europene prin PNRR în Timșoara

Am sărit bine de borna de 100 de milioane de euro câștigate din fonduri europene prin PNRR de către Primăria Timișoara. Mulți mă întrebați cum reușim să atragem atâția bani europeni.

Răspunsul e în oameni. Echipele de proiecte din Primărie, în care lucrează buni profesioniști din domenii diferite: ingineri, arhitecți, economiști, peisagiști, specialiști în educație sau sănătate. Le sunt recunoscător pentru munca pe care o fac pentru Timișoara. Pentru serile, weekendurile și zilele libere în care trag să finalizeze aplicații, proiecte de hotărâre, discuții cu proiectanții sau răspunsuri la clarificări.

Rezultatele acestei munci extraordinare se vor vedea în anii ce vin în școlile, spitalele, transportul public, spațiul urban sau curățenia din oraș. Din aprilie anul trecut, când am depus primul proiect pe PNRR, am reușit să câștigăm pentru Timișoara doar din PNRR, 540 de milioane de lei. Mai avem proiecte depuse și în evaluare și altele pe care le pregătim pentru depunere.

Proiectele câștigate din fonduri europene prin PNRR:

👉 Reabilitarea energetică a campusului de la H. Coandă – 20 mil lei;

👉 Reabilitarea energetică a campusului de la Liceul Alimentar – 23 mil lei;

👉 Reabilitare și etajare Școala 15 Fratelia – 2,6 mil lei;

👉 Reabilitarea energetică a Liceului J.L. Calderon – 5 mil lei;

👉 Achiziție 25 troleibuze – 12,5 mil. euro (67,5 mil lei);

👉 Memorialul Revoluției din Decembrie 1989 – 22 mil lei;

👉 Construire creșă zona– Bucovina – 16,6 mil lei;

👉 Reabilitare Școala Gimnazială 1- Fabric – 10 mil lei;

👉 Modernizare rețea electrică și instalație alarmare la incendiu, Clinicile Noi – 10 mil. lei;

👉 Reabilitarea energetică Colegiul Ana Aslan – 5 mil lei;

👉 Eficientizare energetică Clinicile Noi – 19 mil lei;

👉 100 insule de colectare selectivă a deșeurilor – 6 mil lei;

👉 Achiziția 30 de autobuze electrice, 33 de troleibuze și 17 tramvaie – 63 mil. euro (308 mil lei);

👉 Sistem de e-ticketing – 6 mil lei;

👉 22 de ambulatorii moderne la Spitalul Municipal – 15,6 mil lei;

10 milioane de lei pentru Școala 1 din Timișoara

10 milioane de lei pentru Școala 1 din Timișoara

Copiii de la școala 1 din Timișoara, aflată în cartierul Fabric – cea mai veche școală din oraș – vor avea, în sfârșit, o școală modernă așa cum le-am promis în toamnă.

Am obținut 10 milioane de lei finanțare europeană pentru a moderniza școala construită în 1847. Consolidăm clădirea, înlocuim toate instalațiile, țevile și corpurile de iluminat, punem altă tâmplărie, o altă instalație de încălzire, termoizolăm pereții.

Școala 1 din Timișoara se află într-o zonă care va fi complet schimbată în anii care vin, datorită unui mare proiect de regenerare urbană pe care îl avem în lucru pentru toată zona Traian. Ea este parte a acestei modernizări a cartierului. Copiii care învață aici vor avea condiții mai bune de studiu, confort sporit în clase – și asta ne dorim să crească atractivitatea procesului de educație.

Anul acesta am alocat 150 de milioane de lei pentru investiții în infrastructura școlară, pentru a le oferi copiiilor condiții egale de educație indiferent dacă merg la o școală centrală sau la una de cartier.

Proiect de buget participativ: Laborator digital de ultimă generație amenajat la Liceul Moisil

Proiect de buget participativ: Laborator digital de ultimă generație amenajat la Liceul Moisil

Peste 1.200 de elevi din Timișoara au, de azi, un laborator digital de ultimă generație amenajat la Liceul Moisil. Este unul din cele opt proiecte de buget participativ câștigătoare, fiind propus și votat de timișoreni și implementat de Primărie.

Putem spune că acest proiect este un pariu câștigat. Pentru că exact asta ne-am propus atunci când am lansat campania de buget participativ: să primim proiecte care coagulează în jurul lor comunitatea.

Iar felul în care a fost gândit proiectul laboratorului digital arată că elevii de la Moisil se văd parte a unei comunități. Aici nu vor învăța doar ei, ci ușa este deschisă către alți elevi din Timișoara. Vrem să-i felicităm pe elevii de la Moisil pentru că vor fi mentori pentru alți elevi de la alte licee și îi vor învăța ce știu ei. Și profesorilor le mulțumim findcă aduc învățământul nu doar în prezent, ci mai ales în viitor utilizând noile tehnologii.

E un exemplu perfect de cum se dezvoltă o comunitate: cu viziune, cu deschidere față de ceilalți și față de noile tehnologii, cu mobilizarea tuturor energiilor care există pentru a atinge un scop comun.

Investiția a fost 400.000 de lei și prin aceste fonduri am dotat laboratorul cu calculatoare cu softuri de design grafic incluse, tablă interactivă, roboţi educaţionali multifuncţionali, imprimante 3D și ochelari VR. Vrem să replicăm acest concept accesând o linie de finanțare din PNRR la celelalte licee din oraș, care sunt eligibile pentru SmartLabs.

Dominic Fritz: Cer Poliției să folosească radarele fixe și să amendeze șoferii care pun în pericol vieți

Dominic Fritz: Cer Poliției să folosească radarele fixe și să amendeze șoferii care pun în pericol vieți

Refuz să mai tac și să devin astfel complicele unui stat care ucide prin indolență.

Ieri, doi tineri de 19 ani au murit într-un accident terifiant la Pasajul Michelangelo. Probabil șoferul a știut că indiferent de viteza cu care merge, nu va fi amendat.

78.796 de depășiri (!) ale limitei de viteză în ultimele 10 zile, în Pasajul Michelangelo. Asta au înregistrat radarele fixe amplasate de Primărie acolo. Mașina pe care o vedeți în fotografie practic a zburat prin pasaj cu o viteză de 140 km/h, la începutul acestei săptămâni. Nu l-a amendat nimeni pe șofer, nu i-a suspendat nimeni permisul de conducere. Circulă în continuare.

Avem pozele cu numerele de înmatriculare pentru fiecare din cei peste 78 de mii de șoferi care au călcat agresiv pedala de accelerație. Ce facem cu ele? Nimic. Suntem obligați sa le ștergem după cel mult 30 zile, pentru că Poliția Rutieră nu le poate folosi. Anul trecut am trimis toate datele la Poliție. Rezultatul? O anchetă a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a cărei țintă e tot… Primăria (!). S-au apucat să cerceteze dacă am protejat destul datele personale ale șoferilor care nu respectă legea, dând aceste date poliției.

Recunosc că uneori simt și eu că trăim în Absurdistan. Un stat care se vrea el însuși slab, cu frică să aplice reguli pentru toți și să-i sancționeze pe cei care pun viața celorlalți în pericol.

Cer Poliției să găsească o soluție să folosească datele înregistrate de radare și să amendeze șoferii care pun în pericol vieți. Nu putem ignora la nesfârșit aproape 240.000 de depășiri ale vitezei lună de lună, într-un singur punct în Timișoara.

Cer urgent Parlamentului și Guvernului să clarifice și să simplifice odată legislația și să includă drumurile municipale într-un sistem de radare fixe care pot trimite amenzi automat.

Câți mai trebuie să moară ca să ieșim din aceasta impotență instituțională auto-impusă?

Șantierul de pe calea Stan Vidrighin din zona Calea Buziașului e 50% gata după mai puțin de un an de la începerea lucrărilor

Șantierul de pe calea Stan Vidrighin din zona Calea Buziașului e 50% gata după mai puțin de un an de la începerea lucrărilor

Jumătate din lucrările de pe Calea Stan Vidrighin (Buziașului) sunt gata. Proiectul a început în aprilie anul trecut. Anul viitor îl finalizăm.

Este una dintre cele mai aglomerate zone din oraș și de aceea pentru noi e important ca oamenii să aibă cât mai multe variante sigure și comode de deplasare. Atât cei care locuiesc aici, cât și cei care vin la serviciu vor avea condiții decente de deplasare indiferent dacă aleg tramvaiul, bicicleta sau mașina.

Nu doar modernizăm doi km de linii de tramvai, ci vom și introduce tramvaie noi și stațiile vor fi modernizate și accesibile pentru cei cu mobilitate redusă. Trotuare late și piste de biciclete separate de carosabil, patru benzi de carosabil. Schimbăm tot iluminatul public – stradal și pietonal – cu corpuri care au consum redus de energie, precum și toată rețeaua de telecomunicații subterane.

Corelat cu acest proiect se reabilitează și 2 km de rețea magistrală de apă, lucrare a Aquatim.