Transport și mobilitate

Transport și mobilitate

Drumuri de legătură mai bune între sate și comune

(Realizate în parteneriat între CJT și primării)

  • Legăm satele de comunele aparținătoare prin drumuri județene/comunale asfaltate în așa fel încât oamenii să ajungă cu ușurință în comuna de care aparțin (Ex: Orțișoara – Fibiș; Ghizela – Balinț; Ciacova – Giera).
  • Toate drumurile pe care CJT le va face vor avea bandă de bicicletă în lateral pentru a putea sătenilor să se deplaseze între satele comunei și fără mașină.

Evaluarea și elaborarea unui nou PATJ/PMUD

  • Implicarea CJT în evaluarea Planului de Amenajare Teritorială Județeană (PATJ) și Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), (Timișoara) și în elaborarea unor noi documente de transport în așa fel încât să putem accesa finanțare pe exercițiul financiar 2021 – 2027 pentru noi proiecte de infrastructură.
  • Includerea unui drum de legătură + Pod peste Mureș între Sânnicolau Mare și Nădlac (trebuie inclus în PATJ) pentru stimularea dezvoltării economice a zonei și pentru a crea conexiune între Sânnicolau și rețeaua de autostrăzi a României. 

Inelul VI în jurul Timișoarei pentru a uni comunele

(inelul V este centura actuală)

  • Includerea în PATJ a unui drum exterior centurii Timișoara pentru a asigura legătura între comunele din jurul Timișoarei: Sânandrei – Giarmata – Remetea – Bucovăț – Sacoșu – Șag – Sânmihai – Săcălaz – Becicherecu.

Mutarea DN59A la Nord de Calea ferată

  • Mutarea DN59A la Nord de calea ferată pentru a ocoli localitatea Săcălaz și Beregsăul Mare și pentru scoate traficul din comune, drumul va fi extins la patru benzi până la intrarea în Săcălaz.

DN 6 A (Timișoara – Cenad) modern

Este necesară includerea în PATJ a următoarelor, pentru a fii finanțate prin POIM:

  • Construirea de variante ocolitoare pentru comunele și satele aflate pe DN6 (Cenad, Lovrin, Șandra, Biled, Becicherecu Mic);
  • Centură Sânnicolaul Mare.

Extindere la 4 benzi centură Nord și Proiect pentru Extinderea centurii Sud (în lucru)

Autoritatea de transport public la nivel județean

  • Restructurarea actualei structuri de transporturi din CJT într-o autoritate strategică ce se ocupă de transportul public la nivel județean.
  • Noua autoritate va stabili rute ce vor uni toate orașele Timișului între ele prin rute de transport public și vor asigura conectivitate între comunele și orașele din proximitatea Timișoarei.
  • Transportul va avea scop economic pe traseele aglomerate și rol comercial în zonele mai puțin populate.
  • Parteneriate cu Autoritatea de Transport Metropolitan din Timișoara (program USR – actual SMTT) pentru a construi terminale intermodale pentru traficul de pasageri din județ în zona metropolitană a Timișoarei, care să fie legate la transportul public din Timișoara.

Piste de Biciclete în județ

Campanie de construcție de piste de biciclete în județ:

  • CJT se va implica pentru a crea trasee de biciclete în toate comunele (mai ales cel de câmpie) pentru a oferi locuitorilor conectivitate între sate și comună;
  • Trasee de biciclete între Timișoara și orașele mari – Sânnicolau, Lugoj, Deta, Ciacova, Jimbolia, Făget cu rol recreațional/turistic/navetă;
  • Trasee recreaționale: spre Lunca Mureșului, pe Lunca Timișului, în Zona Banatului Montan, traseul podgoriilor.

Ne vom preocupa să realizăm optim următoarele proiecte:

  • Centru Regional Intermodal de Transport Mărfuri (Timișoara – Remetea Mare) /Program finanțare: POR 2014 – 2020 /Stadiu: Reactualizare SF și Elaborare PT, DE+DL + studii complementare pe POS – T 2007/2013 val. 293.000 Euro fără TVA;
  • Centura Nord-Vest (Segment N-V Inel centura de ocolire a Municipiului Timișoara – interconectare DN 69 – DN 6 – DN 59A – DJ 591 / Program de finanțare MT/POST/POR/Buget local+județean / Stadiu: licitația pentru SF e în derulare;
  • Extindere Aeroport Internațional „Traian Vuia”
  • Legătura AIT cu Gara de Nord (parteneriat între CFR și Primăria Municipiului Timișoara)
  • Drum TransEuro Timișoara – Moravița (Partener: CNADNR / Program de finanțare: POIM 2014-2020 / Stadiu: În pregătire Proiect cuprins în Masterplan General de Transport) 

Toate aceste proiecte au fost incluse, în ianuarie 2019, de către reprezentanții actualei administrații județene, pe o listă de proiecte de interes major pentru județul Timiș, acestea urmând să fie supuse unui proces de selecție gestionat de către Banca Mondială și Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România. În cazul unora dintre proiectele enumerate mai sus (cu precădere cele în privința cărora administrația județeană pare să nu fi făcut niciun progres pe durata mandatului) am indicat în paranteză și programele de finanțare care au fost avute în vedere, precum și stadiul proiectelor (așa cum au fost ele consemnate în Strategia de Dezvoltare Economico-Socială a jud. Timiș).

În afară de aceste obiective, avem în vedere următoarele priorități:

  • Construirea unei parcări supraterane etajate (suport CJ) în Timișoara;
  • Realizarea unui Centru Expozițional Internațional;
  • Realizarea unui Parc de software (PITT);
  • Centru județean multifuncțional pentru susținerea afacerilor Timiș-Timișoara;
  • Parc tehnologic pentru energie alternativă Timiș;
  • Centru/Complex multifuncțional regional Timiș;
  • Realizarea unei structuri de afaceri specifice, pentru servicii de aviație utilitară, sportivă și de agrement – CIOCA județul Timiș;
  • Realizare unui Parc Industrial în orașul Deta;
  • Consorțiu / proiect de facilitare a colaborării dintre mediul de afaceri și cel academic;
  • Institut de cercetări în sisteme inteligente de transport;
  • Pol de Excelență pe Energii Regenerabile.

Surse de finanțare:

  • Fondurile structurale și de coeziune ale Uniunii Europene, respectiv Programele operaționale sectoriale și de cooperare teritorială finanțate de acestea;
  • Fondurile UE de finanțare a agriculturii – Programul National de Dezvoltare Rurală;
  • Programe guvernamentale de finanțare;
  • Bugetul Consiliului Județean Timiș;
  • Bugetele locale ale comunităților județului Timiș;
  • Alte programe și fonduri externe nerambursabile;
  • Alte surse: credite bancare și finanțări private.

Informațiile detaliate despre toate aceste posibile surse de finanțare se găsesc în Strategia de Dezvoltare Economică și Socială (Capitolul VI, începând cu pag. 165, cu detaliere pe Programe, Axe Prioritare etc.), capitol care va fi adus la zi și corelat cu programele operaționale europene avute în vedere pe noul exercițiu financiar 2021 – 2027.

Transport rutier

Reabilitarea și construirea rețelei județene de infrastructură rutieră – drumuri județene – atât la nivelul standardelor europene, cât și adaptarea serviciilor de transport în comun rutier la nevoile actuale, precum și creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T.

  • Parteneriat cu CNAIR, în vederea realizării unui drum de legătură între Centura de Nord a Timișoarei și PITT. Drumul de legătură să fie prevăzut cu 2 benzi pe sens ca mai târziu să fie prins în Centura de Nord-Vest a orașului Timișoara. Distanța dintre PITT și sensul giratoriu de la DNCT și E671 este în jur de 2 km.
  • Conectarea PITT cu zona Ronaț Triaj pentru transportul mărfurilor pe cale ferată.
  • Reabilitarea drumurilor județene către obiectivele turistice din județul Timiș.
  • Reabilitarea și aducerea la standarde europene a drumului Timișoara-Buziaș (DJ 592) 25 km.
  • Implicarea pentru DN 59 – Reabilitarea și aducerea la standarde europene a drumului Timișoara – Stamora Moravița.
  • Implicarea activă în parteneriat cu CNAIR/CFR/MT în finalizarea cât mai rapidă a centurii Timișoara.
  • Finanțarea corespunzătoare necesară întreținerii infrastructurii rutiere: cosirea vegetației, decolmatarea și repararea rigolelor și crearea bazinelor subterane, pentru colectarea apelor pluviale în vederea folosirii acestora pentru irigații (Ex.: DJ592 în zona comunei Bucovăț).

Transport feroviar

  • Îmbunătățirea infrastructurii feroviare și a serviciilor de transport feroviar, în parteneriat cu CFR, în funcție de nevoile locale și regionale. Dorim implementarea unei strategii și rețele de transport metropolitan pe calea ferată electrificată, având ca nod central Gara de Nord Timișoara, pentru a putea conecta punctele fierbinți ale zonei metropolitane și viitorul centru Intermodal de mărfuri și persoane, pe care îl propunem în zona aeroportului.
  • Obiectiv general cu susținere națională: înființarea unei societăți în subordinea CJ Timiș în parteneriat public privat pentru transport feroviar – metrou ușor – în județ, conexiune între orașe și comune.
  • Digitalizare gărilor.
  • Realizarea unei legături feroviare între Gara de Nord și Aeroportul Traian Vuia (magistrala CFR 213 trece prin proximitatea aeroportului), plus amenajarea unui terminal în incinta/ proximitatea aeroportului.
  • Închiderea inelului feroviar din jurul Timișoarei, prin dezvoltarea de noi legături feroviare pe două fire de circulație electrificate:

    • Realizarea liniei duble electrificate între Sânmihaiu Român și Utvin.
    • Realizarea liniei duble electrificate între Urseni – Moșnița Nouă – Moșnița Veche – Bucovăț – Remetea Mare. 

Transport naval

Îmbunătățirea infrastructurii specifice de transport naval pe canalul Bega și a serviciilor aferente:

  • Continuarea/ urgentarea proiectului Reabilitarea infrastructuri Canalului navigabil Bega, proiect comun cu partea sârbă, unde 85% reprezintă finanțare UE, sumă alocată României și Serbiei prin programul IPA.
  • Urgentarea lucrărilor de refacere a nodului hidrotehnic Sânmihaiu Român; achiziție multifuncțională care include două barje; semnalizarea canalului navigabil; studiu de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a frontierei (= CJ Timiș); realizare în parteneriat cu Serbia, iar obiectivele care îi revin părții sârbe sunt următoarele: repararea nodurilor hidrotehnice Srpski Itebej și Klek; achiziția dragă; construirea unei piste de biciclete Zrenianin – frontieră – pista din România; studiu de fezabilitate pentru realizarea punctului de trecere a frontierei.
  • Lărgirea și amenajarea pentru navigație a canalului Bega, cu extindere, în următoarele decenii, în județul Timiș a unui sistem de canale cu funcții multiple (= transport intra-localități, irigare, preluare debite la inundații, turism, stingere incendii, menținere temperatură, creare de sisteme deschise de pompe de căldură geotermale pentru încălzire clădiri etc.).
  • Amenajarea infrastructurii portuare pe canalul Bega, cu acces pe viitoarele microcanale.
  • Introducerea unor servicii de transport în comun şi de mărfuri pe canalul Bega.

Transport aerian

Dezvoltarea infrastructurii și serviciilor aeroportuare, în vederea realizării de conexiuni performante internaționale, naționale și locale, cu scop turistic, economic și utilitar.

  • Sprijinirea dezvoltării infrastructurii aeroportuare de la SN „Aeroportul International Timișoara SA” (AIT).
  • Dezvoltarea transportului aerian local, în scopul asigurării serviciilor utilitare, a celor comerciale, cu interes de observare științifică și/ sau de agrement turistic.

Transport Intermodal

  • Realizarea în Timiș a unei infrastructuri specifice transportului intermodal de mărfuri, care să fie conectate eficient cu terminale şi centre de logistică.
  • Eficientizarea transportului de mărfuri şi persoane, prin implementarea unor sisteme intermodale.
  • Realizarea în județul Timiș a unui sistem integrat de transport pentru călători și navetiști pentru zonele metropolitane (metroul ușor interjudețean / interregional).

Vezi aici întregul program de Guvernare Județeană al USR PLUS Timiș.