Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, și-a exprimat recent speranța că România ar putea achiziționa în perspectivă, pe lângă avioanele F 16, și avioane de luptă F 35.

Cât de plauzibilă este această declarație și cât din spusele ministrului Apărării reprezintă doar o manevră de PR hazardată?
Ce își poate și ce nu își poate permite România să cumpere în acest moment în materie de tehnică militară?
Ce rol ar putea juca țara noastră în complicata ecuație geopolitică regională și care sunt obiectivele pe care ar trebui să le urmărească reprezentanții României în relația cu partenerii noștri strategici?

Senatorul Nicu Fălcoi răspunde acestor întrebări și propune soluții pentru investirea eficientă a banilor destinați înzestrării armatei.

Recentele referiri ale ministrului Apărării Naționale la speranțele de a achiziționa, în următorii ani, avioane de luptă F 35 denotă necunoașterea crasă de către acesta a realităților domeniului în fruntea căruia se află.

Dacă evaluăm lucrurile dintr-o perspectivă profesionistă și ne raportăm la resursele pe care ni le pune la dispoziție bugetul Apărării, rezultă că spusele domnului ministru Țuțuianu reprezintă nimic altceva decât niște declarații fantasmagorice, rod al unei manevre hazardate de PR, care nu are nimic în comun cu realitatea.

În calitate de fost pilot, evident că îmi doresc pentru colegii mei mai tineri să utilizeze tehnologie de ultimă generație și să aibă în dotare cele mai bune avioane de luptă din lume. Aceasta nu înseamnă însă că ar trebui să ne lansăm în declarații populiste, care ne-ar putea afecta credibilitatea.

Planurile pentru înzestarea armatei române

România a anunțat recent că va achiziționa tehnică militară în valoare de aprox. 9,3 miliarde euro. Nu trebuie să uităm că acest buget a fost alocat pentru a fi cheltuit în următorii 10 ani.

Dacă analizăm deciziile partenerilor noștri strategici și programele de înzestrare pe care aceștia le derulează, vom constata, spre exemplu, că Statele Unite ale Americii, principalul nostru partener, au anunțat că vor achiziționa un număr de aprox. 2 500 de avioane de luptă F 35 (achiziție al cărei preț total a fost estimat la 1000 miliarde de dolari, adică aproximativ 400 milioane de dolari pentru un singur aparat; din acest total, aprox. 382 miliarde reprezintă costul aparatelor de zbor, în vreme ce restul reprezintă cheltuielile alocate operării și întreținerii în perioada de funcționare).

Probabil prețul/aparat va mai scădea în următoarea perioadă, dar nu este realist să ne așteptăm la scăderi dramatice. În plus, pentru a înțelege corect ce presupune achiziționarea unui astfel de tip de tehnică de luptă este important de reținut că prețul de achiziție se referă nu numai la costul propriu-zis al unui aparat de zbor, ci include și toate cheltuielile conexe: pregătirea personalului, asigurarea variantelor de înarmare, asigurarea mentenanței etc.

România nu și-a putut permite să cumpere avioane Gripen și Eurofighter noi (care nu se ridică la performanțele unui F 35), pentru că ele erau mult prea scumpe pentru bugetul de care dispunem. S-a luat, în acest context, decizia achiziționării unei prime escadrile de avioane F 16.

Dacă vom merge mai departe pe ideea înzestrării aviației noastre cu avioane de luptă F 16, atunci cele 36 de avioane anunțate de domnul ministru Țuțuianu nu acoperă, după aprecierea mea, nici pe departe nevoile de apărare ale spațiului aerian al României. Nu trebuie să uităm că România a modernizat 110 avioane MIG 21, acesta fiind numărul de avioane care ne este necesar pentru acoperirea spațiului aerian al țării.

România – unic partener stabil al NATO în zona Mării Negre

O dată evaluate nevoile noastre de înzestrare, pentru a avea o reprezentare corectă și completă a misiunii pe care negociatorii noștri o au este necesară înțelegerea de ansamblu a ecuației geopolitice regionale și a rolului de unic partener stabil al Alianței Nord-Atlantice în zona Mării Negre pe care România îl are în acest moment.

Evoluțiile din Turcia au făcut din această țară un partener tot mai imprevizibil, al cărui deficit de credibilitate s-a accentuat treptat.

În aceste condiții, dacă vom ști să valorificăm cu seriozitate, maturitate și viziune situația actuală, România ar putea deveni un actor regional foarte important, aflat pentru prima dată în ultimii aproape 50 de ani în situația de a putea negocia, mai ales cu partenerul american.

În ce mă privește, cred cu tărie că parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii trebuie menținut și chiar întărit.

Un rol însemnat în consolidarea acestui parteneriat le revine profesioniștilor în politică externă și de apărare, care au datoria să asigure un raport echilibrat în ce privește sprijinul reciproc pe care cele două state și-l oferă în cadrul acestui parteneriat strategic.

Dacă m-aș fi aflat în situația de a negocia condițiile în care vom investi cele circa 6,1 miliarde euro în rachete de tehnologie americană, aș fi încercat să fac astfel încât România să beneficieze cât mai mult de pe urma acestei investiții, spre exemplu să primească gratis (de ce nu) și 5 escadrile de avioane F 16 (60 de avioane). Evident că acestea nu ar fi putut să fie aparate de zbor noi, dar partenerii americani ne-ar fi putut oferi și sprijinul și know-how-ul necesare modernizării tehnologice, utilizând pentru aducerea lor la cele mai recente standarde facilitățile industriei românești.

De ce nu ar putea deveni Turbomecanica unul dintre producătorii de motoare F 16 de ultimă generație?

Dar pentru ca aceste deziderate să poată deveni realitate ar trebui ca decidenții români să aibă competențele, capacitatea și voința de a le negocia cu partenerii noștri strategici.

În urma aprobării în CSAT a Planului de înzestrare pentru intervalul 2017-2026, România poate demara în forță procesul de modernizare a Armatei. Ne aflăm în fața unei foarte bune șanse de a ne revigora și industria de apărare. Pentru aceasta avem nevoie de înțelegerea faptului că toți acești bani pe care îi cheltuim acum pe achiziții s-ar putea întoarce și chiar multiplica în economia românească.

Acestea sunt realitățile complexe pe care m-aș aștepta să le înțeleagă domnul ministru al Apărării Adrian Țuțuianu înaintea vizitei plănuite să aibă loc în mai puțin de o lună în SUA.
Mi-e teamă însă că așteptăm în zadar să dovedească profesionalismul și viziunea necesare pentru a aborda discuțiile și negocierile ce vor urma în așa fel încât ele să aducă beneficii cât mai mari României.