Transparența în primăriile din Timiș

Transparența în primăriile din Timiș

Primăriile din Timiș nu respectă legea privind transparența, adică nu fac publice informații legate de activitatea instituției și a aleșilor locali.

Este dreptul legal al cetățenilor de a fi constant informați în legătură cu ceea ce fac administrațiile locale. Este, de asemenea, și un lucru absolut necesar pentru o bună guvernare locală. Dar politicienii ”de rit vechi” sunt mult mai interesați să nu știe nimeni cum cheltuie banii locali, decât să creeze un dialog real cu cetățenii.

Județul nostru numără 99 de primării, dintre care, doar:

21% dintre primării publică proiectele de Hotărârile de Consiliu Local
49% dintre primării publică Hotărârile de Consiliu Local
70% dintre publică lista consilierilor locali
35% dintre publica declarațiile de avere și de interese ale aleșilor locali și ale funcționarilor publici
0% dintre primării publică toate Rapoarte anuale de activitate ale primarului, viceprimarului și consilierilor locali

În urma analizei noastre, rezultatele sunt şocante:

În anul 2019, din cele 99 de primării ale județului, DOAR 11 îndeplinesc criteriile minimale de transparență luate în considerare și anume: publicarea proiectelor de HCL, a HCL, lista consilierilor locali, declarațiile de avere și interese

Nici măcar un sfert dintre primăriile din județ nu respectă cerința prevăzută în Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, de a publica proiectele de hotărâri ale consiliului local. Este important ca cetățenii să cunoască aceste proiecte și să aibă posibilitatea de a formula sugestii, observații asupra proiectului sau a cere chiar organizarea unei dezbateri publice.

Acesta este dreptul lor legal!

Atât aleșii noștri cât și instituțiile lucrează în serviciul cetățenilor. Sunt plătiți din bani publici pentru a servi comunitatea, nu propriile lor interese. Astfel, este absolut necesar ca membrii comunității să poată monitoriza activitățile aleșilor locali.

În momentul în care primarii și consilierii locali nu mai reprezintă interesele oamenilor de bună credință, aceștia trebuie schimbați.

Cu cât este mai transparentă o instituție, încrederea oamenilor va crește și acest lucru va duce la o mai bună cooperare dintre administrația locală și comunitate.

USR Timiș a trimis Consiliului Județean și Prefecturii lista cu rezultatele monitorizării respectării transparenței decizionale în mediul online, de către primăriile din județ și va solicita primăriilor conformarea la prevederile legale.


Analiza s-a făcut utilizând adresele paginilor WEB ale primăriilor din județ, așa cum apar acestea pe pagina Consiliului Județean Timiș în perioada 11-19 februarie 2019, de către membrii USR Timiș, sub coordonarea vicepreședintelui USR Timișoara, Rodica Militaru.

Toate informațiile studiului le găsiți aici.