Un studiu sociologic efectuat anul trecut în noiembrie de către Universitatea de Vest, în toate cele 23 de cartiere ale Timișoarei, pe un număr de 1200 de corespondenţi, evidenţiază faptul că majoritatea timişorenilor consideră că autorităţile locale nu cunosc problemele reale ale oraşului şi nu le rezolvă în mod eficient.
În aceste condiții, filiala Timișoara a Uniunii Salvați România invită primăria orașului să deschidă noi căi de dialog cu cetățenii și propune o soluție pertinentă în acest sens: implementarea de către autoritățile locale a conceptului de Buget Participativ (BP).
Ce este Bugetul participativ?
Iniţiat în urmă cu 15 ani în Brazilia, bugetul participativ este astăzi un instrument extrem de util adoptat cu succes de peste 1000 oraşe din întreaga lume, printre care Paris, Londra, Berlin, Lisabona şi nu întâmplător este în curs de implementare și in România, în municipiul Cluj-Napoca. Concret, bugetul participativ presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte de interes general propuse de societatea civilă, proiecte a căror fezabilitate este verificată de centrele de competență relevante ale administraţiei locale iar selecția proiectelor care se vor implementa în final se face prin prin vot de către cetăţeni.
Cum funcționează Bugetul participativ?
Modelul funcţionează în cicluri anuale și cuprinde trei etape distincte:
- Depunerea proiectelor de către orice persoană care locuieşte, munceşte sau studiază în Timişoara, sau de către orice asociaţie sau ONG care activează în oraş. Proiectele se depun prin intermediul unei platforme on-line dedicate şi pot viza orice temă privind infrastructura sau serviciile publice.
- Evaluarea proiectelor de către un serviciu al administraţiei locale, din punctul de vedere al fezabilităţii tehnice şi economice, proces în urma căruia se selectează proiectele eligibile.
- Votarea proiectelor de către locuitorii oraşului, prin intermediul aceleiaşi platforme
on-line, proces în urma căruia se selectează, din lista proiectelor eligibile, cele care vor fi finanţate şi implementate de către autorităţile publice.
Cu alte cuvinte, prin implementarea bugetului participative, orice cetățean are șansa reală să decidă în mod activ cum se vor cheltui o parte din banii publici și în același timp, într-un sens mai larg, invită cetățenii la o participare activă la guvernarea orașului, aceștia putând decide prioritățile de investiții pe cartiere.
Ce avem de făcut pentru a avea Buget participativ și la Timișoara?
Pentru ca Timişoara, oraşul care a fost dintodeauna în avangarda modernităţii în România, să beneficieze de acest instrument, trebuie îndeplinite umătoarele două condiţii:
- Administraţia să accepte această propunere prin adoptarea, reglementarea şi implementarea administrativă a bugetului participativ.
- Timişorenii să vină către administraţie, prin solicitarea şi susţinerea implementarii bugetului participativ în prima fază, respectiv prin depunerea de propuneri de proiecte şi prin implicarea în procesul de votare în faza următoare.
Datorită avantajelor evidente pe care conceptul de buget participativ le aduce în administrarea orașului, filiala Timișoara a partidului USR și-a propus promovarea intensă în mediul local, cu speranța implementarii acestui instrument de către autoritățile locale începând chiar cu anul 2018. În acest sens a fost lansată de curând o pagină de Facebook dedicată, pagină al cărei rol este de a familiariza cetăţenii orașului cu privire la concept. Se lucrează și la o pagină web dedicată care se va lansa în curând și de asemenea avem în vedere organizarea unei dezbateri publice pe acesta temă, la care autoritățile locale sunt invitate.
Pentru a facilita implementarea cu succes a conceptului de către autoritațile locale, am studiat și aspectele tehnice care țin de implementarea acestuia și am identificat soluții concrete în acest sens, ca atare dacă argumentele raționale nu vor fi blocate de motive politice, atunci Bugetul Participativ poate deveni o realitate începând cu 2018.