USR Timisoara Raport de guvernare locală 2023

Când am devenit primar, rata de absorbție a fondurilor europene în Primărie era undeva la 0,2%. Împreună cu o echipă fabuloasă am absorbit 80% din fonduri și până la sfârșitul anului o să ajungem la 90%. Am depus proiecte noi și am semnat contracte de finanțare pentru fonduri europene în valoare de 1 miliard de lei. Banii ăștia sunt pașaportul nostru pentru a duce Timișoara într-o nouă etapă de dezvoltare.

În ultimul an toate acțiunile noastre de recuperare a patrimoniului Timișoarei – prădat și folosit ilegal decenii, de șmecheri – sunt în plină desfășurare. Terenuri, clădiri, vile istorice sunt în vizorul nostru și mergem până în pânzele albe să redăm Timișoarei ce este al ei. Nu ne mai sperie nimeni și nimic.

Am mișcat din temelii un sistem birocratic anchilozat în proceduri de secol trecut. După 3 ani, am reușit digitalizarea procedurilor interne de lucru. De la începutul anului viitor vom avea și un portal unic pentru cetățeni, ca și cetățenii, la rândul lor, să poată, dacă vor, să își rezolve problemele la Primărie, tot digital.

Timișoara este un oraș în plină dezvoltare. Se vede în investițiile private în Timișoara, care sunt pe primul loc în țară în afară capitalei. Se vede şi în investiţiile primăriei.

Timișoara astăzi este un oraş extrem de vibrant, un oraș în plină renaștere. Toţi cei care vin în vizită îmi spun că timişorenii sunt deschişi, zâmbitori. Timișoara a devenit interesantă în presa internațională, în cercurile diplomatice și economice externe.

Anul viitor e anul deciziilor. Timișoara europeană, deschisă, vibrantă și inovatoare se va ciocni de orgolii mărunte și de o încercare disperată de a ne întoarce în timp. Nu am niciun dubiu că împreună, vom ține Timișoara pe drumul corect. Înainte, nu înapoi.

Vă mulțumesc că faceți parte din poveste.

 

Dominic Fritz, primarul Timișoarei
noiembrie 2023

Recuperăm patromoniul Timișoarei
Transformăm cartierele Timișoarei
Conexiuni mai bune pentru toată lumea în Timisoara
În cartierele Timisoarei
Bugetare participativă Timișoara
Modernizăm digitalizăm deschidem administrația din Timisoara
PUG - Plan Urbanistic General Timișoara
Timișoara 2023
Absobție fonduri europene Timișoara
USR Timișoara - Dominic Fritz raport guvernare locală Timișoara 2023