Cine suntem
Suntem schimbarea!
Suntem oameni preocupați de schimbarea în bine a comunității, fără interese financiare, preocupați de fapte și nu promisiuni electorale.
Ne dorim o comunitate modernă, cu străzi curate și infrastructură la nivelul secolului 21.
Membrii USR Ciacova
Președinte USR Ciacova
Cine sunt?
Numele meu este Flavius și sunt locuitor al orașului Ciacova. În anul 2010 am absolvit cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest. Am cunoscut experiența muncii în administrația publică locală (Primăria orașului Ciacova) și în sistemul de învățământ (Liceul Teoretic “Alexandru Mocioni” Ciacova, Școala Primară Giera). În prezent, lucrez la o firmă de distribuție medicamente din Timișoara. Sunt o fire activă, prietenoasă și sociabilă. Apreciez oamenii care încearcă să înțeleagă lucrurile înainte să emită judecăți, oamenii care sunt onești în gândire și comportament și oamenii care se implică în conturarea unei societăți prospere. Sunt pasionat de sport, în special de fotbal, pasiune pe care o practic.
De ce m-am implicat în politică?
Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea ne ajunge din urmă și ne demonstrează că voința nu este suficientă atunci când luptăm pentru realizarea unor obiective. Uneori, oricât de mult ai vrea sa fie altfel, nu îți stă în putință. Am intrat în politică deoarece cred în noi, cred în prieteni, cred în oameni, cred în puterea unui colectiv de a face lucruri bune și de calitate.
Am ales USR pentru că este un partid guvernat de o viziune liberă, care se sprijină pe competențele și aptitudinile oamenilor implicați în conturarea unei Românii prospere, un partid care caută să înțeleagă și să satisfacă nevoile comunității.
Vicepreședinte USR Ciacova
Despre mine
Sunt născut în Ciacova, am terminat Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara. După facultate m-am angajat la liceul din Ciacova ca informatician, poziție pe care activez de mai bine de 11 ani.
Intre timp mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie pe care cu timpul am transformat-o în profesie. Această profesie m-a învățat să fiu mai sociabil, să iubesc oamenii mai mult, să fiu mult mai deschis și în același timp să fiu foarte organizat.
Mă consider o persoană cu inițiativă, îmi place să mă implic în diverse proiecte, să fac parte din organizarea lor și cred cu tărie în conceptul de muncă în echipă.
De ce politică și de ce USR
Pentru mine a fost o decizie foarte grea, dar una pe care nu regret că am făcut-o.
Eu cred că e responsabilitatea fiecăruia dintre noi să ne punem mintea, sufletul și umărul la construirea unei comunități bine închegate și a unui oraș modern, curat, frumos și care să ofere oportunități pentru toți locuitorii. Îmi mai doresc și ca satele aparținătoare de Ciacova să nu mai fie neglijate ci ca ele să înflorească în următorii ani.
Am intrat în USR pentru că a dovedit și dovedește în continuare că este singurul partid ce are puterea de a transforma felul în care se face politică la noi. Spuneam în primul paragraf că nu regret decizia de a participa la acest proiect și asta datorită oamenilor extraordinari pe care i-am întâlnit aici, oameni simpli, ca mine și ca tine, dar oameni foarte bine pregătiți, care pun foarte multă pasiune pentru ca noi, toți, să aducem pe drumul cel bun România.
Vicepreședinte USR Ciacova
Cine sunt și de ce USR?
Mă numesc Molnar Marius-Ioan și lucrez ca operator introducere și prelucrare date la o companie din Ciacova.
M-am născut în Timișoara, în anul 1984 și am crescut în Ciacova din anul 1990 unde locuiesc și în prezent. Am studiat 12 ani la Liceul “Alexandru Mocioni”, profil Matematică-Informatică din Ciacova urmați de 5 ani, “cursuri la zi” la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara.
Sunt o persoană normală, cu preocupări normale. Sunt perfecționist, nu îmi place să fac lucrurile de mântuială și tin la detalii. Sunt vesel în cea mai mare parte a timpului, mă consider o persoană echilibrată. Sunt sincer și dacă mă deranjează ceva o spun. Îmi plac oamenii inteligenți, îmi place naturalețea și detest tot ce ține de fals. Îmi plac cuvintele mici, simple și cu impact mare.
Chiar dacă nu am mai făcut politică am ales să fac parte din acest partid pentru ca simt ca regăsesc în USR toate valorile care mă definesc pe mine ca persoană și pentru a pune umărul la schimbările în bine pe care eu doresc să le aduc în viața mea și a familiei mele, precum și în viața voastră. Am ales acest proiect pentru că eu sunt convins că putem schimba România și românii, să pot fi un exemplu pentru copilul meu, să pot să-l privesc în ochi și să îi spun: „Dragul meu, și eu am pus umărul la această schimbare în bine.” Simt ca nu ajunge doar sa critic, trebuie sa ma implic.
Vicepreședintă USR Ciacova
O scurtă prezentare
Căsătorită în Ciacova, sunt absolventă a Facultății de Sociologie și Psihologie, al unui masterat în Management educațional și a Facultății de Horticultură și Silvicultură.
Din fire artistă, am urmat cursurile de canto popular din cadrul Școlii Populare de Artă din Timișoara. Pentru că iubesc și promovez tradiția, particip la diverse evenimente cultural-artistice atât în calitate de concurent, cât și în calitate de profesor-coordonator. Am obținut numeroase premii în domeniul muzical, dar și în domeniul teatrului popular.
În prezent sunt solist liber profesionist și cadru didactic la liceul din Ciacova, educând oamenii mici să devină oameni mari în viață.
De ce am ales sa fac parte din proiectul USR Ciacova?
Am ales USR pentru că aici am găsit oameni care își iubesc țara, care își doresc binele comunității și au înțeles că schimbarea pleacă de la noi, de la fiecare.
Pentru că am încredere în forțele noastre! Chiar dacă suntem tineri, suntem hotărâți să facem din comunitatea noastră un loc mai bun pentru generațiile care urmează.
Vicepreședinte USR Ciacova
Despre mine
Sunt parte din această comunitate încă din anul 2005, moment care a echivalat cu înscrierea mea la Liceul Teoretic “Alexandru Mocioni” din Ciacova. După absolvire am urmat studiile superioare la Universitatea Tibiscus din Timișoara, specializarea drept.
O perioadă de aproximativ 3 ani am lucrat în Danemarca, timp în care am cunoscut un sistem foarte dezvoltat și bine pus la punct.
Cred cu tărie că ne putem dezvolta comunitatea, astfel încât să fim mândri și să pășim cu drag în fiecare din localitățile care o formează. Cred că ține doar de implicarea noastră, pentru ca Ciacova să nu rămână doar o umbră a ceea ce a fost odată.
Momentan lucrez într-o corporație din Timișoara, iar cunoștințele deprinse până acum, cât și dorința de a vedea o comunitate mai prosperă m-au adus în situația în care doresc să schimb ceva în Ciacova.
Platforma USR prezintă transparență în toate activitățile lor și conferă libertate deplină filialelor locale, fiind formată din oameni de calitate și corecți care au realizat lucruri concrete în activitatea lor. Acesta este încă un motiv pentru care am ales sa fac parte din acest proiect ambițios.