Cine suntem

Suntem acei oameni ce doresc a începe schimbarea în comuna Sânandrei!

Suntem oameni preocupați de schimbarea în bine a comunității, fără interese financiare, preocupați de fapte și nu promisiuni electorale.

Ne dorim o comunitate modernă, cu străzi curate și infrastructură la nivelul secolului 21.

Misiunea noastră

Alături de cetățenii Comunei Sânandrei, ne implicăm activ în dezvoltarea acestei comunități multiculturale, în care fiecare se bucură de oportunități și de o viață prosperă, are acces la servicii de educație, sănătate și cultură de calitate și trăiește în spiritul cetățeanului european.

Viziunea noastră

Prin implicarea noastră, Comuna Sânandrei va deveni o comună animată de cetățeni participanți activ la crearea unui mediu prietenos, cu patrimoniu reabilitat și valorizat, cu servicii publice funcționale, cu infrastructură de transport eficientă și infrastructură de recreere modernă, unde calitatea vieții și oportunitățile de dezvoltare ne motivează să spunem – „Comuna Sânandrei, este casa noastră!”

Candidații USR PLUS Sânandrei

Președinte USR Sânanadrei, candidat USR PLUS la Primăria Sânandrei

Marius-Andrei Herța președinte USR Sânandrei

Despre mine

Sunt o persoană care s-a implicat mereu. Am locuit în Austria 10 ani, timp în care am muncit dar și am învățat cum reușesc statele mai avansate să-și continue dezvoltarea: PRIN IMPLICARE ȘI RESPONSABILITATE. 

În anul 2001 am renunțat la facultatea de informatică, după ce un profesor mi-a cerut 50DM pentru a lua un examen pe care nici măcar nu l-a corectat și am plecat în Austria.

Am început de jos acolo, fără să am o calificare, și am lucrat în tot felul de domenii. Astfel am început să observ că cel ce muncește este respectat. Nu funcția contează, ci faptul că lucrezi și ești cinstit. Am reușit într-un final să mă înscriu la Academia de Informatică Aplicată din Dornbirn Austria și astfel am reușit să-mi obțin calificarea în IT ca administrator și dezvoltator de systeme informatice. În 2010, după aproape 10 ani de locuit și trăit în Austria, m-am întors în țară, doritor fiind să aduc o schimbare în bine, dar și aici schimbarea a început prin a observa mai întâi ceea ce se întâmplă. După o lungă perioadă în care am stat și am “admirat” conducerea primăriei Sânandrei, am decis că este cazul să mă implic.

Link catre profilul personal de Facebook.

 

Candidată USR PLUS la Consiliul Local Sânandrei

Rodica Gürtler

Despre mine

Sunt pentru prima oară în politica. Am ales USR cu mintea și sufletul. Mintea știe ce va face, sufletul pentru cine. Voi face pentru cei care sunt cel mai des lăsați pe planul doi: pensionari, mame casnice, mame în îngrijire copil, persoane cu dizabilități. Mă voi implica cu ceea ce știu și mai ales cu experiența mea de-o viață, experiență în domeniul social și al eficienței energetice, pe care o voi pune în întregime la dispoziția comunității!

Candidat USR PLUS la Consiliul Local SânandreiAchim Gheorghe

Despre mine

Fiind absolvent al Facultății de construcții din cadrul universității Politehnice din Timișoara am avut ocazia de a-mi testa cunoștințele în Anglia, acolo unde am văzut că ceea ce la ei este o absurditate, la noi a devenit lux.

Nu am plecat niciodată cu gândul de a părăsi definitiv România, iar după ce m-am întors mi-am propus să contribui cumva la crearea unui mediu de viață mai bun aici, la noi în țară. Am ales să mă implic în Alianța USR-PLUS, datorită ideilor și principiilor acestei alianțe, în care mă regăsesc și în care am încredere.

Candidată USR PLUS la Consiliul Local Sânandrei
Ruxandra Lupescu

O scurtă prezentare

Sunt tehnician agronom de profesie, cu studii în management și cu experiență de peste 8 ani în domeniul administrativ, experiență dobândită prin natura locului meu de munca.

Sunt unul din fondatorii Filialei USR Sanandrei, partid pe care l- am ales pentru că m-au convins ca sunt oameni ca noi, competenți , dedicați, idealiști și muncitori, oameni cu un scop major clar definit și cu obiceiul de a face un efort suplimentar în acest sens.

Candidat USR PLUS la Consiliul Local SânandreiFlaviu Preda-Șinca

Despre mine

Mă numesc Flaviu Preda, am 33 de ani și sunt locuitor al Sânandreiului de 1 an și jumătate.

Am absolvit Universitatea Politehnica Timișoara, secția Științele Comunicării, cu specializarea ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ și am dobândit certificări în domeniile IT și Management. În acest moment lucrez ca „Analist IT“ și „Responsabil Global de Aplicație Informatică“ pentru una dintre marile multinaționale din România. Alături de echipa Alianței USR PLUS Sânandrei am siguranța că pot face lucruri frumoase pentru comunitate și cred că împreună putem transforma această comună într-una dintre cele mai frumoase și bogate din județ.

Candidată USR PLUS la Consiliul Local Sânandrei
Mihaela-Cristina Lupoian

Cine sunt și de ce mă implic

Sunt actriță și antreprenor, am intrat în politică în timpul campaniei #FărăPenali, campanie pentru care am strâns semnături alături de colegii mei actori. Atunci am avut primul contact cu colegii din USR Timiș, despre care pot spune că sunt oameni faini, normali, responsabili, cu plan, viziune și curaj.

Scopul meu este să transmit societății un apel la normalitate, dar cel mai mult îmi doresc să ne putem uita în ochii copiilor noștri fără să ne fie rușine, să le spunem că am făcut și facem tot ce știm mai bine pentru o Românie curată, cinstită și normală.

Doar implicarea poate să aducă un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri, viitor pe care îl putem avea doar dacă rezolvăm problemele de la rădăcină. Implicarea este cheia schimbării.

Candidat USR PLUS la Consiliul Local Sânandrei
Laza-Miodrag Liuba

Cine sunt și ce-mi doresc pentru comunitate

Am 28 de ani și sunt specializat în Kinetoterapie și Motricitate Specială (KMS), cu un master în Kinetoterapia afecțiunilor aparatului locomotor (KAAL), absolvit la Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca.

Un centru de recuperare și profilaxie bine pus la punct, care să atragă în comunitatea noastră specialiști din domeniul medical și paramedical este proiectul la care lucrez. În acest centru fiecare locuitor al comunei, ar beneficia, preventiv și gratuit, de evaluare kinetică, de educație biomecanică și ședințe de kinetoterapie. Îmi doresc să intru în administrația locală nu din dorința de a face politică, ci din dorința de a ajuta comunitatea. Mai precis, pentru a crește nivelul de trai într-un mod metodic, sistematic și măsurabil.

Proiecte pentru comunitate și pentru localitățile din comuna Sânanadrei

Atunci când mi-am propus, sau mai bine spus, am fost provocat, să candidez la alegerile locale a comunei Sânandrei, mi-am asumat această candidatură și am început să mă documentez.

Fiecare zi ce trece aflu informații ce le putem folosi pentru dezvoltarea armonioasă a comunei Sânandrei, localităților Carani, Ias Sânandrei și Covaci și nu numai.
Aceste informații mă conving că putem întradevăr să facem multe lucruri frumoase în comunitatea noastră și avem și surse de finanțare pentru toate aceste proiecte.

Creșterea debitului apelor din ultima perioadă, ne arată cât de nepregătiți suntem și ne arată cât de mult trebuie să gândim o dezvoltare pe termen lung. Ne putem folosim de o infrastrutură deja existentă.

Vorbim despre coridoare ecologice.

Aceste coridoare sunt un potențial imens de dezvoltare armonioasă și pe lângă acest lucru putem crește calitatea aerului, putem dezvolta zone de recreere, putem combate inundații, putem regla climatul, putem beneficia de ecosisteme culturale, recreaționale și educaționale, toate acestea pentru o comunitate mult mai bine dezvoltată.
Eu îmi doresc ca Sânandreiul și localitățile aparținătoare comunei noastre, să devină oaza de relaxare a locuitorilor și a celor ce ne vizitează.

În 29.06.2020, s-au împlinit 286 ani de la moartea contelui Claudius Florimund Mercy.

Contele a fost preocupat de ridicarea economiei Banatului. Contele Mercy a ridicat industria, mineritul şi a introdus în Banat cultura plantelor industriale. A încercat să introducă cultura viermilor de mătase, pentru care a adus special maeştrii italieni şi a dispus plantarea de duzi de-a lungul drumurilor.

Colonia italiană „Mercydorf” sau „satul lui Mercy”, astăzi satul Carani din judeţul Timiş, a fost înfiinţată de el şi i-a purtat numele, el construind aici a doua lui reședință, Castelul Mercy.

Eu, împreună cu echipa Alianței USR PLUS Sânandrei, suntem conștienți de valoarea acestui monument, iar interesul de dezvoltare a comunității și istoria acestui loc este foarte importantă pentru noi.

Echipa USR Sânandrei, și Alianța USR PLUS Sânandrei, alături de experți în domeniul și de europarlamentarii USR, caută soluții de a readuce la viață acest castel.

Când vorbim despre administrația unei comunități vorbim despre siguranța acesteia.

De la început, m-am implicat în a aduce mijlocul de transport în comun și m-am implicat în proiectul de lărgire la 4 benzi ce se va executa pe DJ692, de la ieșire din comună spre Euroccoper.

Siguranța cetățenilor înseamnă legăuri sigure de transport între localități. Carani, Covaci, Sânandrei, Ias Sânandrei și Timișoara.

Aceste legături trebuie să ofere posibilitatea celor ce vor să meargă pe jos dar și celor ce vor să călătorească cu bicicletele, să ajungă de la A la B în siguranță și pe un traseu recreativ și atractiv.

Siguranța participanților la trafic și o bună legătură pentru toate mijloacele de transport între localițăți trebuie să fie prioritară pentru administrația locală și primar.

Administrația locală, alături de primar, trebuie să aibă grijă de locuitorii comunei lor.

Și asta se poate observa și prin programele pe care aceștia le au pentru întreținerea spațiilor verzi, întreținerea drumurilor, întreținerea clădirilor dar și prin programele pe care aceștia le au pentru animalele fără stăpân.

Noi, echipa USR PLUS, avem proiect pentru animale fără stăpân, proiect ce va aduce beneficii comunității:
• costuri scăzute a serviciilor veterinare pentru locuitorii comunei Sânandrei
• serviciu hotelier pentru animalul iubit
• 0 costuri pentru ridicarea, deparazitarea, microciparea și întreținerea animalelor fără stăpân găsite pe raza comunei Sânandrei
• programe de socializare copii, caței, pisici

Suntem echipa ce se gândește mereu la comunitate și la beneficiile acesteia.
Siguranța și bunăstarea comunității trebuie să fie prioritară pentru administrația locală și primar.

Pentru că o comună cu o școală puternică și în pas cu contemporaneitatea cât și un pogram educațional bine pus la punct sunt vitale pentru crearea unei generații puternice, ancorată în realitatea zilelor noastre și a viitorului comunei noastre.

Consider că un sistem educațional bine pus la punct va face diferența în perspectiva profesională, culturală a tinerei generații din comuna noastră. Afirm acest lucru bazându-mă pe pregatirea de trainer în IT și pasionat fiind de educație, la care se adaugă și experiența sistemului de predare din Austria, unde am absolvit Academia de Informatică Aplicată.

Principalele direcții de promovare a educației în perioada în care Alianța USR PLUS Sânandrei va putea participa la activitatea decizională din administrația locală sunt:
● O școală solidă educațional și sigură pentru copii, părinți și profesori
● Digitalizarea materialelor de curs
● Digitalizarea catalogului
● Digitalizarea temelor, eseurilor, proiectelor, etc.
● Dotarea claselor cu materiale și echipamente digitalizate de ultimă generație
● Modernizarea claselor de școală cu un număr de maxim 15 elevi pe clasă cu 2 cadre didactice per clasă
● Modernizarea spațiului recreativ pentru școală și a spațiilor sportive aparținătoare acesteia
● Implementarea programelor sportive de tipul cluburilor sportive școlare
● Implementarea transportului în comun pentru elevii din comună și din satele aparținătoare
● Transport gratuit din sate spre comuna Sânandrei la școală
● Transport gratuit de acasă la școală
● Înființarea de creșe noi în Sânandrei, Carani și Covaci
● Înfiinațarea unei școli tehnice în comuna Sânandrei
● Crearea și implementarea permanentă de proiecte educaționale noi pentru copiii și elevii comunității Sânandrei

Administrația locală împreună cu un primar responsabil trebuie să fie permanent preocupată de locuitorii comunei pe care o administrează.
Prin programele educaționale propuse, comunitatea va putea observa dacă cei aleși lucreză pentru viitorul comunei.

Atunci când vorbim de sănătate, nu ne referim doar la spitale și farmacii. Ne referim la programe sportive, cluburi de sport și spații în care comunitatea să aibă posibilitatea de a practica sportul necesar.

La nivel de comună, alături de cluburile sportive dezvoltate în cadrul școlii, dorim să dezvoltăm aceste posibilități și pentru
cei ce nu fac parte din grupul de elevi și copii ai școlii Sânandrei.

● Crearea de cluburi sportive pentru comunitate
● Dezvoltarea unei case de bătrâni alături de o casă de copii
● Crearea centrului de permanență cu aparatura și materialele necesare pentru urgențele minime apărute
● Implementarea programului 20 de minute de mișcare pe zi pentru fiecare locuitor

Administrația locală, alături de primar, trebuie să aibă grijă de locuitorii comunei lor.

Acest lucru se poate observa și prin programele pe care aceștia le au pentru întreținerea și îmbunătățirea sănătății la nivel de comună.

Din fericire pentru noi, comuna Sânandrei încă mai are agricultori și crescători de animale.

Prin programele de dezvoltare susținute și oferite de Administrația locală, alături de primarul localității, putem observa dacă aceștia au întra-devăr grijă de locuitorii comunei lor.

Eu, alături de echipa mea, dorim să îmbunătățim funcționarea sistemelor și proiectelor agricole și dorim să ajutăm agricultorii și crescătorii de animale din comuna noastră.

Astfel am gândit căteva proiecte ce vin în ajutorul lor dar și în ajutorul locuitorilor comunei Sânandrei și a satelor aparținătoare. Carani, Covaci și Ias Sânandrei.

Un astfel de proiect este Ferma Satului Sânandrei, care oferă posibilitatea locuitorilor comunei să achiziționeze produse de casă de la producători locali.
În același timp se pot crea programe educaționale pentru elevii comunei noastre, astfel, aceștia având posibilitatea de a învăța, testa și experimenta acest minunat domeniu.

Administrația locală, alături de primar, trebuie să aibă grijă de locuitorii comunei lor.

Cu ajutorul colegei noastre, Rodica Gürtler, inițiatorul acestei idei, am trimis către centru, un proiect de lege ce ajută producătorii de sezon.

Am demarat pașii necesari pentru simplificarea obținerii unui Certificat de manufacturier sezonier pentru mediul rural.

Acesta ar permite completarea bugetului familiilor cu mame casnice sau în creștere copil, pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, care în anumite condiții de igienă, procesare și etichetare, ar putea oferi din bucătăria, gospodăria proprie, spre vanzare produse de sezon cum ar fi cozonaci, prăjituri, gemuri, siropuri, bors, tăiței, ierburi aromatice proaspete sau uscate cât și bricolaje de sărbători (Moș Nicolaie, Crăciun, Paște, etc.) din lemn, lut, flori, lână, ață, lumânări, săpun, etc.

Totodată ne preocupă găsirea de finanțări rapide cu sume mici pentru a facilita astfel de activități, surse pentru o derulare igienică și corectă a unei mici producții.

Sperăm că în acest fel să poata fi asigurată premisa, trambulina pentru o afacere solidă de ce nu, pentru înființarea unei societăți comerciale rurale cu produse tradiționale.

Administrația locală, alături de primar, trebuie să aibă grijă de locuitorii comunei lor, dar o administrație implicată și devotată cetățenilor ei se implică și mai departe de comună, cautând soluții de dezvoltare ce vin în ajutorul comunității.

Eu, alături de echipa mea, am fost interesați în a aduce aceste fonduri în folosul comunitatii și am reușit să atragem, pentru comunitatea noastră, proiectul AFM panouri fotovoltaice on-grid.

După multă bătaie de cap, cercetare, selectare a instalatorilor și promovare online, am reușit să convingem lumea de avantajul acestei finanțări și astfel vom avea 10 benefici a acestui program.

Din fericire, perioada de verificare și aprobare a dosarelor nu s-a încheiat și o ultimă etapă de verificare a dosarelor trimise către AFM pentru aprobare și verificare este în plină desfășurare.

Sperăm să ajungem să avem un număr mai mare de proiecte implementate pe viitor.

Asta nu înseamnă că ne oprim aici.

Vom continua să promovăm proiectele finanțate din fonduri EU sau Naționale, care pot aduce beneficii comunității și vom încerca să susținem cât mai multe persoane în demersul lor de a aplica și implementa aceste proiecte.

Imi doresc ca pe viitor, minim 40% din locuitorii comunei noastre, Sânandrei, Carani, Covaci si Ias Sânandrei, să acceseze cel putin un proiect finanțabil din fonduri EU, Naționale sau alte forme de finanțare.

Atragerea de fonduri EU sau naționale trebuie să fie pe lista administrației locale și a primarului ca unul dintre punctele obligatorii de făcut.

Bugetul participativ le permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor.

Primăria alocă în acest scop o parte din bugetul anual, după care locuitorii vor veni cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul urmator în localitate.

În cadrul formulării acestor propuneri, cetăţenii, asistaţi de administraţia localității, se întâlnesc la discuţii publice, unde dezbat ceea ce vor să schimbe în localitatea lor şi în ce mod. Apoi depun la Primărie propunerile comune pentru a fi verificată fezabilitatea lor.

Punctul culminant este votul popular pentru selectarea propunerilor cetăţenilor care vor fi realizate de autoritățile locale.

Pentru noi, Alianța USR-PLUS, comunitatea, locuitorii ei sunt pe primul loc:
– proiectele vor fi deschise publicului,
– comunicare și consultare permanentă cu cetățenii,
– deschidere la opinii și propuneri

1. Consiliul Local al Tinerilor din Sânandrei
1.1 Organizația USR-PLUS Sânandrei își propune înființarea unei structuri de tineret care să aibă drept scop reprezentarea tinerilor cetățeni ai comunei cu vârste cuprinse între 14 și 21 ani.
1.2 Organizația va fi o structură legitimă, organizată în concordanță cu prevederile legii 350/2006, care va fi reprezentată prin tineri aleși în mod democratic de către membrii acesteia. Ea va avea ca obiective identificarea nevoilor adolescenților și realizarea de proiecte la nivel local, care să răspundă intereselor acestora, promovarea participării tinerilor la viața comunității Sânandrei și îmbunătățirea dialogului cu autoritățile locale.
1.3 În acest sens, îi vom sprijini pe mai tinerii noștri concetățeni să creioneze și să dezvolte proiecte care să poată participa la concursul de proiecte în cadrul bugetării participative.
1.4 Ce este bugetarea participativă? Este un proces prin care cetățenii vor fi încurajați să identifice și să semnaleze neajunsurile comunității și apoi să propună rezolvări ale acestora – prin soluții sub formă de proiecte. Acestea urmează să fie elaborate de autoritatea locală, iar apoi supuse unui proces de votare.
1.5 USR-PLUS va demara în cadrul Consiliului Local Sânandrei procesul de bugetare participativă, în acest sens obligându-se să susțină ca jumătate din fondurile destinate proiectelor de buget participativ să fie acordate proiectelor demarate de Consiliul Local al Tinerilor din Sânandrei.

2. Compartimentele “Aparatului de specialitate al primarului” pot fi reorganizate și completate cu investiții minore sau chiar fară nici o investiție în bani, ci doar cu voință și implicare, obținându-se un efect pozitiv în comunitate, într-un timp scurt, cu rezultate previzibile.

2.1 Administrație & Strategie și dezvoltare
2.1.1. reorganizarea compartimentului ´Relații cu Publicul´ prin completarea atribuțiilor cu un segment nou, care urmărește preluarea propunerilor și recomandărilor populației, devenind astfel unul dintre pilonii principali de implementare a programului administrativ
2.1.2 implementarea unui sistem de vot al cetățenilor, posibil și on-line, care duce la transparentizare și la implicarea acestora în proiectele administrației
2.1.3 activarea și motivarea echipei administrative cât si a oamenilor activi din comunitate prin:
2.1.3.1 organizarea de competitii: cea mai frumoasă stradă, cea mai frumoasă gospodărie, etc., recompensate legal și transparent cu mici prime, cadouri surpriză (ex:diferite plante pentru cele mai frumoase gospodării, scutiri de impozite etc), recunoașteri și promovare locală, diplome, medalii..etc.
2.1.4 în baza raportului de activitate al fiecărui consilier publicat anual pe site-ul primăriei, respectiv a activității prestate peste an, cetățenii îl pot vota pe cel mai popular consilier, ales de o comisie, care va evalua procentual pozitia consilierilor in opțiunile votanților.
2.1.5 oferirea de gratificații de performanță celor mai buni elevi din comună, inclusiv al celor cu performanțe sportive, artistice sau la alte concursuri în afara școlii, gratificații cum ar fi de exemplu: excursii pentru cei mai conștiincioși elevi și profesori, transport gratuit către orașul unde își continuă studiile, burse acordate de consiliul local pentru susţinerea pregătirii de specialitate pentru acele profesii necesare bunei desfăşurări a vieţii economice şi sociale a comunei, cf. Legii 129/2006, sau alte facilități, pe care le vom identifica împreună

2.2 Asistența socială
2.1.1 reorganizarea compartimentului de asistență socială, incluzând specialiști în domeniul traumei psihologice și tratarea sindromului post – traumatic la copii și adulți
2.1.2 intensificarea colaborării cu ONG-urile care oferă consultanță și ajutor în situații limită ale copiilor, tinerilor și a seniorilor. De exemplu:

  • Romanian Angel Appeal pentru îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor afectați de boli cronice și aflați la risc de excludere socială
  • Parteneriatul Stop TB România care promovează drepturile omului și drepturile persoanelor cu tuberculoză (TB) în România, organizații profesionale și studențești, care desfășoară intervenții, proiecte sau programe în domeniul prevenirii și controlului tuberculozei și îmbunătățesc viața persoanelor afectate de tuberculoză
  • Societatea Română Alzheimer, The Human Link – o platformă integrată de servicii și dispozitive dedicate îngrijirii vârstnicilor și persoanelor afectate de demență (Alzheimer), acasă sau în instituțiile specializate

2.3 Stare civilă, Juridic
2.3.1 ´Foaia Satului´ cu informații utile, incl. anunțuri de nașteri, căsătorii, decese, comemorări
2.3.2 consiliere juridică gratuită on-line, telefonic sau prin audiențe, acolo unde situația o cere, atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice

2.4 Mediu
2.4.1 implicarea echipelor de voluntari în activități de curățenie, cu sortarea gunoiului pe platforme cu pubele pentru materiale reciclabile; împăduriri, plantată vegetație cu efect repelent pentru combaterea biologică a insectelor dăunătoare și alte acțiuni de mediu benefice comunei. De asemenea, se vor oferi echipelor de voluntari condiții decente de funcționare (mese când este cazul, ustensile, informații despre acțiuni, etc.), diplome de implicare civică și alte facilități
2.4.2 identificarea locurilor ilegale de depunere a gunoiului și a autorilor acestor acte ilegale, avertizarea, apoi sancționarea cu amenzi a acestora
2.4.3 animale fără stăpân – au fost identificate și s-a început colaborarea cu entități specializate care se ocupă gratuit de sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân; organizarea de târguri pentru adopții de animale.
2.4.4. crearea de spații verzi cu destinație multiplă, aliniamente stradale, etc, organizate cu peluze cât mai naturale, cu o compoziție bogată în flori de câmp, o încântare pentru ochi și spatii accesibile pentru stupi, stupine

2.5 Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă
2.5.1 identificarea și instruirea specifică a persoanelor cu disponibilitate pentru voluntariat în vederea prevenirii și soluționării situațiilor de urgență din comună, efectuare de exerciții specifice, anuale, pentru fiecare risc identificabil din comună; recompensarea activității prestate prin acordarea de bonificații asupra taxelor și impozitelor locale
2.5.2 intensificarea colaborării cu cei care au disponibilitatea de a se oferi voluntari, în ideea și dorința închegării unui liant în comunitate pentru intrajutorare în cazul cutremurelor, incendiilor, inundatiilor, pandemiilor etc.

2.6 Cultură şi Sport
2.6.1 activarea voluntarilor și a „Consiliului Local al Tinerilor” pentru activitățile culturale și de consultare a populației (de ex. Sondaje)
2.6.2 crearea de facilitati pentru adolescenți în parcurile existente și viitoare(iluminate, supravegheate video,skate park, mese de șah, de ping-pong din beton, instalații pentru body-building etc)
2.6.3 activarea căminelor culturale pentru socializare, activități educative alternative, facilizarea activităților extrașcolare, club pentru seniori, evenimente
2.6.4 dezvoltarea programelor educative – bune maniere, ateliere pentru copii, educație financiară pentru tineri
2.6.5 acces gratuit la Internet! WiFi în mai multe spaţii publice din localitățile comunei prin programul wifi4EU cu finanțare europeană nerambursabilă (https://www.wifi4eu.ro/)
2.6.6 acordarea de finanțări pentru echipe sportive locale (minifotbal, baschet, karate, șah, badminton, atletism, handbal etc.) și formațiuni culturale locale (dans, teatru, film, muzică) pentru participări la concursuri, pentru plata unor instructori sau antrenori sau pentru un minim de condiții necesare pentru desfășurarea activitățiilor propuse. Pentru acordarea finanțărilor, care vor crește de la an la an, va exista un ghid de obținere a finanțării nerambursabile și un consultant din partea administrației locale care să ușureze accesul la aceste oportunități de dezvoltare.

3. Analiza bugetului administrației actuale în detaliu este imperios necesară în scopul eficientizării cheltuielilor și investițiilor generate de administrația locală.

4. Stabilirea și intensificarea colaborării cu:

  • “Asociația Comunelor din România” care este membră în “Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (C.E.M.R.)” pentru stabilirea de contacte și înfrățire comune foarte dezvoltate din U.E., majoritatea membrilor echipei noastre fiind vorbitori a mai multor limbi de circulație internațională
  • GAL Colinele Recaș

5. Acordarea unei atenții deosebite pentru obținerea de fonduri printre altele de la:

  • Granturile Spațiului Economic European (SEE) și Norvegiene
  • Agenția Fondului pentru Mediu, subordonată Ministerului Mediului
  • Fondul Român pentru Eficiența Energiei – agenţie de implementare a Fondului Global de Mediu pentru finanţarea Proiectelor de eficienţă energetică
  • Fonduri pentru cultură și educație (CJT, Ministerul Culturii, AFCN, Erasmus Plus etc.), pentru programe de ajutor și consultanță pentru persoanele vulnerabile social, economic sau medical

6. Colaborarea cu celelalte partide și sprijinirea reciprocă a proiectelor
Formarea unei echipe administrative cât mai capabile, mai informate și mai bine intenționate, care să ridice fiecare proiect al acesteia și fiecare locuitor al comunei la nivelul următor. Fiecare își are locul lui iar un conducător bun trebuie să știe să pună pe fiecare acolo unde este cel mai eficient și cel mai motivat.