USR propune pentru bugetul din 2019: Tomograf pentru arbori

USR propune pentru bugetul din 2019: Tomograf pentru arbori

INFORMAȚII GENERALE DESPRE PROPUNEREA DE PROIECT

  1. Titlul propunerii:
    Echipamente de diagnoză pentru arborii urbani
  2. Domeniul de aplicabilitate:
    Spații verzi , Locuri de joacă
  3. Durata estimată de implementare a propunerii:
    3 luni
  4. Valoarea estimată a investiției:
    Tomograf Arborsonic 3D cu 12 canale 30.550 lei
    Șubler Digital ArborSonic– 1600 mm 7.520 lei
    Detector de rădăcină (extensie a Arborsonic 3D) 3.055 lei
    Tester pentru smulgere 12.643 lei
    Elastometru cu 2 senzori (extensie la Tester pentru smulgere) 7.144 lei
    Dispozitiv de tragere pentru diam< 1 m inclusiv cabluri (extensie la Tester pentru smulgere) 2.303 lei
    Dispozitiv de tragere pentru diam> 1 m inclusiv cabluri (extensie la Tester pentru smulgere) 3.055 lei
    Training pentru folosirea dispozitivelor și interpretarea datelor: gratuit (în zona a 1000 km)
    TOTAL echipare de bază 53.768 lei
    TOTAL echipare, inclusiv extensii 66.270 lei

DESCRIEREA PROPUNERII

1. Formularea propunerii de proiect, scop/obiectiv general și obiective specifice ale propunerii de proiect:

SCOP:

Creșterea calității factorilor de mediu în Timișoara prin îmbunătățirea măsurilor de gestionare a arborilor urbani;

OBIECTIV GENERAL:

Îmbunătățirea măsurilor de gestionare a vegetației arboricole urbane prin folosirea de echipamente și software-uri specializate în diagnoza și evaluarea riscurilor arborilor și pregătirea personalului de specialitate din Direcția de Mediu a Primăriei Municipiului Timișoara;

OBIECTIVE SPECIFICE:

  • Achiziționarea echipamentelor necesare: tomograf 3D ArborSonic- 1 buc., șubler Digital ArborSonic- 1 buc., detector de rădăcină- 1 buc., tester pentru smulgere cu echipare completă (inclusiv extensii)- 1 buc.;
  • Pregătirea a minimum 4 angajați (minimum 2 ingineri specializați în gestionarea vegetației din spațiul urban) din cadrul Direcției de Mediu a PMT pentru folosirea echipamentelor și a software-ului aferent și pentru interpretarea datelor;

2. Contextul și justificarea inițierii proiectului:

În prezent există o mare diferență între datele aferente vegetației urbane din Timișoara deținute de administrația publică în bazele de date precum Cadastrul verde și Registrul local al spațiilor verzi (înregistrate în perioada 1999- 2004), folosite în gestionarea fondului arboricol și indicatorii cantitativi și calitativi reali, la zi, ai acesteia;

Metodele actuale de evaluare ale vegetației arboricole aplicate de specialiștii Direcției de Mediu din cadrul PMT sau de către experții/ specialiștii externi contractați de PMT pentru aceste servicii sunt depășite, având un nivel de precizie scăzut;

Cea mai utilizată metodă actuală, analiza vizuală a exemplarelor de arbori urbani este subiectivă și de cele mai multe ori conduce la o evaluare greșită a riscului pe care arborii îl reprezintă (tree risk assessment). Implicit măsurile aplicate pentru gestionare arborilor sunt incorecte, uneori radicale, pierzându-se astfel o importantă parte a fondului arboricol urban matur.

Măsurile incorecte de gestionare aplicate vegetației arboricole urbane are un impact considerabil asupra scăderii calității factorilor de mediu prin pierderea arborilor datorită factorilor antropici (extrageri nejustificate, tăieri incorecte în coroană) sau naturali (ruperi, smulgeri ale arborilor în caz de condiții meteo extreme);

Vegetația arboricolă este un important furnizor de servicii ecosistemice ceea ce influențează direct sănătatea și bunăstarea locuitorilor urbei, astfel: scăderea fondului vegetal arboricol matur la nivelul Timișoarei influențează printre altele climatul local, creșterea gradului de poluare, arborii având un rol esential în absorpția noxelor, creșterea stresului urban, vegetația având un rol psihorelaxant, creșterea riscurilor pentru sănătatea locuitorilor și scăderea atractivității generale a orașului;

La ora actuală nu există un plan de monitorizare/gestionare a arborilor cu valoare cultural-istorică excepțională (ex. stejarii din Piața Libertății; stejarii din Parcul Copiilor, stejarii din Parcul Coronini, exemplarele de platan din perioada Habsburgilor), aceste exemplare având nevoie de o monitorizare permanentă și de măsuri specifice de conservare/ gestionare/, pierderea acestora având un impact deosebit asupra patrimoniului cultural (inclusiv horticol) orașului;


3. Beneficiile obținute prin implementarea propunerii de proiect:

BENEFICII DIRECTE:

  • Creșterea gradului de pregătire a personalului Direcției de Mediu din cadrul PMT în vederea folosirii echipamentelor și software-urilor specifice (4 persoane, min. 2 ingineri specializați în gestionarea vegetației din spațiul urban);
  • Îmbunătățirea metodelor de evaluare a calității arborilor urbani din Timișoara;
  • Folosirea unor date reale pentru evaluarea stării arborilor urbani și în evaluarea riscului pe care aceștia îl reprezintă;
  • Îmbunătățirea planurilor de getionare ale vegetației arboricole urbane;
  • Scăderea pierderilor de fond vegetal arboricol matur pe teritoriul administrativ al Timișoarei;
  • Îmbunătățirea calității factorilor de mediu din Timișoara;

4. Acțiunile necesare estimate pentru implementarea propunerii de proiect:

  • Achiziționarea echipamentelor pentru diagnoza arborilor urbani;
  • Parcurgerea modulelor de training pentru personalul desemnat din Direcția de Mediu a PMT;
  • Realizarea unui plan de gestiune, prioritizarea realizării diagnozelor/ monitorizării fondului vegetal matur și cu valoare cultural-istorică excepțională;

Propunerile USR pentru bugetul Timișoarei din 2019:


Toate propunerile USR pentru bugetul Timișoarei din 2018 sunt aici.