USR propune pentru bugetul din 2019: Trotuare și treceri de pietoni mai sigure și mai prietenoase

USR propune pentru bugetul din 2019: Trotuare și treceri de pietoni mai sigure și mai prietenoase

INFORMAȚII GENERALE DESPRE PROPUNEREA DE PROIECT

  1. Titlul propunerii:
    Siguranță și accesibilitate pentru pietonii din Timișoara
  2. Domeniul de aplicabilitate:
    Mobilitate, Accesibilitate , Siguranţa circulaţiei
  3. Durata estimată de implementare a propunerii:
    12 luni
  4. Valoarea estimată a investiției:
    – principiile acestui proiect ar trebui urmate în cazul fiecărei noi investiții;
    – administrația ar putea aloca o sumă de bani pentru a implementa acest proiect în câteva zone din oraș, urmând să le extindă apoi în toată Timișoara.

DESCRIEREA PROPUNERII

1. Formularea propunerii de proiect, scop/obiectiv general și obiective specifice ale propunerii de proiect:

Proiectul are două componente:

  • coborârea bordurilor la nivelul zonei carosabile la trecerile de pietoni – la intersecțiile bulevardelor/străzilor cu fluxuri mari de trafic;
  • ridicarea trotuarelor și supraînălțarea trecerilor – în dreptul școlilor, la intersecțiile cu străzile secundare și pe străzile pe unde nu circulă mijloace de transport în comun

SCOP: Creșterea accesului și siguranței participanților la trafic, la nivelul trecerilor pietonale și a separației trotuar-carosabil, în zonele de traversare a căilor circulabile auto.

OBIECTIVE:

  • Creșterea securității participanților la trafic în zonele cu treceri de pietoni.
  • Ușurarea deplasării pietonilor în zonele de acces carosabil-trotuar.

2. Contextul și justificarea inițierii proiectului:

  • Pietonii din Timișoara întâmpină, mai ales în zonele rezidențiale, probleme de mobilitate cauzate de mașinile parcate ilegal la intersecțiile dintre străzi. În plus, vârstnicii, copiii sau cei care împing cărucioare de bebeluși trebuie să coboare și să urce borduri deloc confortabile, să ocolească bălțile din intersecții sau să aștepte până vor primi prioritate pe trecerile de pietoni. Aceasta nesiguranță a deplasărilor pietonale descurajează astfel de deplasări, fiind firesc ca oamenii să aleagă deplasările motorizate, contribuind astfel la creșterea aglomerării traficului auto și la creșterea poluării în Timișoara.
  • Persoanele care aleg să se deplaseze pe două roți au, la rândul lor, mari dificultăți cauzate de infrastructura existentă. Experiența pe care o are un astfel de locuitor este de multe ori negativă, cauza fiind lipsa de calitate a pistelor pentru biciclete. Deși s-au făcut îmbunătățiri în anumite locuri, majoritatea pistelor nu sunt deloc prietenoase. În foarte multe locuri, bordurile pe care le au de trecut bicicliștii sunt foarte înalte și prezintă un real disconfort pentru aceștia. Atât timp cât avem o infrastructură care nu ține cont și de persoanele care aleg să nu folosească automobilul, nu avem cum să avem un trafic auto mai scăzut în oraș.
  • Persoanele cu dizabilități nu pot folosi infrastructura orașului neînsoțiți, chiar dacă ar avea posibilitatea să facă asta. Ei riscă să se accidenteze atunci când doresc să se deplaseze dintr-o parte în alta a orașului deoarece nu pot traversa trecerea de pietoni în condiții de siguranță. Pentru persoanele cu deficiențe de vedere lipsesc marcajele tactile, iar pentru persoanele în scaun rulant trecerile străzilor nu sunt deloc line.

3. Beneficiile obținute prin implementarea propunerii de proiect:

În cazul coborârii bordurilor la nivelul zonei carosabile la trecerile de pietoni:

  • în Timișoara, putem distinge două grupe de bicicliști: cei care folosesc bicicleta la sfârșitul săptămânii sau seara în scop de recreere și cei care folosesc acest mijloc de transport în activitățile lor zilnice (mers la serviciu și altele). Ca urmare a acestor modificări, dorim ca numărul persoanelor care se deplasează cu mijloace de transport alternativ să crească. Implicit, cea de-a doua grupă de bicicliști se va majora și prin urmare, aceste persoane o să folosească mai rar mașina personală, astfel traficul din oraș va fi redus.
  • o infrastructură prietenoasă cu persoanele care aleg să circule cu mijloacele de transport alternative (biciclete și trotinete). Având o experiență plăcută atunci când folosesc aceste mijloace de transport, ei o să repete alegerea făcută, iar prin puterea exemplului, văzând că un număr tot mai mare de persoane circulă astfel și alți locuitori ai Timișoarei o să dorească să încerce un mijloc de transport alternativ.
  • reducerea riscului de accidente și a distrugerii mijloacelor de transport (în special a bicicletelor și a trotinetelor electrice).
  • asigurarea de condiții de mobilitate egale și reducerea riscului de accidente pentru persoanele cu dizabilități vis-a-vis de ceilalți cetățeni ai orașului.

În cazul ridicării trotuarelor și a supraînălțării trecerilor, pe lângă beneficiile de mai sus, avem și următoarele avantaje:

  • calmarea traficului la intersectarea fluxurilor pietonale cu cele motorizate prin elemente fizice.
  • eliminarea disconfortului creat de băltirea apei la intersecții.
  • eliminarea mașinilor parcate pe trecerile de pietoni sau la intersecțiile dintre străzi.

Beneficiari ai acestor lucrări de amenajare vor fi toate categoriile de pietoni – copii, adulți, vârstnici, persoane cu dizabilitați, precum și cei care utilizează pentru transport bicicleta, trotineta sau rolele.

Trecere de pietoni supraînălțată; bumper viteză
Model de trecere de pietoni supraînălțată propus de administrația din Mississauga, Ontario, Canada.

4. Acțiunile necesare estimate pentru implementarea propunerii de proiect:

  • Identificarea porțiunilor de pistă de biciclete/trecerilor de pietoni care nu sunt la nivel cu carosabilul, unde bordurile sunt prea înalte.
  • Inventarierea trecerilor de pietoni la care se pretează supraînălțarea, de către administratorii drumurilor.
  • Stabilirea unui model comun pentru tot orașul, pentru coerență și simplificare (fără să impună modelul exact, doar câteva criterii tehnice de bază).
  • Execuție.

Propunerile USR pentru bugetul Timișoarei din 2019 :


Toate propunerile USR pentru bugetul Timișoarei din 2018 sunt aici.