78.796 de depășiri (!) ale limitei de viteză în ultimele 10 zile, în Pasajul Michelangelo. Asta au înregistrat radarele fixe amplasate de Primărie acolo. Mașina pe care o vedeți în fotografie practic a zburat prin pasaj cu o viteză de 140 km/h, la începutul acestei săptămâni. Nu l-a amendat nimeni pe șofer, nu i-a suspendat nimeni permisul de conducere. Circulă în continuare.
Avem pozele cu numerele de înmatriculare pentru fiecare din cei peste 78 de mii de șoferi care au călcat agresiv pedala de accelerație. Ce facem cu ele? Nimic. Suntem obligați sa le ștergem după cel mult 30 zile, pentru că Poliția Rutieră nu le poate folosi. Anul trecut am trimis toate datele la Poliție. Rezultatul? O anchetă a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a cărei țintă e tot… Primăria (!). S-au apucat să cerceteze dacă am protejat destul datele personale ale șoferilor care nu respectă legea, dând aceste date poliției.
Recunosc că uneori simt și eu că trăim în Absurdistan. Un stat care se vrea el însuși slab, cu frică să aplice reguli pentru toți și să-i sancționeze pe cei care pun viața celorlalți în pericol.
Cer Poliției să găsească o soluție să folosească datele înregistrate de radare și să amendeze șoferii care pun în pericol vieți.Nu putem ignora la nesfârșit aproape 240.000 de depășiri ale vitezei lună de lună, într-un singur punct în Timișoara.
Cer urgent Parlamentului și Guvernului să clarifice și să simplifice odată legislația și să includă drumurile municipale într-un sistem de radare fixe care pot trimite amenzi automat.
Câți mai trebuie să moară ca să ieșim din aceasta impotență instituțională auto-impusă?
Titlul propunerii: Siguranță și accesibilitate pentru pietonii din Timișoara
Domeniul de aplicabilitate: Mobilitate, Accesibilitate , Siguranţa circulaţiei
Durata estimată de implementare a propunerii: 12 luni
Valoarea estimată a investiției:
– principiile acestui proiect ar trebui urmate în cazul fiecărei noi investiții;
– administrația ar putea aloca o sumă de bani pentru a implementa acest proiect în câteva zone din oraș, urmând să le extindă apoi în toată Timișoara.
DESCRIEREA PROPUNERII
1. Formularea propunerii de proiect, scop/obiectiv general și obiective specifice ale propunerii de proiect:
Proiectul are două componente:
coborârea bordurilor la nivelul zonei carosabile la trecerile de pietoni – la intersecțiile bulevardelor/străzilor cu fluxuri mari de trafic;
ridicarea trotuarelor și supraînălțarea trecerilor – în dreptul școlilor, la intersecțiile cu străzile secundare și pe străzile pe unde nu circulă mijloace de transport în comun
SCOP: Creșterea accesului și siguranței participanților la trafic, la nivelul trecerilor pietonale și a separației trotuar-carosabil, în zonele de traversare a căilor circulabile auto.
OBIECTIVE:
Creșterea securității participanților la trafic în zonele cu treceri de pietoni.
Ușurarea deplasării pietonilor în zonele de acces carosabil-trotuar.
2. Contextul și justificarea inițierii proiectului:
Pietonii din Timișoara întâmpină, mai ales în zonele rezidențiale, probleme de mobilitate cauzate de mașinile parcate ilegal la intersecțiile dintre străzi. În plus, vârstnicii, copiii sau cei care împing cărucioare de bebeluși trebuie să coboare și să urce borduri deloc confortabile, să ocolească bălțile din intersecții sau să aștepte până vor primi prioritate pe trecerile de pietoni. Aceasta nesiguranță a deplasărilor pietonale descurajează astfel de deplasări, fiind firesc ca oamenii să aleagă deplasările motorizate, contribuind astfel la creșterea aglomerării traficului auto și la creșterea poluării în Timișoara.
Persoanele care aleg să se deplaseze pe două roți au, la rândul lor, mari dificultăți cauzate de infrastructura existentă. Experiența pe care o are un astfel de locuitor este de multe ori negativă, cauza fiind lipsa de calitate a pistelor pentru biciclete. Deși s-au făcut îmbunătățiri în anumite locuri, majoritatea pistelor nu sunt deloc prietenoase. În foarte multe locuri, bordurile pe care le au de trecut bicicliștii sunt foarte înalte și prezintă un real disconfort pentru aceștia. Atât timp cât avem o infrastructură care nu ține cont și de persoanele care aleg să nu folosească automobilul, nu avem cum să avem un trafic auto mai scăzut în oraș.
Persoanele cu dizabilități nu pot folosi infrastructura orașului neînsoțiți, chiar dacă ar avea posibilitatea să facă asta. Ei riscă să se accidenteze atunci când doresc să se deplaseze dintr-o parte în alta a orașului deoarece nu pot traversa trecerea de pietoni în condiții de siguranță. Pentru persoanele cu deficiențe de vedere lipsesc marcajele tactile, iar pentru persoanele în scaun rulant trecerile străzilor nu sunt deloc line.
3. Beneficiile obținute prin implementarea propunerii de proiect:
În cazul coborârii bordurilor la nivelul zonei carosabile la trecerile de pietoni:
în Timișoara, putem distinge două grupe de bicicliști: cei care folosesc bicicleta la sfârșitul săptămânii sau seara în scop de recreere și cei care folosesc acest mijloc de transport în activitățile lor zilnice (mers la serviciu și altele). Ca urmare a acestor modificări, dorim ca numărul persoanelor care se deplasează cu mijloace de transport alternativ să crească. Implicit, cea de-a doua grupă de bicicliști se va majora și prin urmare, aceste persoane o să folosească mai rar mașina personală, astfel traficul din oraș va fi redus.
o infrastructură prietenoasă cu persoanele care aleg să circule cu mijloacele de transport alternative (biciclete și trotinete). Având o experiență plăcută atunci când folosesc aceste mijloace de transport, ei o să repete alegerea făcută, iar prin puterea exemplului, văzând că un număr tot mai mare de persoane circulă astfel și alți locuitori ai Timișoarei o să dorească să încerce un mijloc de transport alternativ.
reducerea riscului de accidente și a distrugerii mijloacelor de transport (în special a bicicletelor și a trotinetelor electrice).
asigurarea de condiții de mobilitate egale și reducerea riscului de accidente pentru persoanele cu dizabilități vis-a-vis de ceilalți cetățeni ai orașului.
În cazul ridicării trotuarelor și a supraînălțării trecerilor, pe lângă beneficiile de mai sus, avem și următoarele avantaje:
calmarea traficului la intersectarea fluxurilor pietonale cu cele motorizate prin elemente fizice.
eliminarea disconfortului creat de băltirea apei la intersecții.
eliminarea mașinilor parcate pe trecerile de pietoni sau la intersecțiile dintre străzi.
Beneficiari ai acestor lucrări de amenajare vor fi toate categoriile de pietoni – copii, adulți, vârstnici, persoane cu dizabilitați, precum și cei care utilizează pentru transport bicicleta, trotineta sau rolele.
4. Acțiunile necesare estimate pentru implementarea propunerii de proiect:
Identificarea porțiunilor de pistă de biciclete/trecerilor de pietoni care nu sunt la nivel cu carosabilul, unde bordurile sunt prea înalte.
Inventarierea trecerilor de pietoni la care se pretează supraînălțarea, de către administratorii drumurilor.
Stabilirea unui model comun pentru tot orașul, pentru coerență și simplificare (fără să impună modelul exact, doar câteva criterii tehnice de bază).
Execuție.
Propunerile USR pentru bugetul Timișoarei din 2019 :
Titlul propunerii: Treceri de pietoni sigure, iluminate pe timp de noapte
Domeniul de aplicabilitate: Mobilitate, Accesibilitate , Siguranța circulației
Durata estimată de implementare a propunerii: 10-12 Luni
Valoarea estimată a investiției: 4000 – 20.000 lei/trecere
Valorile financiare sunt estimative, costurile fiind direct dependente de soluțiile tehnice adoptate. Costurile reale vor fi documentate prin studiile de fezabilitate și documentațiile tehnice necesare la momentul deciziei implementării proiectului.
DESCRIEREA PROPUNERII
1. Formularea propunerii de proiect, scop/obiectiv general și obiective specifice ale propunerii de proiect:
Prin această propunere de proiect avem în vedere creșterea numărului de treceri de pietoni iluminate pe timp de noapte, pentru scăderea riscului de accidentente rutiere.
SCOP:
Îmbunătățirea condițiilor de siguranță pentru pietonii și conducătorii auto aflați în trafic, în zone cu aglomerare urbană mare și trafic intens.
OBIECTIVE:
Identificarea zonelor, pe raza Municipiului Timișoara, nesemaforizate sau cu aglomerare urbană mare și trafic intens, deficitare din punct de vedere al marcajelor de trecere pentru pietoni, în primele 3 luni de la decizia implementării proiectului.
Prioritizarea a minim 20 de zone, pe baza riscului crescut de producere a accidentelor, în primele 4 luni de la decizia implementării proiectului.
Realizarea/adaptarea a minim 20 de treceri de pietoni pentru condiții de vizibilitate sporită pe timp de noapte, cu ajutorul unei iluminări adecvate realizate la nivelul părții carosabile, până la finalul anului 2018.
2. Contextul și justificarea inițierii proiectului:
SITUAȚIA ACTUALĂ:
Statisticile arată că zonele cu treceri de pietoni prezintă un risc ridicat de accidente rutiere, atât pe timp de zi, cât mai ales pe timp de noapte.
Trecerile de pietoni semnalizate insuficient prezintă un risc suplimentar de accidente pe timp de noapte. Acest risc provine în principal din dificultățile de identificare în timp real a zonelor de trecere pentru pietoni care sunt slab semnalizate – lipsa iluminării, lipsa semaforizării, marcaje șterse sau executate cu vopsea care nu este fluorescentă, mizeria acumulată în zona trecerilor de pietoni și proasta mentenanță a infrastructurii pentru pietoni, situații ce conduc la evenimente tragice pentru participanții la trafic, indiferent că sunt pietoni sau conducători auto.
Studiile efectuate ajung la concluzia că pentru reducerea numărului victimelor în rândul pietonilor, bunele practici includ: reducerea limitelor de viteză până la 40 km/h sau mai puțin în zonele cu pietoni, instalarea unor corpuri de iluminat public sau semne pentru trecerile de pietoni corespunzătoare, îngrădiri pentru pietoni, cu direcționarea acestora către un punct de traversare cu vizibilitate mare sau pentru a împiedica pietonii să traverseze un drum periculos, precum și instalarea mai multor avertismente vizuale pentru conducătorii auto (concluzii cuprinse în studiul organizat de Banca Mondială în 2016)
PROBLEMA IDENTIFICATĂ:
Risc ridicat de accidentare pentru participanții la trafic în zonele de traversare a căilor de circulație auto slab sau necorespunzător semnalizate, în special pe timp de seară/noapte.
GRUPURILE AFECTATE:
Pietonii care utilizează treceri de pietoni slab sau necorespunzător semnalizate;
Conducătorii auto care au dificultăți în identificarea în timp real a pietonilor în zonele slab sau necorespunzător semnalizate.
3. Beneficiile obținute prin implementarea propunerii de proiect:
Creșterea vizibilității zonelor de trecere a pietonilor și implicit scăderea numărului de accidente produse la trecerile de pietoni și în special reducerea cazurilor soldate cu deces.
Creșterea condițiilor de siguranță în trafic atât pentru pietoni cât și pentru conducătorii auto.
Reducerea costurilor începând cu îngrijirile medicale necesare în urma accidentelor și terminând cu costurile generate de despăgubiri și recuperări de daune.
Reducerea costurilor sociale generate de traumele fizice și emoționale pentru persoanele implicate în accidente.
Iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate, pe timp de seară/noapte, conduce la îmbunătățirea vizibilității și siguranței în trafic pentru pietoni (scăderea numărului de accidente și reducerea numărul accidentelor soldate cu deces), la în special în zonele din proximitatea grădinițelor, școlilor, piețelor agro-alimentare și a instituțiilor publice.
4. Acțiunile necesare estimate pentru implementarea propunerii de proiect:
Identificarea zonelor nesemnalizate corespunzător sau cu aglomerare urbană mare și trafic intens, deficitare din punct de vedere al marcajelor de trecere pentru pietoni;
Analiza riscurilor de accident şi analiza statisticilor existente în arhivele serviciilor de circulație pentru zonele identificate;
Prioritizarea a minim 20 de zone, pe baza analizelor de risc anterioare;
Realizarea Studiului de Fezabilitate care să cuprindă, pe tipuri de treceri de pietoni: calculele lumino-tehnice, în vederea asigurării iluminatului optim; calculul numărului de stâlpi necesari, numărul de senzori, numărul de corpuri de iluminat necesare, tipul acestora, puterea necesară, temperatura de culoare, amplasarea și modul de funcționare, cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare privind proiectarea sistemelor de iluminat rutier și pietonal și proiectarea și executarea instalațiilor electrice;
Demararea licitațiilor pentru proiectarea și execuția/adaptarea a minim 20 de treceri de pietoni cu condiții de vizibilitate sporită pe timp de seară/noapte;
Recepționarea lucrărilor, punere în funcțiune, garanții.
Posibilele soluții de iluminare vor fi selectate în funcție de condițiile concrete și de dotările existente la trecerile de pietoni (suprafața trecerii, existența stâlpilor în imediata vecinătate a trecerii, traficul din zonă). Soluțiile pot fi cel puțin de tipul:
Lămpi stradale dotate cu senzor de crepuscul, senzor de mișcare, sau cu o combinație dintre cei doi senzori. Senzorul de crepuscul sesizează reducerea intensității luminoase ambientale și aprinde lampa. Senzorul de mișcare reduce intensitatea luminoasă oferită de către lampă când nu există mișcare în preajma acesteia (reducere de până la 70% din intensitate), iar când există mișcare în aria de acoperire a acesteia, lampa se aprinde la 100% din intensitate, oferind vizibilitate maximă. Lămpile pot fi montate pe stâlpii din imediata vecinătate a trecerii de pietoni, dacă aceștia există, sau pe stâlpi montați special.
Sisteme stradale solare adaptive, cu stâlp, panouri fotovoltaice, regulator, baterie, lampă cu led, programator timpi de funcționare; aceste sisteme asigură protecție la vandalism și furt datorită poziționării componentelor; orientare optimă a panoului și a lămpii datorită montajului independent panou/lampă; 4 zile de autonomie chiar și în sezonul rece; posibilitatea de programare a timpilor de funcționare la lăsarea întunericului.
Sisteme stradale de iluminat moderne, utilizând tehnologie LED cu o durată de viață lungă, cu senzori de mișcare, de crepuscul, de ceață, de ploaie și alimentate cu cu panouri fotovoltaice.
Sistem care pe lângă soluțiile de mai sus, conține și leduri încorporate în carosabil; un exemplu în acest sens am găsit în Brașov