Vlad Șendroiu

Vlad Șendroiu

Consilier județean | Vicepreședinte USR Timiș

Sunt Vlad Șendroiu, vicepreședinte USR Timiș și Consilier Județean, membru în Comisia pentru cultură, învățământ, tineret şi sport. Sunt absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, Facultatea de Automatică și Calculatoare. În prezent, lucrez ca dezvoltator software. Sunt pasionat de istorie, politică, dans și diferite sporturi, în special ciclism și alergare.

În 2016 am ales să mă alătur proiectului politic numit Uniunea Salvați România din dorința de a ajuta să se întâmple schimbarea pe care mi-o doream în oraș, în județ și în țară. Îmi doresc o Românie în care vocea cetățenilor să fie ascultată, deschisă mereu către progres și schimbare, un stat transparent, o administrație publică profesionistă și o justiție corectă.

Sunt Consilier Județean din 2021 și liderul Consilierilor Județeni USR din Consiliul Județean Timiș din 2022.

Cred că tinerii vor schimba România și organizația de tineret a USR a devenit o prioritate pentru mine. Din 2023 sunt Vicepreședinte al USR Tineret la nivel național unde mă ocup de pregătirea tinerilor pentru politică și administrație.

Restul echipei

Razvan Stana

Razvan Stana

Consilier local | Membru în Biroul Local Timișoara
Erwin Floroni

Erwin Floroni

Membru în Biroul Județean Timiș
Dan Reșitnec

Dan Reșitnec

Vicepreședinte USR Timiș
Rodica Militaru

Rodica Militaru

Consilieră locală | Vicepreședintă USR Timișoara