Dintr-o declarație recentă a ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, aflăm că negocierile cu firma General Dynamics pentru achiziționarea de transportoare blindate Piranha 5 (negocieri care, potrivit planificării inițiale, ar fi trebuit să fie finalizate înainte de sfârșitul lui 2017) au ajuns în fază finală.
Din informațiile făcute publice de către reprezentanții părții române care au negociat achiziția acestor transportoare blindate (un total de 227, care vor fi livrate în tranșe, primele 30 urmând să vină din Elveția, iar următoarele 197 să fie integrate și produse la Uzina Mecanică București) rezultă că acestea nu vor fi amfibii.
O decizie strategică cât se poate de greșită, dat fiind faptul că relieful României are multe cursuri de apă și, în caz de conflict, ar fi aberant să stai să te gândești care unități sunt dotate cu transportoare-amfibii și care nu dispun de astfel de transportoare în dotare. Este adevărat că transportoarele blindate fără flotabilitate sunt folosite și de alte țări din NATO, dar acestea dețin unități de poduri mobile care asigură suportul acestora.
Personal, am spus-o în repetate rânduri în decursul anului trecut: important este nu doar câți bani avem de cheltuit în acest moment pentru achiziții din totalul celor 2% din PIB alocați bugetului Apărării, ci și cum și pentru ce folosim acești bani, așa încât ei să aducă în România alți bani, pe de o parte, și să fie cheltuiți cu maximum de folos, pe de altă parte.
De ce transportoarele blindate Piranha 5 ar trebui să fie amfibii
În ce privește achiziția de transportoare blindate, consider că ar fi fost foarte important ca toate să fie transportoare-amfibii, pentru a putea fi utilizate în orice fel de condiții geografice, aici, în țară, sau în misiunile în care România este prezentă în teatrele de operațiuni.
Bănuiesc, domnule ministru al Apărării, că această decizie nu a fost neapărat a dumneavoastră (dumneavoastră aveți un doctorat în antropologie și nu în științe militare), ci că ea a fost luată cu acordul specialiștilor. Însă personal cred că aceasta este o greșeală strategică și o să solicit și oficial motivația acestei hotărâri, în condițiile în care România nu are o armată atât de mare încât să își poată permite luxul de a nu deține transportoare blindate multifuncționale.
Ce trebuia să facă România pentru a avea transportoare blindate potrivite
O negociere corectă pentru România ar fi presupus să se aibă în vedere respectarea intereselor ambilor parteneri ai negocierii. Să se analizeze cu maximum de profesionalism nevoile de înzestrare ale Armatei noastre. Să se țină cont, cu responsabilitate, de modul în care sunt cheltuiți banii publici, așa încât ei să genereze beneficii pentru România.
În opinia mea, în expunerea de motive a MApN care a stat la baza HG adoptată în noiembrie 2017 (în baza căruia s-a decis achiziționarea celor 227 de transportoare blindate Piranha 5) avem de-a face cel puțin cu o eroare de strategie și de abordare, în document insistându-se asupra nevoii de a dota forțele terestre cu noi transportoare și de a achiziționa transportoare noi, cu protecție mai mare și putere de foc sporită, „chiar dacă aceasta presupune renunțarea la capacitatea de flotabilitate” (adică, mai pe înțelesul tuturor, chiar dacă acestea nu vor mai fi amfibii).
Or, până în 2014, când s-a discutat despre necesitatea achiziționării de transportoare blindate s-a ținut foarte mult la următoarele aspecte: flotabilitatea, blindajul și suspensia independentă pe fiecare roată.
Ba chiar, în decursul lui 2013, la o expoziție organizată la ROMAERO Băneasa (Black Sea Defense &Aerospace) un producător finlandez a venit cu un model de transportor blindat PATRIA (pentru care prezentase o ofertă de preț foarte avantajoasă, precum și oferta de a transfera tehnologia în România, fapt ce ar fi generat efecte pozitive pe orizontală din punct de vedere economic), pe care l-a și supus unor teste de poligon. În pofida, însă, a ofertei celei mai avantajoase de preț prezentate, precum și a satisfacerii complete a cerințelor Forțelor Terestre (flotabilitate, blindaj și suspensie independentă pe fiecare roată), decizia a fost aceea de a nu se începe tratativele cu producătorul finlandez. În adoptarea acestei decizii a cumpănit mai mult faptul că Finlanda nu ne este partener strategic, precum și alte argumente nesusținute din punct de vedere militar și economic, dar susținute probabil din punct de vedere politic de la cel mai înalt nivel al Statului Major General și, probabil, chiar de la nivelul unor alte structuri superioare cu rol decizional.
Nu spun că acest aspect nu este important, ci doar că acesta ar trebui să conteze atunci când TOATE ofertele respectă cerințele de calitate, preț, interoperativitate și integrare în industria națională.
Clarificări cu privire la achiziția transportoarelor blindate Piranha 5
În acest context, consider că ar fi foarte important de clarificat următoarele aspecte:
- care au fost argumentele de ordin militar și economic care au condus la luarea deciziei de renunțare la condiția flotabilității pentru circa jumătate din totalul numărului de transportoare blindate (doresc transmiterea analizei complete a beneficiarului care a fundamentat, la acea dată, decizia, atât sub aspect operațional-militar, cât și sub aspectul impactului bugetar/economic);
- care este cadrul instituțional în care această decizie a fost adoptată (inclusiv data la care această decizie a fost luată). Acestea sunt întrebări pe care le voi adresa, de altfel, și în cadrul Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională, dacă la ele nu mi se va putea răspunde în mod public.
Presupunând că aceste contracte de achiziții la care faceți referire (cel cu General Dynamics, respectiv cel cu Rheinmetall) se vor finaliza, vă atenționez, domnule ministru al Apărării Naționale, că rezultatul va fi acela că flota de transportoare blindate a Armatei Române va fi:
- foarte greu de exploatat (o parte va fi flotabilă, alta – nu)
- foarte greu de întreținut (elementele de interschimbabilitate fiind reduse spre nule, integrarea în producție va fi extrem de dificilă, având în vedere că este vorba despre produse complet diferite și ținând seama de faptul că U.M. București sau U.M. Moreni sunt întreprinderi aflate în dificultate atât în ce privește aspectele legate de lipsa forței de muncă, cât și în ce privește lipsa tehnologiilor necesare preluării producției).
Un alt aspect se referă la faptul că Armata Română se angajează la niște programe pentru care, mai mult ca sigur, nu are datele referitoare la costurile de exploatare – adică cele care fac diferența pe ciclul de viață al produselor (costurile de exploatare sunt cu atât mai mari cu cât mijlocul de luptă are o masă mai mare și deci un motor de propulsie mai mare și mai “gurmand”). Pe de altă parte, necesitatea achiziționării podurilor de asalt pentru ca aceste transportoare blindate să poată trece cursurile de apă ar crește cheltuielile de achiziție în mod suplimentar. În aceste condiții, a deține două sau trei mijloace complet diferite de luptă înseamnă implicații extrem de greu de preîntâmpinat, inclusiv în privința întreținerilor și reparațiilor în situații de urgență, pe câmpul de luptă.
Consider că România, chiar cu un buget crescător și cu un 2% peren alocat Apărării, nu își va putea permite să dețină două fabrici și trei tipuri de transportoare blindate, atât de diferite unul față de celălalt, atât din lipsa forței economice, cât și a capacităților de integrare la nivelul Armatei (faptul de a fi sau nu flotabil fiind decisiv de multe ori în operațiile derulate în terenuri similare cu cel al României).
Sursa foto: Constantin Barbu/ Wikipedia Commons
