Noi blocuri din Timișoara au fost reabilitate termic

Noi blocuri din Timișoara au fost reabilitate termic

Facturi mai mici și căldură mai multă în alte două blocuri pe care le-am reabilitat termic.

Rând pe rând, proiectele incluse în programul de reabilitare termică avansează, după ani de zile în care reducerea consumului de energie la nivel rezidențial a stat pe loc, pentru că fosta administrație nu a fost capabilă să găsească o soluție tehnică eficientă. A fost o provocare să deblocăm programul dar acum timișorenii simt beneficiile. După reabilitare, pierderile de căldură se apropie de cele de la blocurile noi, doar că acolo este vorba despre apartamente cu centrale pe gaz, care sunt mai costisitoare.

Am finalizat lucrările la alte două blocuri de pe str. Dr. Ioan Mureșan, din zona Calea Martirilor. Am discutat cu reprezentanții asociațiilor de locatari care s-au declarat mulțumiți de calitatea lucrărilor și de faptul că au fost finalizate la timp, fără un disconfort foarte mare.

Investiția la cele două blocuri se ridică la 1.2 mil. lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, de la bugetul local și de la asociațiile de proprietari.


Avem incluse în program 68 de blocuri, cu peste 3.400 de apartamente și peste 8.000 de beneficiari. Până în prezent, dintre cele 68 de blocuri:

• 12 au fost reabilitate termic;

• 22 se află în diferite faze de execuție;

• 24 sunt în procedură de achiziție;

• 10 așteaptă aprobare pentru revizuirea soluției.

Continuă programul de reabilitare termică a blocurilor din Timișoara

Continuă programul de reabilitare termică a blocurilor din Timișoara

Dominic Fritz: Am fost azi să văd cum arată cel mai recent bloc reabilitat de Primărie și să îi întreb pe cei care locuiesc acolo dacă sunt mulțumiți de lucrări.

Blocul de pe Mureș 129, din zona Calea Martirilor, este al patrulea bloc la care finalizăm reabilitarea termică anul acesta.

Când nimeni nu mai credea că aceste proiecte vechi se vor mai întâmpla, le-am deblocat și le implementăm bloc cu bloc. Am făcut eforturi majore să schimbăm soluția tehnică cu una mai bună, să oferim un preț competitiv pe piață și să atragem constructori din toată țara la licitațiile noastre.

În total, avem incluse în program 68 de blocuri în care locuiesc 8.000 de timișoreni. Toate lucrările sunt co-finanțate prin fonduri europene.

Îmbunătățim calitatea vieții în Timișoara.

Până în prezent, dintre cele 68 de blocuri:

👉 11 blocuri au fost reabilitate termic;

👉 19 blocuri se află în diferite faze de execuție;

👉 20 de blocuri sunt în licitație;

👉 14 blocuri au soluția tehnică în curs de revizie;

👉 4 blocuri necesită aprobare prin hotărâre de consiliu local.

O nouă pistă de biciclete în cartierul Elisabetin va lega bulevardul Pârvan de strada Eneas

O nouă pistă de biciclete în cartierul Elisabetin va lega bulevardul Pârvan de strada Eneas

Am început amenajarea unei noi piste de biciclete, care va lega bulevardul Pârvan de str. Eneas. Facem un nou culoar de mobilitate care leagă zona universitară a Timișoarei de partea de sud a orașului, până pe Calea Martirilor (Girocului).

Asigurăm condiții decente pentru bicicliști și pietoni: reparăm străzile de pe noul traseul, ridicăm intersecții și treceri de pietoni, introducem pistă dublă pe carosabil cu delimitatoare de siguranță.

Ca la orice lucrare, am început prin schimbarea bordurilor, unde ne asigurăm că fiecare trecere este la nivel, iar persoanele cu mobilitate redusă nu au dificultăți când trec strada. Noua pistă se întinde pe 1,2km, de-a lungul a 4 străzi: Traian Lalescu, Dr. Aurelian Cândea, Martir Sorinel Leia și Cosminului.


Aceleași măsuri sunt deja vizibile pe bulevardul Eroilor, unde am reparat și retrasat pista de biciclete. În două puncte am ridicat trecerea de pietoni și de bicicliști, pentru a spori siguranța. În intersecțiile rămase, vom aduce bordura la nivel cu pista. Reparația de pe Eroilor face parte din Bugetul Participativ 2022 și s-a realizat în urma discuțiilor cu inițiatorul și membri din comunitatea locală de bicicliști.

Continuă reparațiile la trotuarele din Timișoara

Continuă reparațiile la trotuarele din Timișoara

În toate întâlnirile cu timișorenii în cartiere, principala nemulțumire e starea trotuarelor.

Așa că am început o campanie de reparații trotuare pe care o intensificăm pe perioada verii.

Freidorf, Martirilor, zona Stadion sunt câteva din zonele în care am finalizat lucrările în prima pare a acestui an. În ultimele luni, am reparat 10 km de trotuare din Timișoara. Continuăm pe perioada verii. Sunt în continuare multe de făcut, dar stradă cu stradă, oferim trotuare decente pentru pietoni.

Pe Gheorghe Lazăr am luat măsuri punctuale prin treceri supraînălțate, odată cu modernizarea de pe bulevard.

Zonele în care am terminat intervenții la trotuare în ultimele luni:

✅Strada Dr. Nicolae Paulescu

✅Strada Gheorghe Adam

✅Strada Uzinei

✅Strada Mătăsarilor

✅Strada Ioan Nistor

✅Strada Gheorghe Lazăr

✅Strada Pan Halipa

✅Strada George Coșbuc

✅Calea Sever Bocu

✅Strada Perlei

✅Strada Transilvania

✅Strada Vlăsiei

✅Strada Pogonici

✅Strada Nicolae D. Cocea

✅Strada Drubeta

✅Strada Andrei Șaguna

✅Strada Crișul

✅Strada Răscoala din 1907

✅Strada Dumitru Bagdasar

✅Strada Traian Lalescu

✅Strada Martir Dumitru Jugănaru