Timișoara s-a așezat la aceeași masă de Ziua României

Timișoara s-a așezat la aceeași masă de Ziua României

Ziua României a fost sărbătorită inedit de către 250 de timișoreni: 50 de familii din oraș au găzduit câte patru, cinci sau șase alți oaspeți, persoane pe care nu le cunoșteau înaintea acestui eveniment. Experimentul de încredere pus la cale de către Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoarei, și de către alți membri, simpatizanți și voluntari a arătat că Timișoara poate redeveni o comunitate sănătoasă, cu oameni ospitalieri, de bună-credință și cu bun-simț.

Dominic Fritz explică motivele ce au stat la baza ideii: „De ziua României am invitat patru timișoreni la mine acasă. Cu toate că nu-i știam înainte, deja simt că putem muta munți împreună. La fel ca mine au făcut peste 50 de alte familii din Timișoara. În seara de 1 decembrie, mai mult de 250 de timișoreni care nu se cunoșteau între ei au luat o cină împreună, ca dovadă că încă avem încredere unul în celălalt. Că încă avem încredere în România și în viitorul său.”

timisoara_la_masa_iozefina_tudor

Deși cei din echipa de organizare au așteptat cu emoție evenimentul, reacțiile participanților au fost copleșitor de entuziasmate. Cei implicați au fost plăcut impresionați de prilejul de a descoperi alți timișoreni, de deschiderea și toleranța cu care au fost întâmpinați, de faptul că oameni diverși și necunoscuți pâna la acel moment au putut sta împreună la aceeași masă. Cel mai mic participant a avut 2 ani, cea mai în vârstă 85 și mulți dintre ei și-au publicat pe rețelele de socializare poze alături de ceilalți timișoreni, români și europeni ce au luat parte la cine.

timisoara_la_masa_rodica_militaru

„România, o țară folosită și neglijată și furată de prea mulți dintre cei care au pretins că o conduc, are nevoie de noi toți să o refacem. Ca să poată străluci și dărui și inspira din nou. Noi croim această altă soartă a României, zi de zi, cu deschidere, curaj, speranță și încredere. La mulți ani, România!”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook în seara zilei de 1 decembrie 2019.

Dominic Samuel Fritz: Timișoara la masă de 1 decembrie

Dominic Samuel Fritz: Timișoara la masă de 1 decembrie

Haideți să sărbătorim altfel Ziua României!

Timișoara trebuie să redevină o comunitate. Iar o comunitate puternică se bazează pe încredere.

Vă propun un experiment: de Ziua României, la 1 decembrie, vrem să aducem împreună 500 de timișoreni care nu se cunosc între ei, pentru a lua cina împreună și pentru a vorbi despre orașul lor și speranțele pe care le au pentru acesta și pentru țară.

Persoane din tot orașul vor găzdui la ele acasă câte 3-6 oameni diferiți pentru o cină – o celebrare a ospitalității și o dovadă că putem reclădi încrederea în cel de lângă noi. Eu voi fi una dintre gazde. Fii și tu parte din evenimentul nostru și înscrie-te aici pentru a fi una dintre gazde!

Cei care vor să facă parte din acest experiment în calitate de oaspeți, se vor putea înscrie începând cu 22 octombrie. Oaspeții vor putea dona o sumă mică pentru campania noastră, bani ce vor fi folosiți pentru a închiria un sediu de campanie, pe care vrem să-l transformăm într-un loc al comunității.

Haideți să arătăm că timișorenii se pot pune cu toții la aceeași masă.

Dominic Samuel Fritz, candidatul USR la Primăria Timișoara