Intrăm în programul „Rabla Local” și la Timișoara. Am alocat de la bugetul local bani pentru casarea a 4.700 de rable.
Atât cele care blochează locuri de parcare pe care zac de luni de zile, cât și cele care sunt încă în circulație, dar poluează. E o măsură de asanare a vieții urbane, prin scăderea poluării, dar și prin eliberarea spațiului public blocat de mașini ieșite din uz.
Fiecare proprietar care își duce la casat mașina veche va primi 3.000 de lei, din care 20% din bugetul local, iar restul de la Autoritatea Fondului de Mediu. Avem acces la o finanțare de 11,2 milioane lei, la care Primăria mai pune 2,8 milioane de lei din bugetul local. Pe siteul Primăriei Timișoara sunt următorii pași pentru a primi bani de o mașină nouă pentru o rablă.