90.000 de lei amendă pentru cablurile atârnate pe stâlpi

90.000 de lei amendă pentru cablurile atârnate pe stâlpi

Câțiva operatori de date au început să pună din nou cabluri pe stâlpii pe care de abia i-am curățat anul acesta (doar din zonele Circumvalațiunii, Lipovei și Aradului am dat jos 15 tone de cabluri în primăvară). Își extindeau rețeaua. I-am amendat. În plus, au până la jumătatea lui decembrie să le dea jos. Altfel, vor urma noi amenzi.

Anul acesta am dat jos peste 200 km de cabluri care atârnau pe stâlpi, în zone unde există canalizație subterană pentru ele. E un semnal clar că nu ne mai întoarcem la haosul de pe domeniul public și nici la mutilarea estetică a cartierelor Timișoarei.

Concurs de arhitectură pentru amenajarea Pieței Victoriei din Timșoara

Concurs de arhitectură pentru amenajarea Pieței Victoriei din Timșoara

Am invitat arhitecți din toată Europa să gândească cum putem pune în valoare mai bine Piața Victoriei (Operei), în cel mai mare concurs internațional de soluții arhitecturale pe care l-a avut Timișoara*.

Pentru toți cei care cunosc sau au auzit de Timișoara, imaginea care le vine în minte e cea a Pieței Victoriei. E zona zero a orașului nostru, încărcată de simboluri, parte a identității noastre culturale, cu un potențial neatins și bineînțeles, magnet pentru turiști și localnici.

Este o piață în așteptare, pentru că în ultimele trei decenii niciuna din încercările de regândire a pieței și a celor 12 străzi adiacente ca o zonă unitară, cu respect față de întreaga istorie și moștenire arhtecturală depozitată în acest spațiu, nu s-a concretizat. Aici, destinul României s-a schimbat când Timișoara s-a proclamat primul oraș liber de comunism.

Acest loc merită mai mult. Vrem să îl punem în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței vor fi protejate, conservate și puse în valoare.

Sunt încrezător că urbaniști, arhitecți, peisagiști și proiectanți care vor participa la acest concurs internațional vor surprinde spiritul Timișoarei de libertate, curaj și inovare.


*Proiectul de amenajare vizează Piața Victoriei, Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR) la solicitarea Primăriei Timișoara și este deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Soluția câștigătoare va fi aleasă de un juriu internațional independent. Contractul de servicii de proiectare va fi atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Dominic Fritz: Piața Mocioni (Sinaia) și Piața Maria intră într-un proces de regenerare urbană

Dominic Fritz: Piața Mocioni (Sinaia) și Piața Maria intră într-un proces de regenerare urbană

Pregătim împreună cu timișorenii regenerarea urbană al celui de-al treilea centru istoric al Timișoarei: zona Mocioni/Küttel până la Piața Maria.

Piața Mocioni, Piața Maria și 11 străzi adiacente zonei devin un spațiu unitar, gândit pentru oameni: cu spații verzi și zone de agrement, unde cei din cartier se pot relaxa și copiii se simt în siguranță. Creștem spațiul verde, punem preț pe accesibilitatea tuturor și introducem un amfiteatru pentru activarea zonei. Facem loc pietonilor, bicicliștilor și transportului public.

Este un proiect ambițios și înaintăm cu el spre implementare împreună cu cei din comunitate. Vă mulțumesc pentru propunerile și energia voastră din ultima lună cât proiectul s-a aflat în consultare publică. Am primit multe propuneri care au fost incluse în proiect.

Îi mulțumesc colegului meu, viceprimarul Ruben Lațcău, care a prezentat și dezbătut public viziunea noastră pentru zonă, precum și echipei noastre din Primărie pentru munca depusă. Facem din Iosefin un cartier vibrant și punem în valoare istoria Timișoarei și bogatul nostru patrimoniu arhitectural.

Astăzi se încheie oficial procesul de consultare publică pe proiect, iar la începutul săptămânii viitoare, colegii mei vor actualiza documentele de pe platforma digitală a Primăriei. Detaliile acestui proces participativ le găsiți aici.

Continuă tăiarea cablurilor ilegale de pe stâlpii din zona Pieței 700

Continuă tăiarea cablurilor ilegale de pe stâlpii din zona Pieței 700

Dominic Fritz: A fost nevoie de măsuri drastice.

Firmele își trec astăzi cablurile în subteran în zona Piața 700. Deci, se poate.

Săptămâna asta tăiem cablurile ilegale de pe stâlpi din zona cuprinsă între Spitalul de Copii, Piața 700, Parcul Botanic, Circumvalațiunii, Gh. Lazăr.

Am curățat de cabluri în ultimele patru luni: Circumvalațiunii, Aradului, Lipovei, Piața Consiliul Europei, Amurgului, Martirilor, Cluj și Arieș.

I-am tot somat și notificat să treacă în subteran cablurile care atârnă pe stâlpi. Peste tot unde tăiem există tubulatură subterană.

Noi chioșcuri pe spațiul public din Timișoara

Noi chioșcuri pe spațiul public din Timișoara

Înlocuim anul acesta toate vechiturile de chioșcuri care stau pe domeniul public ilegal.

Multe din ele sunt deja închise și abandonate de bune perioade de timp, dar proprietarii ”au uitat” să elibereze domeniul public.

Facem licitație după mai bine de 10 ani, pentru ca timișorenii să aibă acces la cumpărarea de ziare și reviste, produse culturale sau de promovare a orașului. Atribuim printr-un proces transparent și deschis tuturor firmelor locații pentru amplasarea a 7 chioșcuri mari de 12 mp în zona centrală, și a încă 35 în cartiere, unde vor fi chioșcuri mici sau tonete.

Chioșcurile vechi și ilegal amplasate pe care am început să le ridicăm în pregătire pentru licitație.
Chioșcurile vechi și ilegal amplasate au fost ridicate și zonele curățate

Venim cu un design unitar, simplu, dar modern pentru aceste chioșcuri, pentru a evita ca fiecare să pună ce vrea pe domeniul public. Implementarea e estimată pentru finalul acestui an.

Hotărârea de Consiliu Local pentru licitație a fost aprobată săptămâna asta și în paralel ne-am apucat să ridicăm chioșcurile vechi, ilegal amplasate.

Dominic Fritz: Facem curățenie și ridicăm rulotele ilegal amplasate pe spațiul public din Timișoara

Dominic Fritz: Facem curățenie și ridicăm rulotele ilegal amplasate pe spațiul public din Timișoara

Azi două. În zilele următoare, alte nouă.

Eliberăm domeniul public de tot felul de structuri ilegale.

În cazul așa-ziselor rulote ridicate azi, contractele de închiriere cu Primăria au expirat din ianuarie 2019 și au fost prelungite până în iunie 2021. Firma ne-a dat în judecată în 2021 și acum a pierdut definitiv. Azi, după mai multe solicitări, am intervenit și le-am ridicat de pe domeniul public. Toate costurile de ridicare și depozitare vor fi suportate de firma în cauză.

Timișoara are de anul trecut un regulament clar de comerț stradal, a cărui respectare nu este negociabilă.

Sunt hotărât să continuăm eliberarea domeniului public de tot ce e ilegal și să restabilim respectul pentru lege. În Timișoara, marea majoritate a comercianților respectă regulile, așa că nu ne lăsăm intimidați de o minoritate care prin diverse tertipuri își imaginează că poate fenta aplicarea legii.

15 tone de cabluri ilegale tăiate de pe stâlpii din zonele Circumvalațiunii, Lipovei și Aradului

15 tone de cabluri ilegale tăiate de pe stâlpii din zonele Circumvalațiunii, Lipovei și Aradului

Peste tot unde am intervenit există canale subterane pentru aceste cabluri.

Ce nu a existat însă, e voința din partea operatorilor pentru a face ordine și a le trece în subteran. Din păcate, cei afectați au fost tot timișorenii, pentru că firmele de rețele au ignorat somațiile pe care le-am trimis în repetate rânduri pentru a-și muta cablurile în canalizațiile existente.

Sunt hotărât să punem capăt acestor practici mutilante pentru frumusețea Timișoarei și să facem ordine pe spațiul public.

Continuăm pe Cluj-Arieș luna aceasta. Apoi în zona cuprinsă între Spitalul de Copii, Piața 700, Parcul Botanic, Circumvalațiunii, Gh. Lazăr.