Colegiul Loga are un nou teren de sport

Colegiul Loga are un nou teren de sport

Teren de sport nou-nouț la Colegiul Național C.D. Loga! Elevii se vor antrena, vor concura și își vor dezvolta abilitățile în sporturi precum fotbal, baschet și badminton.

Este doar una dintre lucrările executate în școli anul acesta: am reabilitat curțile de la Liceul Ferdinand, Liceul de Arte și Școala Gimnazială 20, am demarat reparații la Grădinițele 14, 28, 31, 45, 48 și 53, precum și la Școlile Gimnaziale 4, 18, 20 și 21. Este vorba de lucrări de reparații la săli de clasă, săli de mese, la instalații dar și de amenajări pentru câteva grupe noi de creșă. La două licee, Calderon și Shakespeare, sunt acoperișuri complet noi, iar la Liceul Sportiv și Colegiul Bănățean am reparat un teren, respectiv o sală de sport.

În acest mandat, Timișoara a înregistrat cele mai mari investiții în infrastructura școlară, culturală și socială din ultimele decenii. Avem în construcție peste 80 de noi săli de clasă în tot orașul: și în centru și în cartierele de la periferie. Până în 2026 toți copiii din Timișoara, de la grădiniță la liceu, vor avea dotări, mobilier și echipamente IT moderne, datorită unei finanțări de 18 milioane de euro pe care am câștigat-o anul acesta din fonduri europene PNRR. Cu acești bani înnoim 1.300 de săli de clasă.