Originar din Baia Mare, am venit în Timișoara în 1995, odată cu începerea primului an de studenție la Politehnică, Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Urmând o regulă nescrisă, activitatea mea profesională a început în Timișoara, familia mea s-a întemeiat de asemenea în Timișoara, cu alte cuvinte transformarea mea în persoana de azi este strâns legată de Timișoara Pentru mine, Timișoara este ”acasă”.
Dacă ar fi să mă caracterizez într-un singur cuvânt, acest cuvât ar fi ACȚIUNE. Sunt într-o continua mișcare, implicat în foarte multe activități în paralel și nu de puține ori mi s-a spus că ziua are mai mult de 24 de ore pentru mine.
Iubesc cititul, am crescut în universurile extraordinare create de Arthur C. Clarke, Isaac Asimov sau Frank Herbert iar d’Artagnan a fost eroul copilăriei mele. Activitățile sportive au fost și sunt foarte importante pentru mine, proverbul ”mens sana in corpore sano” (Minte sănătoasă într-un corp sănătos!) reprezintă una dintre valorile care mă definesc ca persoană.
🔹 Ca profesie, sunt manager de proiect, meserie pe care am practicat-o în țări diferite și în 3 mari industrii diferite, meserie pe care o iubesc în primul rând pentru că îmi oferă șansa să transforme idei și planuri în realitate concretă. Am lucrat pe proiecte internaționale cu autorități ale statului în România și Bulgaria, m-am lovit de multe conflicte de interese, contracte cu terți cu dedicație, un melanj foarte provocatori de actori principali implicați: Ministerul Transportului, Căile Ferate, proiectanți, supervizori, finanțatori (fonduri EU), contractori principali atât de stat cât și privați și, binențeles, celebrele firme de casă.
De-a lungul timpului am activat la 3 multinaționale diferite și am lucrat cu diferite sisteme de management organizational, a obține rezultate cu resurse puține face parte oarecum din rutina mea zilnică.
🔹 Pe plan personal, am un proiect de suflet în agricultură și anume creșterea unui câmp de lavandă, în fiecare an ne bucurăm cu toții de frumusețea acestei culturi.
Implicarea mea în politică a venit ca o concluzie logică: sunt în România, nu îmi place ce se întâmplă în țară, atunci trebuie să mă strădui, atâta cât pot eu, să schimb această stare de fapt, de aici și implicarea mea în politică ca membru fondator USR Timișoara alături de ceilalți colegi minunați din USR.
Sunt căsătorit și avem un băiețel de 4 ani, un bulgăre de energie și bună dispoziție și care mă provoacă în feluri de neimaginat înainte de a veni pe lumea această.
El este de altfel și motivația mea puternică care mă determină să renunț la confortul meu personal și să mă dedic acestei aventuri politice, mă emoționează de fiecare dată când îl văd cu câtă naturalețe adună diverse gunoaie găsite la locurile de joacă pentru a le duce la coșul de gunoi, motivându-mă și mai mult în a reuși în eforturile noastre. Copiii noștri trebuie să aibă șansa să crească într-o lume construită pe principiile și valorile în care îi educăm acasa: bun simț, responsabilitate, respect.
🔹 Deloc întâmplător, viziunea mea despre Timișoara se poate reduce la un singur cuvânt: EDUCAȚIE.
Educația că suntem o comunitate, educația că o administrație eficientă și transparentă se obține prin implicarea comunității și nu vine de la sine, educația că Timișoara este casa noastră dar și a celor care vin după noi, educația că Timișoare este o stare de spirit iar noi toți, împreună, suntem această stare de spirit.
🔹 Doar prin educație vom reuși cu adevărat să transformăm în realități concrete cele 3 mari direcții strategice pe care le urmăresc:
1. Timișoara Metropolă, cu viziunea, ”Împreună, mai puternici, mai ușor.”
2. Mobilitate urbană integrată, cu viziunea ”La timp. Predictibil. Confort”
3.Administrație eficientă, cu viziunea ”Egalitate. Responsabilitate. Respect”
Timișoara, un oraș al ideilor, Timișoara verde, Timișoara, un oraș al cartierelor, Timișoara cu o infastructură modernă, Timișoara culturală, Timișoara turistică, Timișoara digitală, Timișoara curată, Timișoara participă, toate acestea sunt rezultatele firești ale unei comunități educate care lucrează împreună și aici îmi doresc să ajungem.
🔹 Întrebarea pentru tine este următoarea: sunt eu, oare, potrivit pentru postul de primar al Municipiului Timișoara? Dacă ar fi să angajezi TU pe cineva pentru aceată poziție, care ar fi criteriile tale de angajare?
Poate ajută să apelezi la sfaturile lui Dee W. Hock, unul dintre acei oameni care au revoluționat lumea în care trăim:
“Angajează și promovează în primul rând pentru integritate, al doilea pentru motivație, al treilea pentru capacitate, al patrulea înțelegere, al cincilea cunoștiințe și ultimul criteriu și cel mai puțin important, pentru experiență.
Fără integritate, motivația este periculoasă, fără motivație capacitatea este neputincioasă, fără capacitate înțelegerea este limitată, fără înțelegere cunoștiințele sunt nefolositoare, fără cunoștiințe experiența este oarbă. Experiența este ușor de acumulat de acei oameni care au celelalte calități.”
În ceea ce mă privește, lucrurile stau în felul următor:
▪️ Integritate, faptele mele vorbesc pentru mine.
▪️ Motivație, este mai puternică ca oricând.
▪️ Capacitate, rezultatele obținute sunt cartea mea de vizită.
▪️ Înțelegere, am demonstrat-o în repetate rânduri.
▪️ Cunoștiințe, de certificări și diplome nu duc lipsă 😊.
▪️ Experiență, am și oarecare experiență în ale administrației.
”Pentru ca răul să triumfe este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic.” – Edmund Burke
Eu am ales să mă implic!
—
Câștigătorul va fi desemnat prin votul tuturor membrilor filialei USR Timișoara și va fi anunțat public în data de 20 iulie.
Urmărește-i și tu, pentru că fiecare dintre aceștia reprezintă o altă nuanță a valorilor și principiilor care ne motivează să luptăm pentru România, Timiș și bineînțeles Timișoara.
Iar dacă vrei să-i susții și cu un vot pentru a deveni candidatul oficial al USR pentru primăria Timișoarei, te așteptăm alături de noi.