Finalizăm în curând 50 de noi locuri de parcare în zona parcului Clăbucet

Finalizăm în curând 50 de noi locuri de parcare în zona parcului Clăbucet

Pe locul fostelor garaje sunt amenajate 15 noi locuri de parcare, reparăm și parcarea ecologică degradată, reorganizăm strada și amenajăm și aici alte locuri pentru parcarea mașinilor. Dacă totul decurge conform planului, cele 50 de locuri de parcare vor fi gata în această toamnă, sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

Cunoaștem nevoia de locuri de parcare în cartiere și continuăm să evaluăm zonele în care putem să amenajăm parcări, fără a sacrifica însă toate spațiile verzi. Este esențial să găsim un echilibru între dezvoltarea infrastructurii și conservarea și extinderea zonelor verzi și ne bucură dorința locuitorilor din cartier de a extinde parcul Clăbucet. Avem deja un plan de intervenții în această toamnă: nivelarea solului, însămânțare, plantare de arbori și alte lucrări.

O nouă pistă de biciclete în cartierul Elisabetin va lega bulevardul Pârvan de strada Eneas

O nouă pistă de biciclete în cartierul Elisabetin va lega bulevardul Pârvan de strada Eneas

Am început amenajarea unei noi piste de biciclete, care va lega bulevardul Pârvan de str. Eneas. Facem un nou culoar de mobilitate care leagă zona universitară a Timișoarei de partea de sud a orașului, până pe Calea Martirilor (Girocului).

Asigurăm condiții decente pentru bicicliști și pietoni: reparăm străzile de pe noul traseul, ridicăm intersecții și treceri de pietoni, introducem pistă dublă pe carosabil cu delimitatoare de siguranță.

Ca la orice lucrare, am început prin schimbarea bordurilor, unde ne asigurăm că fiecare trecere este la nivel, iar persoanele cu mobilitate redusă nu au dificultăți când trec strada. Noua pistă se întinde pe 1,2km, de-a lungul a 4 străzi: Traian Lalescu, Dr. Aurelian Cândea, Martir Sorinel Leia și Cosminului.


Aceleași măsuri sunt deja vizibile pe bulevardul Eroilor, unde am reparat și retrasat pista de biciclete. În două puncte am ridicat trecerea de pietoni și de bicicliști, pentru a spori siguranța. În intersecțiile rămase, vom aduce bordura la nivel cu pista. Reparația de pe Eroilor face parte din Bugetul Participativ 2022 și s-a realizat în urma discuțiilor cu inițiatorul și membri din comunitatea locală de bicicliști.

Continuă reparațiile la trotuarele din Timișoara

Continuă reparațiile la trotuarele din Timișoara

În toate întâlnirile cu timișorenii în cartiere, principala nemulțumire e starea trotuarelor.

Așa că am început o campanie de reparații trotuare pe care o intensificăm pe perioada verii.

Freidorf, Martirilor, zona Stadion sunt câteva din zonele în care am finalizat lucrările în prima pare a acestui an. În ultimele luni, am reparat 10 km de trotuare din Timișoara. Continuăm pe perioada verii. Sunt în continuare multe de făcut, dar stradă cu stradă, oferim trotuare decente pentru pietoni.

Pe Gheorghe Lazăr am luat măsuri punctuale prin treceri supraînălțate, odată cu modernizarea de pe bulevard.

Zonele în care am terminat intervenții la trotuare în ultimele luni:

✅Strada Dr. Nicolae Paulescu

✅Strada Gheorghe Adam

✅Strada Uzinei

✅Strada Mătăsarilor

✅Strada Ioan Nistor

✅Strada Gheorghe Lazăr

✅Strada Pan Halipa

✅Strada George Coșbuc

✅Calea Sever Bocu

✅Strada Perlei

✅Strada Transilvania

✅Strada Vlăsiei

✅Strada Pogonici

✅Strada Nicolae D. Cocea

✅Strada Drubeta

✅Strada Andrei Șaguna

✅Strada Crișul

✅Strada Răscoala din 1907

✅Strada Dumitru Bagdasar

✅Strada Traian Lalescu

✅Strada Martir Dumitru Jugănaru

Începe campania de asfaltări în Timișoara

Începe campania de asfaltări în Timișoara

Vara asta reparăm trotuare sparte, drumuri peticite sau guri de canal prost amplasate. Intrăm și în curțile școlilor și asfaltăm trotuare și alei.

Câteva zeci de drumuri intens circulate, bulevarde, străzi din cartiere intră în reparații pe durata vacanței și a concediilor, când orașul nu e sufocat de trafic.

Avem deja în oraș șantiere unde schimbăm 65 de kilometri de conducte de apă-canal, inclusiv magistralele aflate pe mai multe bulevarde din oraș. Așa că, ne-am corelat lucrările de reparații cu aceste investiții și ne concentrăm pe zonele în care lucrările de înlocuire a rețelelor de apă, canal sau termoficare s-au terminat.

Planul nostru este să avem zone compacte reabilitate, cu rețele subterane noi, cu drumuri și trotuare refăcute, cu guri de canal ridicate la nivel, marcaje rutiere, cu locuri de parcare marcate și soluții mai bune pentru transportul public și bicicliști.

Pe strada Gheorghe Lazăr se va circula pe patru benzi, iar pista de biciclete va fi separată de carosabil

Pe strada Gheorghe Lazăr se va circula pe patru benzi, iar pista de biciclete va fi separată de carosabil

Echipele SDM lucrează la montarea bordurilor pe strada Gheorghe Lazăr pentru noua amenajare cu pistă de biciclete pe carosabil, trotuare exclusiv pentru pietoni și o a doua bandă de carosabil pe sensul de mers spre Mehala.

Șantierul a început după ce a fost finalizată reabilitarea rețelei de apă, în coordonare cu Aquatim. Locurile de parcare în spic, care au fost restricționate pe perioada lucrărilor, vor deveni parcări paralele. Trecerile de pietoni de la intersecțiile cu străzile Teiului și Timiș vor fi supraînălțate.

Prin deschiderea celei de-a doua benzi auto, circulația spre ieșirea din oraș va fi fluidizată. Bicicliștii vor putea în sfârșit să circule în siguranță pe acest culoar realizat pe carosabil. Pietonii vor avea trotuarul doar pentru ei. Iar localurile de pe această arteră vor putea să își deschidă terase pe trotuar, în condiții care să nu afecteze circulația pietonilor.

În Timișoara este loc pentru toată lumea, iar acest proiect va demonstra acest lucru.

Ruben Lațcău,viceprimarul Timișoarei: Prima pistă de biciclete corespunzătoare de pe carosabil pe străzile Budai-Deleanu și Banatului

Ruben Lațcău,viceprimarul Timișoarei: Prima pistă de biciclete corespunzătoare de pe carosabil pe străzile Budai-Deleanu și Banatului

Reparăm străzi. Reparăm trotuare. Facem piste de bicicletă.

Pe lângă noile investiții în infrastructură, avem constant lucrări de reparații și mentenanță.

La începutul acestui an am setat în bugetul de reparații aproximativ 50 milioane și vă pot da câteva exemple de lucrări care poate altfel ar trece nevăzute.

Strada Budai Deleanu + Strada Banatului

📍 Am finalizat recent reparațiile la secțiunea de drum care face legatura dintre Calea Șagului (sensul giratoriu – Piața Iuliu Maniu) cu Bulevardul Dâmbovița.

📍 Porțiunea de drum este de aproximativ un kilometru.

📍 Noaptea trecută au muncit echipele de marcare și mai urmează miercuri și joi între orele 19:00 – 05:00.

📍 Marcajele sunt pentru treceri de pietoni, stații de bus, parcări și prima pistă de biciclete pe carosabil, marcată corespunzător de 1.5m lățime, inclusiv cu bandă tampon.

📍Aceste piste se vor corela și cu un viitor proiect pe toată Calea Șagului.

Am trecut astăzi să văd lucrările cu propriii ochi și am constatat că există deja persoane care au parcat pe noile piste. E normal la început, dar vom remedia această situație.

Odată finalizată marcarea, pistele de bicicletă vor fi semnalizate cu verde pentru ca șoferii de autovehicule să știe că nu pot parca pe ele și echipele de poliție vor da sancțiunile corespunzătoare dacă se mai întâmplă acest lucru.

Despre trotuare:

📍 În acest moment au loc reparații pe C. D. Loga, Mihai Eminescu și toate străzile adiacente.

📍 Lucrările vor fi finalizate până la începerea școlii ca să îi poată primi la timp pe elevi.

📍 Avem lucrări în curs și în zona 700 (pe Brediceanu) și vom vedea o schimbare la carosabil și la bordurile din piață.

📍 După finalizarea celor de pe C. D. Loga vom începe și cu trotuarele de pe Bulevardul Revoluției.

Știu că turnarea de asfalt nu e soluția optimă pentru trotuare, dar pe viitoarele proiecte vom putea veni cu soluții mult mai moderne și europene.