Primul tronson de linie de tramvai e montat pe calea Bogdăneștilor

Primul tronson de linie de tramvai e montat pe calea Bogdăneștilor

Update, 31 mai 2023: Primele straturi de pământ vegetal pentru înierbarea liniei de tramvai de pe calea Bogdăneștilor.


Și pe calea Bogdăneștilor, la fel ca pe buleverdul Cetății, vom avea o linie de tramvai înierbată și încadrată de spaţii verzi cu pomi. De altfel, modernizarea celor peste 2 km de linie dublă de tramvai înseamnă și creșterea vitezei cu care circulă tramvaiele și implicit mai puțin timp pierdut în trafic.

În paralel cu lucrările la linia de tramvai, constructorul a început să finalizeaze pe tronsoane, trotuarele, accesele în imobile, carosabilul, pista pentru biciclete și drumurile laterale.

Amenajăm două benzi pe sens, 2,85 km de piste moderne și sigure, de 1,5m lățime și trotuare cu lățimea corespunzătoare de 2m. Plantăm peste 300 de arbori și amenajăm 10.000 mp de spațiu verde. Întreaga infrastructură va fi accesibilă persoanelor cu dizabilități și cu mobilitate redusă.

Mai sunt câteva luni grele – mai ales pentru cei care locuiesc sau tranzitează zona și cărora le mulțumesc pentru înțelegere – dar până la finalului anului vom avea un bulevard verde atât ca opțiuni de mobilitate, cât și ca amenajare.