Dominic Fritz: Redăm timișorenilor ștrandul Termal

Dominic Fritz: Redăm timișorenilor ștrandul Termal

O nouă victorie definitivă în instanță împotriva celor care ocupă ilegal Ștrandul Termal (ZHH).

În 2021 am mers în instanță să îi evacuăm: nu plătesc banii pentru închirierea ștrandului de un deceniu. Acum avem decizia judecătorească și urmează evacuarea.

Este șocantă nepăsarea și complicitatea celor care au condus orașul înaintea mea și care au închis ochii la ce se întâmplă cu patrimoniul Timișoarei. Ștrandul Termal este una din marile țepe date bugetului local în ultimii zece ani, de așa-ziși investitori. Practic, cei de acolo au făcut bani de pe urma ștrandului care este al Municipiului Timișoara, fără să plătească la bugetul local.

Fie că sunt terenurile de pe malul Begăi sau casele de pe Loga și din zona istorică, nu renunț până când tot ce e al orașului se reîntoarce în folosința orașului.

P.S. Ștrandul Termal va rămâne ștrand.

USR cere delimitarea PNL de Nicolae Robu după ce acesta a publicat un video fals (deepfake) cu Dominic Fritz

USR cere delimitarea PNL de Nicolae Robu după ce acesta a publicat un video fals (deepfake) cu Dominic Fritz

USR cere președintelui PNL Nicolae Ciucă și președintelui PNL Timiș, Alin Nica, să condamne public utilizarea de către Nicolae Robu a unui video contrafăcut în care apare primarul Timișoarei, Dominic Fritz

Nicolae Robu a luat un mesaj dintr-un comunicat de presă, l-a transformat în vocea lui Dominic Fritz printr-un software și l-a suprapus peste un video în care vorbește primarul Timișoarei, creând impresia că vocea care se aude este a lui Dominic Fritz. 

Domnul Robu dovedește din nou că îi lipsește orice fel de busolă morală. Să falsifici videoclipuri ale adversarului politic nu mai are nicio legătură cu competiția democratică. După ce a insinuat că alegerile din 2020, pe care le-a pierdut, au fost falsificate, a trecut la următorul nivel al minciunii. Robu se joacă cu același foc cu care China și Rusia încearcă să incendieze democrațiile din Europa. Nu poți să vrei să fii primarul Timișoarei și să disprețuiești atât de deschis valorile de bază ale libertății și democrației pentru care timișorenii au plătit un preț scump .

Dominic Fritz, primarul Timișoarei

Recent, Nicolae Robu, candidatul PNL la Primăria Timișoarei făcea un val de declarații publice xenofobe în care acuză existența unei “grupări geopolitico-economice germano-româno-austriace”, care l-ar susține pe Dominic Fritz.

Ceea ce a făcut Nicolae Robu reprezintă un precedent deosebit de periculos. Linia dintre real și falsificare cu bună știință a fost călcată. Domnul Robu demonstrează încă o dată că este capabil de orice în goana după putere. De aceea, îi îndemn pe timișoreni la multă atenție, pentru că uneori ceea ce pare real poate fi de fapt un deepfake. 

Domnul Robu a mai primit cartonașul roșu din partea timișorenilor, în 2020. Ei nu uită că a promovat oameni angajați prin falsificarea concursurilor, că a patronat timp de 8 ani jaful din patrimoniul Timișoarei, și că a incitat la ură împotriva primarului Dominic Fritz printr-un discurs xenofob și anti-european. Nicolae Robu demonstrează că nu-l interesează niciun fel de regulă morală, legală sau politică. În 2024, timișorenii vor trebui să aleagă nu doar un primar, ci să apere însăși democrația timișoreană˝.

Paula Romocean, președintă USR Timișoara

USR le solicită lui Nicolae Ciucă și Alin Nica să se distanțeze ferm de acțiunile electorale ale lui Nicolae Robu care încalcă bunul-simț și legile României. Este o linie roșie de care niciun partid nu trebuia să treacă. Paradoxal, chiar PNL promovează în Parlament o lege anti-deepfake, în timp ce candidatul PNL pentru Primăria Timișoara îl folosește, public și fără nicio rușine. 

Deepfake înseamnă profund fals și reprezintă un mesaj video în care cu ajutorul inteligenței artificiale sunt trucate imagini și mesaje audio, astfel încât să pară că cel care apare în video face anumite gesturi sau spune anumite fraze, despre care cei care le privesc nu își dau seama dacă sunt reale sau false. După primele relatări de presă ale falsului, Robu a înlocuit filmul cu altul. Cel postat original poate fi accesat aici.

Primăria Timișoara evacuează un clan ce ocupa abuziv un apartament al municipalității

Primăria Timișoara evacuează un clan ce ocupa abuziv un apartament al municipalității

I-am dat azi afară, după ce 10 ani au ocupat ilegal apartamentul orașului.

Știți cazurile alea când întâi ocupau un apartament dintr-o clădire istorică, iar apoi urma restul? Cu tehnici de terorizare a vecinilor, șmecherii avocățești, presiune și complicitatea instituțiilor puneau mâna pe clădire, apartament cu apartament.

Azi am evacuat un astfel de caz. Un apartament din Elisabetin, care e al Primăriei, dar 10 ani a fost ocupat ilegal de clanuri. Nimeni nu a văzut nimic.

Cazul de azi e un simbol al delăsării cu care a fost tratat patrimoniul Timișoarei timp de decenii. E inadmisibil să nu îți pese că în casa ta se locuiește ilegal. Azi, transmit un semnal limpede că vremurile alea au trecut.

Recuperăm tot ce e patrimoniu al orașului. E un proces care va dura luni bune, dar mă bucur că începem să avem primele rezultate. Atât pe malul Begăi, cât și în recuperarea imobilelor Primăriei. Suntem pe un drum care nu mai are cale de întors: refuz să las administrația să mai fie complice a acestor practici mafiote care au devalizat Timișoara


Apartamentul se află între Piața Bălcescu și Piața Bisericii, pe str. Protopop George Dragomir, nr. 3, respectiv lângă Liceul „Grigore Moisil”. I-am notificat pe cei care ocupau ilegal apartamentul în septembrie. Au contestat evacuarea, însă am câștigat definitiv în instanță în 17 octombrie 2023, iar, acum am pus în executare decizia instanței.

Imobilul a fost vizat de mai multe litigii de-a lungul anilor privind înscrierea frauduloasă a dreptului de proprietate de către persoane dubioase, drepturi care au fost radiate prin decizia instanțelor judecătorești. Unul din apartamentele Primăriei – cel evacuat azi – a rămas ocupat ilegal chiar și după ce imobilul a revenit municipalității.

Dominic Fritz: Primăria Timișoara dărâmă construcțiile ilegale de pe malul Begăi

Dominic Fritz: Primăria Timișoara dărâmă construcțiile ilegale de pe malul Begăi

Au chemat poliția la fața locului să ne intimideze. Poliția a plecat iar noi continuăm. Am trecut de la terasa Boss la clubul Gatsby, am desființat gardul dintre cele două și metru cu metru eliberăm tot terenul.

Azi a fost a doua zi de scos betoane de pe malul Begăi și demolat construcții ilegale. De la clădiri și terase ilegale la pavaje, ornamente kitschoase de ipsos – scoatem tot ce nu are ce căuta pe malul Begăi. Va dura câteva săptămâni până scoatem toate mizeriile de aici. Tot ce au construit ilegal pe terenul timișorenilor.

Toată zona asta mare verde se întoarce la timișoreni. De abia aștept să ne plimbăm pe aici, să mergem la picnic sau cu bicicleta.

Dominic Fritz: Recuperăm pentru Timișoara ștrandul Termal

Dominic Fritz: Recuperăm pentru Timișoara ștrandul Termal

Am zis că nu mă opresc. Victorie definitivă la Înalta Curte împotriva celor de la ștrandul Termal.

Pentru anii în care au folosit ilegal terenul de pe malul Begăi, acum trebuie să plătească bugetului local 7 milioane lei, plus 31.000 euro/lună până la eliberarea terenului.

Vorbim de un teren de aproape 13.000 mp din domeniul public, pe care din 2014 l-au folosit ilegal, fără să plătească un leu.

E un alt caz în care tergiversarea lucrurilor prin tertipuri juridice a făcut ca ilegalitatea în mijlocul orașului să ne râdă în față.

De aceea, am pornit în 2021 un proces de evacuare, care a așteptat decizia de la Înalta Curte. Acum îl repunem pe rol. De aceea, am pornit în 2022 un proces în anticipare ca să cerem răspunderea personală a patronului pentru a recupera prejudiciul. Știm că firma lui e în insolvență. De aceea, anul acesta am semnat dispoziție să-și demoleze singur clădirea privată pe care a ridicat-o fără autorizație pe acest teren public – tocmai din banii furați orașului.

Teren cu teren recuperăm malul Begăi. Amenajăm acolo un Coridor Urban Verde unde timișorenii se vor putea plimba, face sport, petrece timp în natură.

În curând urmează buldozerele*. Și ne revedem în instanță pentru celelalte șmenuri.

*Am dispus demolarea clădirii ilegale pentru că nu există o variantă de a intra în legalitate la construcții ilegale pe domeniul public. Bineînțeles că restul ștrandului, care pe vremuri a fost construit legal, va rămâne.

Dominic Fritz: Am recuperat pentru Timișoara prima vilă de pe Bulevardul Loga și o transformăm în grădiniță

Dominic Fritz: Am recuperat pentru Timișoara prima vilă de pe Bulevardul Loga și o transformăm în grădiniță

Timișorenii au așteptat ziua această de zeci de ani: am recâștigat pentru Timișoara prima vila de pe Bulevardul C.D. Loga, furată de niște clanuri prin anii 90.

Acum, clădirea și terenul de 1200 mp sunt din nou proprietatea de drept a statului și în administrarea primăriei: Loga 52, să țineți minte.

Am găsit cu juriștii mei o cale juridică prin care am reușit să ne întabulăm pe baza unor dosare penale din trecut, fără să mai trecem printr-un alt litigiu.

Și s-o zicem pe șleau: până acum, nimeni nu a avut curaj să se ia de această mafie de pe Loga. Așa cum nimeni nu a avut curaj să se ia de mafia de pe malul Begăi. Fostul consilier personal al primarului Robu a fost pus printr-un concurs fraudat director pe patrimoniul orașului. Acolo l-am găsit. Miza din ultimii 10 ani nu a fost să fure mai mult, ci să acopere urmele furtului din anii ’90.

Cu o echipă curajoasă luăm dosar cu dosar, teren cu teren, vilă cu vilă, și mergem pănă în pânzele albe să redăm Timișoarei ce este al ei. E o muncă a naibii de grea, dar nu mă mai sperie nimeni și nimic.

Din clădire îi evacuăm acum pe cei care stau ilegal în proprietatea noastră. Și apoi facem din ea grădiniță. Doar curajul și educația ne vor salva.

Fii și tu parte din schimbare și alege singura alternativă curată la sistemul corupt al PSD și PNL. Hai alături de noi! Înscrie-te în USR Timiș.

Primăria Timișoara cere recuperarea prejudiciului de la parcarea Bega: 11 milioane lei

Primăria Timișoara cere recuperarea prejudiciului de la parcarea Bega: 11 milioane lei

Recuperăm prejudiciul pentru parcarea Bega: cerem 11 milioane de lei înapoi.

La începutul anului, în februarie, am recuperat, în urma unei decizii la Înalta Curte de Casație și Justiție parcarea de lângă Parcul Civic, pe str. Carol Telbisz. Din 2016, aceasta a fost ilegal exploatată de o firmă privată.

Nu ne oprim aici. Am dat în judecată firma respectivă pentru a recupera banii pe care orașul i-a pierdut pentru că nu am putut folosi terenul de 3.271 mp aflat în zona zero a Timișoarei. Suma cerută este de 11 milioane de lei.

Pe acest teren am lansat deja licitația pentru proiectarea unei parcări multinivel, faza de elaborare a studiului de fezabilitate. Este un proiect pe care l-am bugetat în acest an și ne așteptăm să vină cu oferte cât mai multe firme serioase, cu experiență în gestionarea unor astfel de proiecte.

Redăm Timișoara timișorenilor și oprim jaful bugetului local.

Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, vizitează Timișoara

Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, vizitează Timișoara

Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, e la Timișoara. Primul președinte al Germaniei aflat în vizită la Timișoara și primul șef de stat străin în ultimii 20 de ani aflat în calitate oficială în orașul nostru.

Nu a venit singur, este însoțit de o consistentă delegație formată din parlamentari, mediul de afaceri și oameni de cultură.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei:

În plimbarea cu Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, i-am arătat frumusețea și bogăția Timișoarei.

Timișoara este un oraș viu, autentic și dinamic. I-am arătat emblematicul balcon al Operei, locul zero al Revoluției din 1989, am vizitat Domul Catolic din Piața Unirii, dar și Sinagoga din Cetate.

A vorbit cu comunitățile Timișoarei, cu elevii de la Lenau. Am mers la Cazarma U, unde are loc una din cele mai reprezentative expoziții de sculptură din Capitală, care duce Timișoara în avangarda culturală europeană.

Iar reacția lui și a delegației care l-a însoțit a fost una de uimire și de entuziasm, pentru că ideile preconcepute despre România, despre Banat, sunt cu totul altfel față de realitatea pe care o trăim aici. Timișoara este o inspirație și cred că a reușit să îl inspire și pe domnul Președinte.

Mi-a spus că este impresionat de faptul că noi conviețuim cu foarte multe etnii aici, dar și efervescența din oraș, faptul că sunt extrem de mulți tineri pe stradă. Aseară a fost la o terasă și a fost uimit ca într-o zi de joi să vadă un oraș așa de animat.

Este prima vizita a unui șef de stat după două decenii, în Timișoara, și asta aduce o validare a faptului că suntem un oraș pe harta diplomatică a Europei, suntem un oraș relevant pentru astfel de vizite de stat și aduce un plus de vizibilitate a noastră în lume.