USR cere delimitarea PNL de Nicolae Robu după ce acesta a publicat un video fals (deepfake) cu Dominic Fritz

USR cere delimitarea PNL de Nicolae Robu după ce acesta a publicat un video fals (deepfake) cu Dominic Fritz

USR cere președintelui PNL Nicolae Ciucă și președintelui PNL Timiș, Alin Nica, să condamne public utilizarea de către Nicolae Robu a unui video contrafăcut în care apare primarul Timișoarei, Dominic Fritz

Nicolae Robu a luat un mesaj dintr-un comunicat de presă, l-a transformat în vocea lui Dominic Fritz printr-un software și l-a suprapus peste un video în care vorbește primarul Timișoarei, creând impresia că vocea care se aude este a lui Dominic Fritz. 

Domnul Robu dovedește din nou că îi lipsește orice fel de busolă morală. Să falsifici videoclipuri ale adversarului politic nu mai are nicio legătură cu competiția democratică. După ce a insinuat că alegerile din 2020, pe care le-a pierdut, au fost falsificate, a trecut la următorul nivel al minciunii. Robu se joacă cu același foc cu care China și Rusia încearcă să incendieze democrațiile din Europa. Nu poți să vrei să fii primarul Timișoarei și să disprețuiești atât de deschis valorile de bază ale libertății și democrației pentru care timișorenii au plătit un preț scump .

Dominic Fritz, primarul Timișoarei

Recent, Nicolae Robu, candidatul PNL la Primăria Timișoarei făcea un val de declarații publice xenofobe în care acuză existența unei “grupări geopolitico-economice germano-româno-austriace”, care l-ar susține pe Dominic Fritz.

Ceea ce a făcut Nicolae Robu reprezintă un precedent deosebit de periculos. Linia dintre real și falsificare cu bună știință a fost călcată. Domnul Robu demonstrează încă o dată că este capabil de orice în goana după putere. De aceea, îi îndemn pe timișoreni la multă atenție, pentru că uneori ceea ce pare real poate fi de fapt un deepfake. 

Domnul Robu a mai primit cartonașul roșu din partea timișorenilor, în 2020. Ei nu uită că a promovat oameni angajați prin falsificarea concursurilor, că a patronat timp de 8 ani jaful din patrimoniul Timișoarei, și că a incitat la ură împotriva primarului Dominic Fritz printr-un discurs xenofob și anti-european. Nicolae Robu demonstrează că nu-l interesează niciun fel de regulă morală, legală sau politică. În 2024, timișorenii vor trebui să aleagă nu doar un primar, ci să apere însăși democrația timișoreană˝.

Paula Romocean, președintă USR Timișoara

USR le solicită lui Nicolae Ciucă și Alin Nica să se distanțeze ferm de acțiunile electorale ale lui Nicolae Robu care încalcă bunul-simț și legile României. Este o linie roșie de care niciun partid nu trebuia să treacă. Paradoxal, chiar PNL promovează în Parlament o lege anti-deepfake, în timp ce candidatul PNL pentru Primăria Timișoara îl folosește, public și fără nicio rușine. 

Deepfake înseamnă profund fals și reprezintă un mesaj video în care cu ajutorul inteligenței artificiale sunt trucate imagini și mesaje audio, astfel încât să pară că cel care apare în video face anumite gesturi sau spune anumite fraze, despre care cei care le privesc nu își dau seama dacă sunt reale sau false. După primele relatări de presă ale falsului, Robu a înlocuit filmul cu altul. Cel postat original poate fi accesat aici.

8 ani de imobilitate cu Nicolae Robu. Analiza transportului public din Timișoara.

8 ani de imobilitate cu Nicolae Robu. Analiza transportului public din Timișoara.

Timișorenii sunt nemulțumiți de transportul în comun, care nu asigură conectivitatea și rapiditatea firești în orice oraș european în anul 2020. Mai ales că, după cum veți vedea, subvenționăm masiv transportul public, baza fiind cifrele umflate de la STPT. De ani de zile, Nicolae Robu nu face decât să gestioneze decăderea transportului în comun din Timișoara. Acum e momentul să-l reinventăm!

Ca să schimbăm direcția, trebuie să înțelegem însă gravitatea situației: transportul în comun din Timișoara este la pământ. Față de 2012, în 2019:
🚌 Parcul auto a scăzut de la 256 la 228 mijloace de transport.
🚋 S-au eliminat mijloace de transport cu capacitate mare (tramvaie cu 2 vagoane) și s-au adăugat mijloace de transport cu capacitate mică (travaie cu un vagon, minibusuri).
🚎 Numărul de km parcurși pe traseu au scăzut de la 8,1 milioane la 6,3 milioane.
Timpul de așteptare a crescut.

Rapoartele oficiale conțin date aberante care ne duc cu gândul că obiectivul societății publice de transport nu este să dezvolte servicii de calitate ci să mărească sumele decontate direct de la administrația publică locală. Am descoperit următoarele ciudățenii:
🚋 Un tramvai aflat toată ziua pe traseu în 2012 realiza 3.000 de călătorii/zi, iar acum face 12.000 (deși lungimea medie a tramvaielor a scăzut la jumătate, trecând de la tramvaiele cu două vagoane la Armonia, cu un singur vagon).
🚌 Un autobuz a trecut de la 1700 de călătorii/zi, la 3550 de călătorii/zi, deși în ultimii ani au fost cumparate doar minibusuri cu 20-25 de locuri.

Drept dovadă suplimentară că STPT raportează pentru decontări: numărul de bilete individuale vândute direct către populație a scăzut de la 8 milioane/an la 4,5 milioane/an între 2012 și 2019 și asta deși au apărut diverse metode care facilitează o plată rapidă, fără a fi nevoit să mergi la chioșc.

În 2018/19, Primăria a plătit 90 milioane lei subvenții de călătorii pentru pensionarii, studenții sau elevii ce au călătorii subvenționate. Asta înseamnă 100 de mii de călătorii subvenționate în fiecare zi❗️

Cifrele aceastea ne arată modul falimentar și corupt în care această societate este condusă. Toate acest lucruri ne fac să avem azi un sistem de transport falimentar, cu angajații nemulțumiți și care este parazitat de cumetriile și pilele de la partid.

STPT a devenit un bar cu auto-servire.

Vrem să aducem lumină și în societatea de transport în comun. Să o curățăm de cumetriile și parazitarea politică în care este acum și să o transformăm într-o societate profitabilă, care oferă servicii de calitate, performante și predictibile. Pentru a face acet lucru, avem nevoie să regândim rolul transportului în comun în Timișoara.

Obiectivul nostru: 40% din călătorii zilnice să fie făcute cu transportul în comun.

Nu vom tăia din fondurile pt transportul în comun, dar vom opri decontările fanteziste și vom orienta banii spre investiții.

Un plan pentru a reduce poluarea din Timișoara și a o face respirabilă

Un plan pentru a reduce poluarea din Timișoara și a o face respirabilă

În ultimele zile, Timișoara a fost învăluită într-un praf dens, pe care l-am simțit și chiar văzut cu toții. Am ajuns să fim înecați în smog, așa cum mai vezi în orașele din China sau India. I-am cerut domnului Robu să vină cu soluții pentru a face Timișoara respirabilă. Am primit la schimb găleți de zoaie, la fel ca cetățenii ce voiau explicații de la domnul primar. Până ne va dezvălui dumnealui răspunsurile sale, vă prezentăm ce va face USR:

Încurajarea transportului public și al celui alternativ

Transportul public are nevoie de mai multe benzi dedicate, nu mai puține. Unele trasee ar trebui regândite. Liniile de tramvai reabilitate, nu închise. Astfel, mijloacele de transport se vor succeda la o distanță decentă și predictibilă de timp. RATT/STPT e o societate comercială ce trebuie decăpușată, pentru a putea oferi servicii mai bune: mijloace de transport mai multe, mai noi, curate, personal amabil, stații de transport în comun decente.

Transportul alternativ are nevoie de mai multe piste de biciclete, însă piste adevărate, nu linii trasate pe trotuare și borduri înalte. Pietonii trebuie încurajați construind trotuare bune, umbrite și curate, nu forțându-i să stea o veșnicie la semafor.

Îngrijirea zonelor verzi și curățenia în oraș

Mai multe parcuri și mici zone verzi în cartiere, aliniamente de arbori, stoparea tăierii în neștire a copacilor maturi și sănătoși. Spațiile verzi dintre blocuri trebuie să redevină asta, nu să fie folosite ca parcări sau gropi de gunoi. Curățenie stradală impecabilă, spălarea și stropirea străzilor, ridicarea tuturor gunoaielor abandonate, în paralel cu amendarea celor care le aruncă.

Parcările

Avem nevoie urgentă de parcări! Un procent semnificativ din trafic se datorează mașinilor care se învârt inutil în căutarea unui loc de parcare. În plus, am putea elibera spațiul public de mașinile parcate lângă bordură sau pe trotuar, spațiu prețios, ce ar putea reveni pietonilor sau transportului în comun. Avem nevoie de locuri de parcare sub- sau supraterane în centru (scumpe) și de parcări rezervate pentru riverani din cartiere (ieftine).

Disciplină pe șantierele din oraș

Poliția locală are obligația să amendeze camioanele ce ies pline de noroi pe drum sau care nu au conținutul acoperit. Gropile de pe spațiul public pe care le sapă furnizorii de utilități publice trebuie repede reparate, iar domeniul public refăcut întocmai. Trebuie să terminăm cu șantierele în jurul cărora e plin de nisip, pământ, praf sau noroi și cu cele lăsate de izbeliște cu săptămânile și lunile.

Verificarea marilor poluatori din oraș

USR a propus Legea Mirosurilor, proiect îngropat momentan în Parlament. Îl vom scoate la lumină. Agenția pentru Protecția Mediului* trebuie însă să-și facă serios treaba și să amendeze orice firmă nu respectă normele și îi asfixiază pe oameni.

Verificarea noxelor mașinilor aflate în trafic

Trebuie să încheiem epoca mașinilor ce trec Inspecția Tehnică Periodică deși ele lasă un nor de fum în spate. Ca măsură suplimentară, Timișoara și restul orașelor României se vor curăța prin controale mixte în trafic (Poliție – Registrul Auto Român*), care să verifice starea tehnică a vehiculului și mai ales nivelul emisiilor poluante.

Reducerea traficului din oraș

Terminarea centurii* sud e o prioritate, dar și partea de nord-vest e neglijată. Inelul IV trebuie terminat cât mai repede, ca să scăpăm de traficul de tranzit din centrul orașului. Iar pentru cei care locuiesc în periurban, dar vin în Timișoara pentru job și divertisment, trebuie să dezvoltăm un transport public cu adevărat regional.

Domnule Robu, în loc să promiteți diplome pentru „cetățenii de rușine” (de când un primar are dreptul să-și numească astfel concetățenii?!), nu mai bine veniți cu un PLAN urmat de MĂSURI concrete pentru a face aerul din oraș un aer „nu bun, ci excelent”?

*știm că Agenția pentru Protecția Mediului, Registrul Auto Român sau construcția centurii nu cad în responsabilitatea unui primar, însă primarul unui mare oraș din România poate și trebuie să adreseze constant aceste probleme;

Noi datorii pentru a plăti vechile datorii. Primăria Timișoara vrea să împrumute 203 milioane lei

Noi datorii pentru a plăti vechile datorii. Primăria Timișoara vrea să împrumute 203 milioane lei

Anul trecut, Nicolae Robu încerca să justifice un nou împrumut prin nevoia de a investi în Pasajul Solventul. Așa se justifica proiectul de Hotărâre a Consiliu Local pentru aprobarea unui credit de 213 milioane lei, un împrumut din care jumătate din bani ar fi trebuit să meargă pentru dezvoltare. Așadar domnul primar ne promitea că va folosi 113 milioane de lei pentru a refinața datoriile Primariei și că 100 milioane lei vor merge către proiecte de care timișorenii au nevoie.

Toți cei 203 milioane lei merg pentru plata unor datorii

Astăzi, justificarea asta – oricum fantezistă, pentru că proiectul Solventul tot așteaptă din 2013 – a dispărut. Primăria recunoaște de ce ia noul credit de 203 milioane lei: pentru că nu mai are bani și are nevoie de surse de finanțare pentru a funcționa. Așadar, toti banii se duc pe datoriile pe care le avem deja, nici pomeneală de bani pentru dezvoltare. Tot ce face domnul Robu e să scape, timp de 2 ani, de plata ratelor pentru creditele vechi, mai ales că vor fi alegeri locale la anul.

Luăm 203 milioane lei având consultanță de la o firmă cu trei angajați

Pentru contractarea împrumutului, Primaria a beneficiat de consultanță din partea unei firme ce are doar trei angajați. Cum altfel sub administrația Robu? Primăria Oradea este auditată în fiecare an de agenția internațională de rating FITCH. Noi lucrăm cu firme care au avut în primii cinci ani de activitate zero angajați.

Cât de rentabilă este această refinanțare?

Pentru acest credit de 203 milioane lei (făcut pentru a plăti datorii vechi, ce cerc vicios!), nu există public un grafic de rambursare, așa cum nu există nici pentru cele patru credite pe care Primăria vrea să le refinanțeze prin noul credit.

An Sumă Instituție credit Primar
2010 4,8 mil € (~22,2 mil. lei) BCR Gheorghe Ciuhandu
2013 10,4 mil. lei BCR Nicolae Robu
2014 72,8 mil. lei IF Corporation Nicolae Robu
2018 98,5 mil. lei Ministerul de Finanțe Nicolae Robu

Alte întrebări pe care orice cetățean cu un pic de pregătire financiară și le-ar pune: de ce vrea primăria să refinanțeze un credit în euro care se plătește de 9 ani și pentru care probabil deja s-a plătit dobânda? De ce vor să achite un credit în euro (a cărui dobândă e legată de indicele EURIBOR, ce acum e negativ), cu unul proaspăt contractat în lei (a cărui dobândă e legată de indicele ROBOR, aflat la peste 3%)?

Cât de bine stă de fapt bugetul Timișoarei?

Să nu uităm si că a trecut mai puțin un an de când primăria s-a mai împrumutat cu 100 de milioane lei din Trezorerie pentru a plăti subvenția în avans pentru Colterm. 

Nu știu câți vă mai amintiți, dar anul trecut administrația Robu a fost cu un picior în insolvență. Bani de salarii nu prea mai erau, cei de la STPT erau la a doua lună fără salarii, Coltermul era cu conturile blocate și fără gaz, șantiere erau oprite din lipsă de fonduri, iar Primăria nu a putut să își plătească obligațiile financiare. Ce rezolvă acest credit?

În primul și în primul rând dă o perioadă de grație de doi ani, cele patru credite de mai sus (dintre care trei contractate în timpul de când domnul Robu este primar) vor fi unite într-unul singur, iar plata pentru datoriile făcute de administrația domnului Robu va începe din 2021. Bugetul Timișoarei este în piuneze după șapte ani de dezvoltare fără cap a actualei administrații. 80% din bugetul consolidat din 2018 a mers pe cheltuieli de funcționare, numărul angajaților din primărie a crescut, salariile au crescut și ele la plafoane maximale, veniturile scad, iar banii de investiții sunt risipiți prin tot felul de firme de casă sau sunt prost administrați de SDM sau Colterm. 

La capătul celei de al doilea mandat, Nicolae Robu și camarila sa au dus Timișoara aproape de colaps financiar și administrativ, singura soluție pe care o au e un nou credit pentru a acoperii datoriile pe care tot ei le-au făcut. De fapt soluția este o nouă administrație pentru Timișoara, una profesionistă, ce să lucreze pentru comunitate.

Primăria Timișoara încalcă legea: are nevoie de PUZ pentru Complexul Sportiv din zona Lipovei

Primăria Timișoara încalcă legea: are nevoie de PUZ pentru Complexul Sportiv din zona Lipovei

Primăria Timișoara a început în vara anului trecut proiectarea pentru complexul sportiv din zona Lipovei. USR Timișoara susținea, la acea vreme, că e necesar ca Municipalitatea să respecte toate etapele legale ce trebuie parcurse în astfel de situații: elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ-ului) și organizarea unui concurs de soluții arhitecturale.

În cadrul dezbaterii publice din 6 iunie 2018, ce avea ca subiect exact proiectarea complexului sportiv din zona Lipovei, reprezentanții USR Timișoara și reprezentanții autorităților locale au avut un schimb de opinii pe tema necesității elaborării PUZ-ului. Ce susțineam noi:

  1. În prezent terenul pe care se dorește edificarea complexului sportiv este reglementat de Planul Urbanistic Zonal (PUZ) ION IONESCU DE LA BRAD aprobat prin HCL 186/29.07.2003 având astfel destinația rezidențială și dotări de cartier și nu de Planul Urbanistic General (PUG) așa cum este specificat, în mod eronat, în studiul de fezabilitate.
  2. În aceste condiții este necesară și obligatorie elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), singurul instrument legal, pentru schimbarea destinației unui teren. O componentă esențială în elaborarea PUZ-ului este informarea populației care își poate exprima astfel opțiunile în mod democratic.

„În ciuda acestor argumente obiective prezentate mai sus, autoritățile locale au insistat că terenul este reglementat de PUG, având destinația de zona de agrement și sport iar elaborarea unui PUZ nu este necesară. Iată însă că ne-au înșelat. Au mințit.”, a declarat vicepreședintele USR Timișoara, Alexandru Cadar.

Am urmărit în continuare tema și am observat că aceleași autorități locale au eliberat Certificatul de Urbanism nr. 3995 / 04.10.2018, pentru o funcțiune identică și anume construirea unui complex sportiv pentru agrement pe terenul lipit de terenul prevăzut pentru obiectivul de investiții mai sus menționat. La regimul tehnic, Certificatul de Urbanism nr. 3995 / 04.10.2018 prevede următoarele:

  1. Conform PUZ aprobat HCL 186/2003 (…)subzona rezidentiala mixtă (…) si dotari de cartier (…) Propunerea facuta ”CONSTRUIRE COMPLEX SPORTIV PENTRU AGREMENT IN REGIM DE INALTIME MAXIM S+P+2E” nu se încadreaza în prevederile PUZ aprobat prin HCL 186/2003 in ceea ce priveste functiunea propusa.
  2. Autorizarea constructiilor se va face in baza unui PUZ aprobat prin HCL

Așadar, pentru acest Certificat de Urbanism, autoritățile locale fac trimitere la exact argumentele prezentate de noi cu privire la lipsa PUZ-ului pentru obiectul de investiții mai sus menționat. Cu alte cuvinte, pe terenuri cu reglementare identică din aceeași unitate teritorială de referință, pentru aceeași funcțiune, pentru un obiectiv de investiții al Primăriei NU se aplica legea și NU este nevoie de PUZ, dar pentru un obiectiv de investiții cu capital privat aceleași autorități aplică legea în mod corect și cer explicit acest lucru.

USR Timișoara a trimis în octombrie o adresă către Primărie, prin care a solicitat corectarea erorilor, dar domnul primar Robu a ales să o ignore și să nu ne răspundă.

„O situație anormală, care ridică mari semne de întrebare cu privire la modul discreționar în care administrația pe care domnul Robu o conduce înțelege să aplice legea, în acest caz Legea nr. 350 / 2001.

Complexul sportiv din Calea Lipovei este cu siguranță așteptat de mulți timișoreni, iar oportunitatea acestui proiect este indiscutabilă. În același timp, trebuie avut în vedere și respectarea prevederilor legale. În acest caz, elaborarea unui PUZ este obligatorie, așa cum de altfel autoritățile locale au confirmat în urma emiterii certificatului de urbanism mai sus menționat. Domnule Robu, principiul aplicării legii în mod corect nu este negociabil. Minciuna are întotdeauna picioare scurte !”, a mai adăugat Alexandru Cadar.

Timișoara e îngropată în nămeți de incompetență. City-manager-ul Kristof trebuie să plece!

Timișoara e îngropată în nămeți de incompetență. City-manager-ul Kristof trebuie să plece!

Ne aflăm la o săptămână de la sfârșitul codului portocaliu de ninsoare, iar în mare parte a orașului circulația este aproape imposibilă în condiții de siguranță. Trotuare înghețate, mormane de zăpadă peste tot, copaci rupți și abandonați, piețele centrale acoperite de gheață și zăpadă, sute de străzi și multe cartiere în care nu s-a intervenit absolut deloc.

Orașul nu oferă condiții de siguranță pentru locuitorii săi și toate astea dintr-un motiv foarte simplu: administrația Robu nu este capabilă să-și îndeplinească nici măcar sarcinile de bază. De-a lungul anului 2018, primăria fie nu a vrut, fie nu a fost capabilă să organizeze o licitație în timp util pentru deszăpezirea orașului.

Acest serviciu nu este primul serviciu elementar pe care actuala administrație eșuează să îl ofere. Zăpada ce a căzut peste tot acoperă gunoaiele de pe străzile Timișoarei pentru că, să nu uităm, pe lângă că nu au fost capabili să asigure deszăpezirea, nu au fost capabili să asigure nici contract de salubrizare.

Contractele vechi pentru deszăpezire au expirat în aprilie, iar proiectul de aprobare a caietului de sarcini pentru o nouă licitație a fost aprobat abia în septembrie. Nici iarna trecută deszăpezirea nu a funcționat cum ar fi trebuit, tocmai de aceea, în primăvară, într-un exces de zel atât de des întâlnit, primarul Robu făcea promisiuni fanteziste. Ne prevestea că în această iarnă vom urmări pe telefon utilajele de deszăpezire în acțiune, că toate cele peste 1200 de străzi vor fi curățate, că timișorenii vor putea monitoriza prin GPS, minut cu minut, traseul mașinilor de intervenție.

Contractul pentru deszăpezirea de urgență a fost atribuit direct și fără licitație către SDM, o soluție evident insuficientă. A fost clar din prima clipă că SDM nu poate face față, dar asta nu a contat pentru domnul Robu. Ce spune domnia sa nu are legătură cu realitatea și cu ceea ce se întâmplă în Timișoara. Dumnealui și-a construit o realitate paralelă, alimentată de subordonații săi și angajații noștri. Unul dintre ei este city-manager-ul Robert Kristof, feblețea domnului Robu.

Administrator public cu zero experiență, responsabil atât de salubrizare, cât și de serviciile de curățat zăpada, domnul Kristof a eșuat lamentabil, demonstrând fără echivoc că poziția îl depășește în totalitate. Singura sa reușita în acest an a fost să își convingă șeful să îi mărească salariul la 17.000 lei. Bani pentru care noi, timișorenii, nu primim mai nimic la schimb.

Oare de ce îl plătim pe domnul Kristof cu atâția bani dacă nu este capabil să se ocupe de lucrurile ce îi cad în sarcină? Răspunsul este simplu: pentru că așa vrea domnul Robu.

USR Timișoara cere demisia lui Robert Kristof, care a demonstrat fără drept de apel că nu e în stare să asigure nici serviciile de bază pentru oraș.

Domnule Robu, dacă alegeți să-l păstrați în funcție pe Robert Kristof, după eșecurile sale repetate, practic aruncați o insultă către fiecare persoană care v-a votat în trecut.

O evaluare obiectivă a actualei administrații ne arată drumul încet și sigur pe care Timișoara este dusă spre colaps. Orașul se sugrumă sub trafic, noi fonduri europene nu atragem, contract de salubrizare nu avem, iar acum nu suntem capabili nici să ne curățăm orașul de zăpadă.

Drumul pe care sunteți acum falimentează atât orașul cât și cariera dumneavoastră politică.

Ruben Lațcău,
vicepreședinte USR Timișoara

Nicolae Robu dezinformează. Timișoara e plină de gunoaie și Primăria e responsabilă

Nicolae Robu dezinformează. Timișoara e plină de gunoaie și Primăria e responsabilă

Zi după zi, Timișoara este tot mai puțin orașul trandafirilor și se transformă într-o urbe întunecată și murdară. Deșeuri din construcții, coșuri de gunoi ce dau pe dinafară, ambalaje, frunze nemăturate, praf pe lângă borduri, rampe de gunoi. Timișorenii găsesc la tot pasul o priveliște dezolantă.

În acest timp, primarul Timișoarei se derobează, în stilu-i caracteristic, de responsabilități. Domnul Robu se luptă pe pagina dumnealui de Facebook cu Garda de Mediu, cu PSD-ul sau ne arată câte goluri a mai înscris, în loc să se ocupe de sarcinile sale edilitare. Și, așa cum vom arăta mai jos, se folosește în postările sale de jumătăți de adevăr.

De ce avem o Timișoară murdară și cine e de vină

Până la sfârșitul lui octombrie 2018, RETIM răspundea de:

  1. salubrizarea stradală și ridicarea rampelor clandestine de de deșeuriprin contractul cu primăria Timișoara, expirat în august și prelungit până în octombrie;
  2. colectarea deșeurilor de la persoane fizice și juridice prin contractul în curs cu ADID Timiș (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri – o organizație constituită din toate primăriile din județ și Consiliul Județean, ce are rolul de a gestiona serviciul de salubrizare a localităţilor)

Conform legii, până în 2014, salubrizarea și colectarea deșeurilor (punctele 1 și respectiv 2) se făceau de către același operator. Din 2014, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, există posibilitatea ca cele două servicii să fie contractate de operatori diferiți.

Azi, la finalul lui 2018, din cauza nepăsării instituțiilor locale, nu avem salubrizare stradală, nimeni nu mai ridică gunoiul din rampele clandestine și autoritățile locale nici nu verifică dacă populația are sau nu contract cu Retim. Să le luăm pe rând.

Salubrizarea stradală din Timișoara e practic inexistentă

În prezent, Retim se mai ocupă doar de colectarea deșeurilor. Pentru acordarea serviciilor de salubrizare, primăria Timișoara are în curs o licitație, după ce licitația din primăvară a fost un eșec. La această a doua licitație au depus oferte doi operatori: Polaris M Holding S.R.L. și Brantner Servicii Ecologice S.R.L., iar ofertele lor se afla în curs de analizare, termenul limită fiind luna mai 2019.

Între timp, primăria Timișoara a încheiat un contract direct cu Horticultura (o firmă ce are ca obiect de activitate amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) pentru a face curat în oraș pentru 80 de zile, în schimbul a 34.000 euro. Adică 425 euro pe zi pentru a goli și coșurile de gunoi și, ne asigură domnul Robu, pentru a mătura străzile (deși acest punct nu e prevăzut în contract!). Horticultura nu are însă nici pregătirea și nici numărul de oameni necesari pentru a face curat în oraș, deci atribuirea salubrizării către o firmă care nu are licență pentru activitatea de salubrizare este nelegală, așa cum arată Legea 101/2006 la articolul 30:

(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, republicată:

c) încheierea de către primar a contractelor de delegare a gestiunii pentru una dintre activitățile de salubrizare a localităţilor prevăzute la art. 2 alin. (3) cu un operator care nu deține licenţă;

Așadar domnul Robu a acționat ilegal când a oferit salubrizarea către Horticultura.

Primăria Timișoara nu mai ridică gunoiul depozitat în rampe clandestine

Această prevedere era trecută în contractul dintre Primărie și Retim, contractul de la punctul 1, cel expirat în acest an. Domnul Robu se face uită că e responsabilitatea dumnealui să se ocupe de această problemă, însă Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, conform articolului 21, e clară:

(3) În cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale.

Putem afirma, cu legea în mână, că domnul Robu dezinformează atunci când spune că nu cade în sarcina primăriei strângerea gunoiului din rampele clandestine:

Tot ce înseamnă gunoi menajer -altfel spus: gunoi din pubele, containere, rampe clandestine (s. n.), rampe sezoniere de primăvară și toamnă- NU MAI ARE LEGĂTURĂ CU PRIMĂRIA!

Primăria este responsabilă doar de ridicarea gunoiului din coșurile de pe domeniul public -trotuare, piețe, stații STPT, parcuri- și de măturatul și spălatul străzilor!

Garda de Mediu a amendat Primăria pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile, iar amenda o vom plăti cu toții, nu doar domnul Robu, deși dumnealui este vinovat.

Lipsa contractelor dintre Retim și populație

Există atât persoane fizice, cât și juridice care nu au contract cu Retim. Sau, dacă au, declară mai puține persoane în contract, așa cum e cazul unor Asociații de Proprietari. Și atunci scapă de gunoi cum pot, îl lasă la colț de stradă sau lângă pubelele vecinilor.

Primăria are instrumentul legal de a impune încheierea unui contract pentru ridicarea deșeurilor, conform Legii 101/2006, art. 30:

(5) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare respectivă.

În plus, primăria poate rezolva situația celor fără contracte cu operatorul de salubritate prin impunerea unei taxei speciale, pe care s-o vireze ulterior operatorului (Legea 99/2014):

Autoritățile administrației publice locale au obligația să instituie taxe speciale […] și să deconteze lunar operatorilor, direct din bugetul local, contravaloarea prestației efectuate la utilizatorii fără contract.

Impunerea e mai dură decât contractul, pentru că în contract se pot declara, pe proprie răspundere, mai puțini locatari, pe când la impunerea taxei datele se iau de la evidența populației.

Doar că Primăriei Timișoara nu i-a păsat că doar unii plătesc ridicarea gunoiului, deși toți îl produc. În loc să se certe pe Facebook cu Garda de Mediu, domnul Robu putea să intervină și să-i sancționeze pe cei care nu au contract cu Retim. Sau să le vorbească cetățenilor despre importanța colectării selective, despre campaniile de curățenie pe care le desfășoară Retim sau pur și simplu să le explice că locul gunoiului nu e la marginea străzii.

În concluzie, nu avem salubrizare stradală, nimeni nu mai ridică gunoiul din rampele clandestine și nici nu verifică dacă populația are sau nu contract cu Retim. Toate aceste responsabilități cad în sarcina autorităților locale. Un primar căruia îi pasă s-ar ocupa de problemele reale ale orașului, în loc să stea pe Facebook și să-și numere golurile.

Rodica Militaru,
Membru în Biroul Local al USR Timișoara

Creșterea taxelor pentru timișoreni este o măsură luată din disperare. USR propune alternative.

Creșterea taxelor pentru timișoreni este o măsură luată din disperare. USR propune alternative.

Domnul Nicolae Robu dorește creșterea impozitului auto și a celui pe clădirile nerezidențiale deținute de persoanele juridice cu 50% – adică maximumul permis de lege.

USR Timiș consideră că această măsură dorește să mascheze o administrație incompetentă. Creșterea acestor taxe are ca unic scop umplerea golurilor din bugetul Primăriei.

Primăria Municipiului Timișoara (PMT) are datorii atât față de firmele din subordine, cât și față de societățile ce efectuează lucrări publice. Aceste datorii demonstrează incompetența aparatului administrativ condus de domnul Robu. Nu putem să nu ne întrebăm „Unde se duc banii? Sunt oare toți folosiți inteligent și într-un mod chibzuit?

Edilul Nicolae Robu a declarat public:

În Timișoara nu se va majora niciun impozit local, prin decizii ale primăriei, câtă vreme voi fi eu primar. Eu sunt un liberal autentic și, implicit, un adept al fiscalității reduse, al ideii că banii trebuie să rămână, în cât mai mare măsură cu putință, la cei ce îi produc.

Aceasta este cea mai transparentă și publică formă de ipocrizie. Spui una și faci alta. Bineînțeles că ar exista varianta accesării Fondurilor Europene pentru diverse proiecte de dezvoltare a orașului, dar acest lucru ar însemna efort și muncă din partea echipei de la Primărie. Cu siguranță este mai ușor să crești taxele cu o semnătură și să-ți acoperi găurile bugetare generate prin proasta gestionare a finanțelor orașului.

Domnule Primar, Timișoara ar vrea să vorbiți mai rar despre vaporașe sau fântâni de milioane de euro. Am dori să auzim mai multe despre cum ați reușit în acești 6 ani de mandat să optimizați cheltuielile din banul public, ca un Liberal Autentic cum vă prezentați.

CE PROPUNE USR

  • Dacă scopul este creșterea sumelor din vistieria primăriei, recomandăm întâi soluția liberală, anume o conducere mai eficientă a instituției și mai puține societăți care să îi căpușeze bugetul.

O colaborare mai strânsă cu STPT și Colterm, pentru a le ajuta să se autosusțină și deci să nu mai înghită sume uriașe de la PMT (STPT și-a făcut în 2018 bugetul pe subvenții de 90 milioane lei și Colterm a primit o majorare de capital de 83 milioane lei în 2016).

Suntem 100% siguri că toți timișorenii doresc o administrație mai cumpătată, care să facă mai multe cu banii pe care îi are.

  • Dacă scopul este descongestionarea traficului, problema are soluții mult mai bune.

Soluția 1
În primul rând, transportul în comun din Timișoara este o glumă. Există câteva linii de autobuz care funcționează rapid și eficient, dar în afară de acestea situația este dezastruoasă.

Normal că orașul se umple de mașini în momentul în care ești dependent de acestea. Tramvaiele sunt neîncăpătoare și nepunctuale. Liniile de autobuz nu acoperă corect orașul și nu îți dau posibilitatea de a ajunge dintr-o parte în alta a orașului într-un timp decent.

Cine are de pierdut din asta? Toți timișorenii. Suntem obligați să folosim mașina zi de zi, pentru a nu pierde ore întregi așteptând un mijloc de transport care nu mai vine. Asta se traduce în multe mașini vechi care ne aglomerează șoselele și ne blochează în trafic.

Avem nevoie de un transport public modern: punctual, curat, sigur și rapid. Iar acest lucru se poate face, după cum au demonstrat multe orașe din Vest, dar și unele din țară. Soluțiile există deja, dar avem nevoie și de oameni dornici să le implementeze.

Soluția 2

Extinderea Timpark pe alte străzi și creșterea taxelor de parcare din zonele cele mai aglomerate.

Acest lucru va redistribui puțin densitatea traficului din unele zone și va încuraja la rândul lui folosirea transportului în comun.

De asemenea, aceste taxe vor fi plătite de toți cei care folosesc infrastructura orașului, nu doar de timișoreni. Este o măsură testată peste tot în lume, inclusiv în București și Cluj. Nu este o măsură care să ne bucure, dar este necesară. În unele zone din Complexul Studențesc nu există suficient loc pentru a intra cu o mașină de pompieri. Asta este o problemă care trebuie rezolvată.

Soluția 3

Supra-impozitarea celei de-a 2-a mașini. Ideea este simplă. O mașină este o necesitate, a doua nu mai este la fel de necesară. Dar ca să fie o măsură etică, e nevoie ca întâi să creăm alternative fiabile și plăcute la mașina personală. Dar în loc să ia măsuri pentru descongestionarea traficului, tot ce face actuala administrație este să lărgească șosele și să reabiliteze pasaje, lucruri care te obligă să circuli și mai mult cu mașina.

Ce se întâmplă acum cu banii din parcări?

Societatea de Drumuri Municipale (SDM) a strâns aprox. 7 milioane de lei în 2017. A făcut parcări de 1 milion, iar pe restul i-a vărsat la bugetul local.

Dacă USR ar gestiona orașul: SDM ar strânge mai mulți bani; ei ar putea fi investiți în locuri de parcare (de exemplu: parcarea supra-etajată de la Openville a costat 12,6 milioane euro pt 910 locuri de parcare, așadar aprox. 14.000 euro/loc de parcare; tariful e de 3 lei ora), dar și în alternative de transport (mijloace de transport moderne, piste de biciclete, trotuare) ori amenajarea de spații verzi/parcuri.

Soluții există mai multe decât acestea. Dar au în spate o viziune pe termen lung. Administrația locală nu se comportă ca un organ competent care iubește orașul și locuitorii acestuia. În actuala primărie, singura viziune e statuia monumentală a domnului Robu.

Alexandru Cadar,
președinte USR Timișoara